Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se reaprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa (clădire S + P + 1E + M, pod parţial şi rampa de acces către subsol) şi lucrări exterioare (reabilitare platformă terasă, reţele utilităţi, zid de apărare şi balustradă)“, realizat prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. ART. 2 Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale municipiul Constanţa, precum şi din alte surse de finanţare legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. ART. 3 Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: Viceprim-ministru, Kelemen Hunor Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila-Zoltán Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 26 aprilie 2023. Nr. 375. ANEXA 1 CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiţii „Consolidare şi restaurare Cazino Constanţa (clădire S + P + 1E + M, pod parţial şi rampa de acces către subsol) şi lucrări exterioare (reabilitare platformă terasă, reţele utilităţi, zid de apărare şi balustradă)“ Titular: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Beneficiar: - Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.“ - S.A., pe perioada realizării investiţiei - unitatea administrativ-teritorială municipiul Constanţa, judeţul Constanţa, după finalizarea investiţiei Amplasament: municipiul Constanţa, bd. Elisabeta nr. 4, judeţul Constanţa Indicatorii tehnico-economici:
┌─────────────────────────────┬────────┐
│Valoarea totală a investiţiei│236.230 │
│(inclusiv TVA) │mii lei │
├───────────┬───────────────┬─┼────────┤
│ │din care C + M │ │169.760 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┴───────────────┴─┼────────┤
│Valoarea finanţată de │ │
│Ministerul Dezvoltării, │ │
│Lucrărilor Publice şi │220.368 │
│Administraţiei prin Compania │mii lei │
│Naţională de Investiţii „CNI“│ │
│- S.A. │ │
├───────────┬───────────────┬─┼────────┤
│ │din care C + M │ │156.151 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┴───────────────┴─┼────────┤
│Valoarea finanţată de │ │
│unitatea │15.862 │
│administrativ-teritorială │mii lei │
│municipiul Constanţa │ │
├───────────┬───────────────┬─┼────────┤
│ │din care C + M │ │13.609 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┴───────────────┴─┼────────┤
│Valoarea totală rest de │185.334 │
│executat │mii lei │
├───────────┬───────────────┬─┼────────┤
│ │din care C + M │ │139.479 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┴───────────────┴─┼────────┤
│Valoarea rest de executat │ │
│finanţată de Ministerul │ │
│Dezvoltării, Lucrărilor │169.475 │
│Publice şi Administraţiei │mii lei │
│prin Compania Naţională de │ │
│Investiţii „CNI“ - S.A. │ │
├───────────┬───────────────┬─┼────────┤
│ │din care C + M │ │125.872 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┴───────────────┴─┼────────┤
│Valoarea rest de executat │ │
│finanţată de unitatea │15.859 │
│administrativ-teritorială │mii lei │
│municipiul Constanţa │ │
├───────────┬───────────────┬─┼────────┤
│ │din care C + M │ │13.607 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┴───────────────┴─┼────────┤
│(în preţuri valabile la data │ │
│de 30.12.2022, 1 euro = │ │
│4,9474 lei) │ │
├─────────────────────────────┼────────┤
│Eşalonarea investiţiei │ │
├───────────┬───────────────┬─┼────────┤
│ │ │ │129.734/│
│- Anul I │INV/CM │ │97.635 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┼───────────────┼─┼────────┤
│ │ │ │55.600/ │
│- Anul II │INV/CM │ │41.844 │
│ │ │ │mii lei │
├───────────┼───────────────┼─┼────────┤
│Capacităţi:│ │ │ │
├───────────┴───────────────┴─┼────────┤
│- suprafaţa desfăşurată │5.116,71│
│ │mp │
├─────────────────────────────┼────────┤
│- Regim de înălţime │S + P + │
│ │E + M │
├─────────────────────────────┼────────┤
│Durata rest de executat a │13 luni │
│investiţiei │ │
└─────────────────────────────┴────────┘
Factori de risc Obiectivul de investiţii se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, Normativului P100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi Metodologiei MP 025-04, în conformitate cu Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Finanţarea investiţiei Finanţarea investiţiei se realizează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale municipiul Constanţa, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.