Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 55 din 13 februarie 2025 privind aprobarea stemei comunei Giuvărăşti, judeţul Olt
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, cu modificările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ARTICOL UNIC (1) Se aprobă stema comunei Giuvărăşti, judeţul Olt, prevăzută în anexa nr. 1. (2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale stemei comunei Giuvărăşti, judeţul Olt, sunt prevăzute în anexa nr. 2. (3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, ministrul finanţelor, Tánczos Barna Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltan
Bucureşti, 13 februarie 2025. Nr. 55. ANEXA 1 *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil. STEMA comunei Giuvărăşti, judeţul Olt (a se vedea imaginea asociată)
ANEXA 2 DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE elementelor însumate ale stemei comunei Giuvărăşti, judeţul Olt
Descrierea stemei Stema comunei Giuvărăşti se compune dintr-un scut triunghiular cu flancurile rotunjite, în al cărui câmp albastru se află un caduceu de aur. Vârful scutului este tăiat de un brâu undat de argint. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificaţia elementelor însumate Caduceul arată că localitatea a fost târg încă din vremea lui Mihai Viteazu. Brâul undat semnifică hidrografia localităţii, râul Olt. Coroana murală de argint cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email