Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 288 alin. (1), art. 293 alin. (1), (3)-(5) şi art. 299 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 867 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă înscrierea imobilului 739 situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, declararea acestuia ca bun de interes naţional şi darea în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, ca urmare a prevederilor art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 1.052/2013 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Craiova şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Craiova şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările ulterioare. ART. 2 Predarea-preluarea imobilului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între Ministerul Apărării Naţionale şi municipiul Craiova, prin structurile specializate din subordine, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ART. 3 Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică şi de cadastru şi, împreună cu Ministerul Finanţelor, va opera modificările corespunzătoare în anexa nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU NICOLAE-IONEL CIUCĂ Contrasemnează: p. Ministrul apărării naţionale, Eduard Bachide, secretar de stat Ministrul finanţelor, Adrian Câciu Bucureşti, 5 aprilie 2023. Nr. 319. ANEXA 1 DATELE DE IDENTIFICARE ale imobilului 739 situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, care se înscrie în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi se dă în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
┌───┬───────────┬─────────┬──────────┬────────────────┬─────────────┬────────────┬─────────────┐
│ │ │ │ │ │Valoarea de │ │ │
│ │ │ │ │ │inventar a │ │ │
│ │ │ │ │ │imobilului │ │ │
│ │ │ │ │ │care se │ │ │
│ │ │ │ │ │înregistrează│Actul │ │
│ │ │ │ │ │în inventarul│normativ în │ │
│ │ │ │ │Elementele-cadru│centralizat │baza căruia │Persoana │
│Nr.│Codul de │Denumirea│ │de descriere │al bunurilor │bunul imobil│juridică la │
│MF │clasificare│bunului │Adresa │tehnică/Carte │din domeniul │a fost │care se │
│ │ │ │ │funciară/ │public al │transmis în │transmite │
│ │ │ │ │Nr. cadastral │statului │domeniul │imobilul/CUI │
│ │ │ │ │ │aflate în │public al │ │
│ │ │ │ │ │administrarea│statului │ │
│ │ │ │ │ │Ministerului │ │ │
│ │ │ │ │ │Apărării │ │ │
│ │ │ │ │ │Naţionale │ │ │
│ │ │ │ │ │(lei) │ │ │
├───┼───────────┼─────────┼──────────┼────────────────┼─────────────┼────────────┼─────────────┤
│ │ │ │Judeţul │ │ │Hotărârea │Statul român,│
│ │ │ │Dolj, │Teren**) │ │Consiliului │în │
│ │ │Imobil │municipiul│Nr. C.F. 214726 │ │Local al │administrarea│
│*) │8.19.01 │739 │Craiova, │Nr. cadastral │2.319.426,93 │Municipiului│Ministerului │
│ │ │ │str. │214726 │ │Craiova nr. │Apărării │
│ │ │ │Caracal │ │ │462/2022 │Naţionale CUI│
│ │ │ │nr. 152 │ │ │ │- 11424532 │
└───┴───────────┴─────────┴──────────┴────────────────┴─────────────┴────────────┴─────────────┘
*) Nr. MF se acordă de Ministerul Finanţelor odată cu înscrierea imobilului în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale. **) Conform prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea şi actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare, instituţiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale şi care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate. -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.