Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 461 din 10 iunie 1999 pentru aprobarea Înţelegerii realizate prin schimb de scrisori asupra prelungirii Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992
EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 23 iunie 1999
Guvernul României hotărăşte:
ARTICOL UNIC
Se aprobă Înţelegerea realizată prin schimb de scrisori asupra prelungirii Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind acordarea asistenţei financiare, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 1992, prezentată în anexa la prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
RADU VASILE
Contrasemnează:
---------------
Ministru delegat pe lângă
primul-ministru pentru
integrare europeană,
Alexandru Herlea
p. Ministrul afacerilor externe,
Mihai Răzvan Ungureanu,
secretar de stat
ANEXĂ
AMBASADA ELVEŢIEI
Excelenta,
Am onoarea să mă refer la Acordul privind acordarea asistenţei financiare, încheiat între Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene, intrat în vigoare la 26 noiembrie 1992 pentru o perioadă de 2 ani şi prelungit la 30 noiembrie 1994 şi 17 aprilie 1996.
Pe baza art. 10 din acordul menţionat mai sus, Guvernul Confederaţiei Elveţiene confirmă acordul său pentru prelungirea valabilităţii sale până la 31 decembrie 2000. Pe baza aceleiaşi prevederi, această scrisoare şi răspunsul dumneavoastră privind aprobarea prelungirii valabilităţii acordului de către Guvernul României vor avea forţă juridică.
V-aş rămâne îndatorat dacă aţi confirma acordul Guvernului României privind conţinutul acestei scrisori.
Ambasadorul Elveţiei,
Jean-Claude Joseph
Excelenţei Sale Domnului Alexandru Herlea
Departamentul pentru Integrare Europeană
Palatul Victoriei
Bucureşti
DEPARTAMENTUL PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ
Excelenţă,
Am onoarea să confirm primirea scrisorii Excelenţei Voastre din 17 decembrie 1998, cu următorul conţinut:
"Excelenţă,
Am onoarea să mă refer la Acordul privind acordarea asistenţei financiare, încheiat între Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene, intrat în vigoare la 26 noiembrie 1992 pentru o perioada de 2 ani şi prelungit la 30 noiembrie 1994 şi 17 aprilie 1996.
Pe baza art. 10 din acordul menţionat mai sus, Guvernul Confederaţiei Elveţiene confirmă acordul său pentru prelungirea valabilităţii sale până la 31 decembrie 2000. Pe baza aceleiaşi prevederi, această scrisoare şi răspunsul dumneavoastră privind aprobarea prelungirii valabilităţii acordului de către Guvernul României vor avea forţă juridică.
V-aş rămâne îndatorat dacă aţi confirma acordul Guvernului României privind conţinutul acestei scrisori.
Ambasadorul Elveţiei,
Jean-Claude Joseph"
Confirm acordul Guvernului României privind conţinutul scrisorii dumneavoastră şi faptul că ea va constitui, împreună cu această scrisoare, un acord între Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene, care va intra în vigoare la data acestei scrisori.
Ministrul integrării europene,
Alexandru Herlea
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: