Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 321 din 17 martie 2021 privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2021, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 274 din 18 martie 2021
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 124 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Prezenta hotărâre stabileşte numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2021, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice, precum şi modul de acordare, de distribuire şi de decontare a acestora.
ART. 2
În unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice, pentru anul 2021 este asigurat un număr de maximum 59.926 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.
ART. 3
La numărul de bilete prevăzut la art. 2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alţi operatori economici, număr care se va stabili prin încheierea unor contracte subsecvente în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2020.
ART. 4
Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 şi 3.
ART. 5
În anul 2021, persoana îndreptăţită, conform prevederilor art. 122 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, poate beneficia de un singur bilet de tratament balnear acordat în condiţiile prezentei hotărâri.
ART. 6
(1) Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.
(2) Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Naţională de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 nr. 16/2021, la capitolul „Asigurări şi asistenţă socială“, titlul „Asistenţă socială“, articolul „Ajutoare sociale“, alineatul „Ajutoare sociale în natură“, către prestatorii de servicii, potrivit legii.
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
Contrasemnează:
Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
Raluca Turcan
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 17 martie 2021.
Nr. 321.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: