Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Reparaţii capitale şi modernizare Palatul de Justiţie Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 1, judeţul Cluj“, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, precum şi din alte surse legal constituite. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul justiţiei, George Cătălin Şerban, secretar de stat Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 12 iunie 2023. Nr. 553. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Reparaţii capitale şi modernizare Palatul de Justiţie Cluj, situat în municipiul Cluj-Napoca, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 1, judeţul Cluj“ Titular: Ministerul Justiţiei Beneficiar: Curtea de Apel Cluj Amplasament: municipiul Cluj-Napoca, Piaţa Ştefan cel Mare nr. 1, judeţul Cluj Indicatori tehnico-economici
┌───────────────────┬───┬────┬─────────┐
│Valoarea totală a │ │mii │ │
│investiţiei │ │lei │523.330 │
│(inclusiv TVA): │ │ │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│(preţuri valabile │ │ │ │
│la data de │ │ │ │
│25.01.2023, 1 euro │ │ │ │
│= 4,9016), din │ │ │ │
│care: │ │ │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│- construcţii + │ │mii │330.456 │
│montaj │ │lei │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│Eşalonarea │INV│ │ │
│investiţiei │/C │ │ │
│ │+ M│ │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│Anul I │ │mii │174.000 │
│ │ │lei │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│ │ │mii │110.000 │
│ │ │lei │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│Anul II │ │mii │174.000 │
│ │ │lei │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│ │ │mii │110.000 │
│ │ │lei │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│Anul III │ │mii │175.330 │
│ │ │lei │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│ │ │mii │110.456 │
│ │ │lei │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│Capacităţi: │ │ │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│- suprafaţa │ │mp │6.900,34 │
│construită │ │ │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│- suprafaţă │ │ │ │
│construită │ │mp │23.272,44│
│desfăşurată │ │ │ │
├───────────────────┼───┼────┼─────────┤
│Durată de execuţie │ │luni│36 │
│a investiţiei │ │ │ │
└───────────────────┴───┴────┴─────────┘
Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja cu respectarea reglementărilor tehnice: cod de proiectare seismică P100-3/2019 - Prevederi pentru evaluarea seismică a clădirilor existente. Finanţarea investiţiei Finanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, precum şi din alte surse legal constituite. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.