Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 511 din 31 mai 2001  privind unele măsuri de organizare a activităţii de agrement în staţiunile turistice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 511 din 31 mai 2001 privind unele măsuri de organizare a activităţii de agrement în staţiunile turistice

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 307 din 11 iunie 2001
    În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,
    Guvernul României adopta prezenta hotărâre.
    ART. 1
    În scopul asigurării protecţiei turistilor şi dezvoltării unui turism de calitate în staţiunile turistice, activităţile de agrement se vor realiza numai în locuri special amenajate care deţin autorizaţii de funcţionare eliberate de primari, conform reglementărilor legale în vigoare, cu avizul prealabil al Ministerului Turismului.

    ART. 2
    Pentru a obţine avizul Ministerului Turismului şi, respectiv, autorizaţia de funcţionare structurile de primire turistice cu funcţiuni de agrement trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
    1. amplasamentul să fie în perimetrele delimitate ca spaţii pentru agrement, stabilite de primari;
    2. funcţionarea echipamentelor de agrement să nu prezinte nici un fel de pericol sau risc de accidentare a turiştilor;
    3. dotările de agrement să fie într-o perfectă stare de funcţionare, întreţinute corespunzător (vopsite, salubre) şi să aibă un aspect estetic, care să răspundă exigenţelor unui turism civilizat;
    4. exploatarea echipamentelor de agrement să nu conducă la poluarea fonica sau de alta natura a mediului şi să nu perturbe în nici un fel desfăşurarea activităţii în structurile de primire turistice;
    5. structurile de agrement nautic vor fi delimitate prin balize şi vor fi asistate de echipe "Salvamar", dotate cu întregul echipament de salvare necesar.

    ART. 3
    Structurile de primire turistice cu funcţiuni de agrement care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 2 şi, în consecinţa, nu obţin avizul Ministerului Turismului şi, respectiv, autorizaţia de funcţionare vor fi dezafectate de către administratorii acestora până la deschiderea sezonului estival. În caz contrar dezafectarea se va dispune de către primarul localităţii şi se va efectua pe cheltuiala deţinătorilor de structuri de primire turistice cu funcţiuni de agrement.

    ART. 4
    Constituie contravenţii, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, următoarele fapte:
    a) desfăşurarea de activităţi de agrement în staţiuni turistice fără autorizaţie de funcţionare;
    b) nerespectarea condiţiilor în baza cărora s-au eliberat avizul Ministerului Turismului şi autorizaţia de funcţionare.


    ART. 5
    Contravenţiile prevăzute la art. 4 se sancţionează cu amendă de la 800.000 lei la 1.000.000 lei.

    ART. 6
    Contravenţiile se constată şi amenzile se aplică de personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Turismului, precum şi de persoane împuternicite de primari.

    ART. 7
    Agenţii economici din staţiunile turistice, Ministerul Turismului şi organele administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.



                    PRIM-MINISTRU
                    ADRIAN NASTASE
                    Contrasemnează:
                    Ministrul turismului,
                    Matei-Agathon Dan
                    Ministrul administraţiei publice,
                    Octav Cozmâncă


    --------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016