Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 33 din 28 aprilie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1.938 în ceea ce priveşte rolul înmagazinării gazelor în asigurarea aprovizionării cu gaze înainte de iarnă - COM (2025) 99 final
EMITENT: Senatul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 397 din 5 mai 2025
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/129 din 15.04.2025,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Senatul României constată că propunerea de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1.938 în ceea ce priveşte rolul înmagazinării gazelor în asigurarea aprovizionării cu gaze înainte de iarnă - COM (2025) 99 final respectă principiile subsidiarităţii şi proporţionalităţii.
ART. 2
Senatul României:
1. constată că:
a) impactul asupra bugetului UE asociat prezentei propuneri se referă la cheltuielile cu personalul şi la alte cheltuieli administrative ale Direcţiei Generale (DG) Energie a Comisiei Europene, fapt ce ar implica o continuare a obligaţiilor pentru statele membre şi a rolului consolidat pentru DG Energie într-o gamă largă de domenii:
(i) gestionarea globală şi punerea în aplicare a regulamentului;
(ii) gestionarea rolului consolidat al Grupului de coordonare pentru gaz;
(iii) monitorizarea ratelor de constituire a stocurilor şi elaborarea specificaţiilor tehnice de punere în aplicare, precum traiectoriile de constituire de stocuri (inclusiv analiza economică şi tehnică şi gestionarea datelor);
(iv) evaluarea notificărilor privind repartizarea sarcinilor;
(v) sprijin administrativ;
b) punerea în aplicare, coordonarea şi monitorizarea acestui regulament între statele membre vor necesita credite administrative suplimentare în valoare de până la 150.000 euro pe an pentru deplasări oficiale şi reuniuni ale experţilor, în special reuniuni ale Grupului de coordonare pentru gaz;
c) potrivit Ministerului Energiei, referitor la stocarea gazelor, la nivelul Comisiei se negociază, în prezent, introducerea unor mecanisme de flexibilitate pentru statele membre, discuţiile axându-se pe două aspecte principale:
(i) traiectoria generală de umplere a depozitelor (ţinta de minimum 90% din capacitatea de stocare să fie atinsă în intervalul 1 octombrie-1 decembrie, şi nu la o dată fixă - 1 noiembrie);
(ii) măsuri suplimentare de flexibilitate pentru atingerea obiectivelor de stocare (ţintele intermediare să devină indicative, nu obligatorii);
2. consideră că:
a) provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană (UE) în securitatea energetică sunt legate de dependenţa de aprovizionarea cu energie primară din ţări din afara UE;
b) este necesară extinderea măsurilor de rezilienţă energetică şi a obiectivului de constituire de stocuri pentru înmagazinarea gazelor până în luna noiembrie, obiectiv adoptat anterior pentru o perioadă limitată de timp;
c) înmagazinarea gazelor contribuie la siguranţa furnizării, permiţând o furnizare suplimentară în caz de cerere mare sau de perturbări ale furnizării; în sezonul de încălzire, stocurile reduc necesitatea de a importa gaze suplimentare şi contribuie la absorbţia şocurilor de furnizare;
d) cadrul general stabilit pentru îndeplinirea obiectivului de asigurare a cotei de 90% din stocurile de gaze până la data de 1 noiembrie trebuie să fie suficient de flexibil în timpul sezonului de constituire a stocurilor pentru a permite o reacţie rapidă la condiţiile de piaţă în continuă schimbare şi pentru a profita de cele mai bune condiţii de achiziţie;
e) este necesară o prelungire temporară a dispoziţiilor existente privind înmagazinarea gazelor pentru a asigura previzibilitatea şi transparenţa în privinţa utilizării instalaţiilor de înmagazinare a gazelor în întreaga UE;
f) de comun acord cu Ministerul Energiei, că înmagazinarea subterană a gazelor naturale are un rol major în asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale, facilitând echilibrarea între consum şi sursele de gaze (producţie internă şi importuri);
3. subliniază:
a) în convergenţă cu Ministerul Afacerilor Externe, că:
(i) este necesară o acţiune la nivelul UE, întrucât întreruperea aprovizionării cu gaze naturale poate genera riscuri ridicate, ar avea efecte semnificative asupra mai multor state membre şi ar afecta preţurile la gaze în interiorul UE;
(ii) actul normativ se încadrează în ceea ce este necesar pentru atingerea ţintei anuale de umplere a depozitelor la 90%, pentru a asigura aprovizionarea cu gaze naturale în timpul iernii, fără impunerea unei poveri excesive asupra statelor membre, asupra companiilor din domeniul energiei sau asupra publicului;
b) pe aceeaşi linie cu Ministerul Energiei, că, având în vedere contextul geopolitic actual, propunerea de prelungire va contribui la asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale.
ART. 3
Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 aprilie 2025, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
ROBERT-MARIUS CAZANCIUC
Bucureşti, 28 aprilie 2025.
Nr. 33.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: