Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 31 din 3 februarie 2021  privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat şi acordarea de către România  a unui ajutor umanitar extern, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova,  destinat sprijinirii agricultorilor afectaţi de secetă    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 31 din 3 februarie 2021 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, destinat sprijinirii agricultorilor afectaţi de secetă

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 125 din 5 februarie 2021
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. 1 lit. a) şi art. 8 alin. 3 din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Se aprobă scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, constând în cantitatea de 6.000 tone produs energetic - motorină, destinat sprijinirii agricultorilor afectaţi de secetă, în valoare de 18.300 mii lei, exclusiv transportul.
    (2) Cantitatea prevăzută la alin. (1) se scoate din stocul rezervelor de stat, la parametrii specificaţiilor tehnice ale produsului aflat pe stoc şi poate fi diminuată în funcţie de posibilităţile tehnologice de încărcare la capacitatea maximă a cisternelor de transport.

    ART. 2
    Transportul produsului prevăzut la art. 1 alin. (1) se declanşează prompt în cadrul acţiunilor imediate de intervenţie operativă şi se realizează de către Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale prin achiziţionarea serviciilor de transport feroviar şi cele anexe şi auxiliare acestora, prevăzute de Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 7/2005, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi de Normele uniforme privind transporturile pe căile ferate din România, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 655/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 3
    Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale scade din gestiune, la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 68901 „Cheltuieli privind rezerva de stat“, cantitatea de produs prevăzută la art. 1 alin. (1), aprobată a fi scoasă din rezervele de stat, potrivit prezentei hotărâri, pe baza documentelor justificative întocmite conform prevederilor legale.

    ART. 4
    Ministerul Afacerilor Externe întreprinde, pe cale diplomatică, demersurile necesare în vederea preluării ajutorului la destinaţie.

    ART. 5
    Predarea produsului prevăzut la art. 1 alin. (1) se realizează la Chişinău, pe bază de proces-verbal de predare-preluare, de către reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe şi ai Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, autorităţilor abilitate de Guvernul Republicii Moldova.

    ART. 6
    Cheltuielile pentru intervenţia operativă privind transportul intern şi extern, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de îndeplinirea acţiunii de livrare a produsului prevăzut la art. 1 alin. (1) se suportă în conformitate cu art. 1 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014 privind înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 7
    Finanţarea reîntregirii stocului rezervă de stat se suportă în limita sumei de 18.300 mii lei în conformitate cu art. 1 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 598/2014, cu modificările şi completările ulterioare.



                    PRIM-MINISTRU
                    FLORIN-VASILE CÎŢU
                    Contrasemnează:
                    Secretarul general al Guvernului,
                    Tiberiu Horaţiu Gorun
                    Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,
                    Gheorghe Alecsei
                    p. Ministrul afacerilor externe,
                    Cornel Feruţă,
                    secretar de stat
                    Ministrul finanţelor,
                    Alexandru Nazare

    Bucureşti, 3 februarie 2021.
    Nr. 31.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016