Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 37 din 18 iunie 2025 privind aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale serviciilor Camerei Deputaţilor
EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 565 din 18 iunie 2025
În temeiul prevederilor art. 67 din Constituţia României, republicată, ale art. 10 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 9/2025 privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile Camerei Deputaţilor, precum şi ale art. 32 alin. (1) lit. r) şi art. 85 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,
având în vedere avizul favorabil al Biroului permanent,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor, astfel cum este prevăzută în anexa nr. 1.
ART. 2
Se aprobă statul de funcţii al serviciilor Camerei Deputaţilor, astfel cum este prevăzut în anexa nr. 2.
ART. 3
(1) Serviciile Camerei Deputaţilor asigură condiţiile organizatorice, de specialitate şi materiale pentru desfăşurarea activităţii şi pentru exercitarea prerogativelor constituţionale ale Parlamentului.
(2) Secretarul general al Camerei Deputaţilor conduce şi răspunde de întreaga activitate funcţională a Camerei Deputaţilor, sub autoritatea şi controlul Biroului permanent.
(3) În cadrul structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaţilor, prevăzută în anexa nr. 1, prin decizie a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor se pot organiza sau reorganiza, motivat, direcţii, servicii, birouri sau compartimente, după caz, fără a desfiinţa structurile aprobate prin prezenta hotărâre. Modificările se efectuează cu încadrarea în numărul de posturi aprobat prin statul de funcţii şi în cheltuielile de personal aprobate prin bugetul Camerei Deputaţilor. În raport cu modificările intervenite, secretarul general va proceda la reîncadrarea personalului existent, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1)-(4) şi art. 6, în mod corespunzător.
(4) În limita numărului de posturi prevăzut în statul de funcţii pentru fiecare structură, în raport de necesităţi, secretarul general al Camerei Deputaţilor poate aproba modificări în structura de personal, precum şi schimbul de posturi între compartimente, cu respectarea prevederilor legale privind numărul minim de posturi necesar pentru înfiinţarea compartimentelor.
ART. 4
(1) În raport cu modificările intervenite în structura serviciilor Camerei Deputaţilor prin efectul intrării în vigoare a prezentei hotărâri, secretarul general va proceda la reîncadrarea personalului existent, în limita numărului de posturi aprobat, în funcţie de competenţa profesională reflectată în rezultatele obţinute până la data reîncadrării, precum şi de nivelul de pregătire al fiecăruia.
(2) Reîncadrarea personalului promovat temporar se va face în funcţia de bază de pe care a fost promovat, urmând ca, după reîncadrare, să poată fi reluată procedura promovării temporare.
(3) Personalul detaşat sau suspendat din funcţie la momentul reîncadrării va fi reîncadrat pe posturile alocate în statul de funcţii.
(4) Reîncadrarea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere în cadrul compartimentelor redenumite din structura serviciilor Camerei Deputaţilor, ca efect al intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se face în baza aprobării Biroului permanent.
ART. 5
(1) Reîncadrarea personalului în compartimentele prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 9/2025 privind reducerea numărului de posturi alocate compartimentelor din serviciile Camerei Deputaţilor se face după cum urmează:
a) personalul de execuţie se reîncadrează potrivit repartizării prevăzute în Procesul-verbal privind desfăşurarea şi rezultatele finale la evaluarea personalului din serviciile Camerei Deputaţilor nr. 2/6.118 din 30.05.2025;
b) funcţionarii publici parlamentari cu funcţii de conducere, ale căror funcţii de conducere se regăsesc în statul de funcţii, se reîncadrează pe aceleaşi funcţii;
c) reîncadrarea funcţionarilor publici parlamentari cu funcţii de conducere, ale căror funcţii de conducere nu se mai regăsesc în statul de funcţii, se face cu acordul scris al funcţionarului public parlamentar, exprimat în termen de 3 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, după caz, astfel:
(i) pe o funcţie echivalentă, în cazul în care există funcţii similare de acelaşi nivel, iar numărul acestora este mai mare sau egal cu numărul funcţionarilor publici parlamentari care se află în această situaţie;
(ii) pe o funcţie echivalentă, până la concurenţa numărului de funcţii similare de acelaşi nivel disponibile, în situaţia în care numărul acestora este mai mic decât numărul funcţionarilor publici parlamentari care se află în această situaţie. Pentru departajarea acestora, se ţine cont de nivelul de pregătire al fiecăruia, precum şi de competenţa profesională şi managerială reflectate în rezultatele obţinute până la data reîncadrării;
(iii) pe o funcţie de conducere de nivel inferior prevăzută în statul de funcţii;
(iv) pe o funcţie de execuţie prevăzută în statul de funcţii, în cazul în care nu există funcţii similare de acelaşi nivel.
(2) Refuzul scris al acordului de reîncadrare conduce la eliberarea din funcţia publică parlamentară.
(3) Prevederile art. 4 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
ART. 6
Reîncadrarea personalului existent pe funcţiile prevăzute în statul de funcţii se realizează începând cu data de 1 iulie 2025, prin ordin de aprobare a statului de funcţii nominalizat, emis de către secretarul general al Camerei Deputaţilor.
ART. 7
(1) Serviciile Camerei Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea pe baza Regulamentului de organizare şi funcţionare, care se aprobă de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor până la data de 31 decembrie 2025.
(2) Până la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor Camerei Deputaţilor de către Biroul permanent, fiecare departament/direcţie/serviciu/compartiment din cadrul structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaţilor îşi va exercita atribuţiile în baza unui ordin emis de secretarul general în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
ART. 8
(1) Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 iulie 2025, cu excepţia art. 5 care intră în vigoare la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) La data de 1 iulie 2025 se abrogă Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 42/2018 privind aprobarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii ale serviciilor Camerei Deputaţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din data de 26 iunie 2018, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 9
Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexa nr. 2 se comunică instituţiilor interesate.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 18 iunie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
VASILE-DANIEL SUCIU
Bucureşti, 18 iunie 2025.
Nr. 37.
ANEXA 1
*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
(a se vedea imaginea asociată)
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: