Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 3 din 4 februarie 2026 privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia UE privind start-upurile şi întreprinderile în fază de extindere - Alegeţi Europa pentru lansarea şi dezvoltarea afacerii - COM (2025) 270
EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 91 din 4 februarie 2026
În temeiul prevederilor art. 67 şi ale art. 148 din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene şi ale art. 165-190 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare,
Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.
ARTICOL UNIC
Luând în considerare Opinia nr. 7c-21/758, adoptată de Comisia pentru afaceri europene, în şedinţa din 16 decembrie 2025, Camera Deputaţilor:
1. susţine direcţiile Strategiei Uniunii Europene privind start-upurile şi întreprinderile în fază de extindere;
2. recomandă acordarea unei atenţii distincte, în cadrul măsurilor promovate la nivelul Uniunii Europene, pentru reducerea sarcinilor administrative, întreprinderilor inovatoare nou-înfiinţate şi a celor în fază de extindere; propune organizarea unor consultări ţintite cu aceste tipuri de întreprinderi, în scopul obţinerii unor cunoştinţe mai precise asupra nevoilor şi obstacolelor cu care se confruntă acestea;
3. sprijină definirea la nivelul Uniunii Europene a întreprinderilor inovatoare nou-înfiinţate şi a celor în fază de extindere şi instituirea unui tablou de bord european privind aceste tipuri de întreprinderi;
4. recunoaşte potenţialul unui al 28-lea regim juridic aplicabil întreprinderilor pentru reducerea complexităţii normative şi a costurilor, însă avertizează împotriva unui risc de diminuare a standardelor sociale şi de mediu în vigoare;
5. recunoaşte existenţa unui deficit de finanţare în cadrul Uniunii Europene pentru extinderea tehnologiilor cu grad ridicat de risc şi cu utilizare intensivă a capitalului şi solicită asigurarea unei finanţări corespunzătoare prin bugetul Uniunii Europene;
6. sprijină abordarea obstacolelor cu care se confruntă întreprinderile inovatoare, nou-înfiinţate, privind obţinerea finanţării prin valorificarea proprietăţii lor intelectuale, drept garanţii reale sau valori mobiliare;
7. evidenţiază necesitatea acordării unei atenţii sporite întreprinderilor inovatoare active în domeniul tehnologiilor emergente şi strategice, caracterizate prin cicluri lungi de dezvoltare şi un necesar ridicat de capital, şi apreciază că instrumentele europene şi naţionale de sprijin ar trebui adaptate specificului acestora, inclusiv prin mecanisme de finanţare adecvate fazelor de cercetare, testare şi validare, în vederea facilitării tranziţiei de la inovare la comercializare;
8. recomandă organizarea unui schimb de bune practici între statele membre privind mijloacele de impulsionare a transpunerii rezultatelor cercetării în proiecte comerciale;
9. subliniază importanţa sprijinirii întreprinderilor inovatoare rezultate din activitatea de cercetare şi dezvoltare, inclusiv a celor iniţiate în legătură cu mediul universitar şi cu institutele de cercetare, şi recomandă consolidarea mecanismelor de transfer tehnologic şi de valorificare economică a rezultatelor cercetării, prin stimularea cooperării dintre mediul academic şi cel privat şi prin utilizarea coordonată a instrumentelor de sprijin disponibile la nivel european şi naţional;
10. evidenţiază potenţialul pe care achiziţiile publice îl pot avea pentru sprijinirea întreprinderilor inovatoare nou-înfiinţate şi a celor în fază de extindere;
11. propune mobilizarea sporită a instrumentelor politicii de coeziune pentru susţinerea întreprinderilor aflate în primele etape de dezvoltare şi a celor în fază de extindere;
12. susţine măsuri de promovare a participării femeilor în domeniul inovării şi în întreprinderile inovatoare aflate în primele etape de dezvoltare şi apreciază că aceste măsuri trebuie susţinute prin instrumente concrete şi adecvate, având în vedere existenţa unor dezechilibre structurale persistente în accesul acestora la finanţare, în special în sectoarele cu grad ridicat de risc şi utilizare intensivă a capitalului; în acest context, recomandă ca, atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, să fie avute în vedere instrumente de sprijin dedicate întreprinderilor inovatoare fondate sau conduse de femei, inclusiv forme de sprijin nerambursabil în fazele incipiente de dezvoltare, precum şi mecanisme de prioritizare în cadrul programelor existente, cu respectarea principiilor concurenţei şi tratamentului nediscriminatoriu, subliniind totodată importanţa corelării sprijinului financiar cu măsuri complementare de mentorat, formare antreprenorială şi facilitare a accesului la reţele de investiţii;
13. consideră că atingerea obiectivelor strategiei impune o abordare care să ţină seama de disparităţile teritoriale şi demografice existente între statele membre şi în interiorul acestora şi evidenţiază necesitatea sprijinirii întreprinderilor inovatoare iniţiate de tineri antreprenori, precum şi a celor dezvoltate în regiunile mai puţin dezvoltate, unde accesul la finanţare, infrastructură şi reţele de sprijin este limitat, recomandând includerea unor măsuri adaptate acestor categorii în cadrul instrumentelor europene şi naţionale de sprijin;
14. recomandă acţiuni concrete în scopul promovării unei culturi antreprenoriale în statele membre, încă din primele etape ale ciclului de învăţământ, alături de programe de mentorat, cu implicarea sectoarelor economice;
15. subliniază importanţa deosebită a accesibilităţii informaţiilor de ordin juridic şi administrativ şi a asistenţei pentru profesionişti, studenţi şi cercetători, în particular a celor puse la dispoziţie prin instrumente digitale;
16. susţine corelarea instrumentelor europene cu programele naţionale de sprijin, în scopul evitării suprapunerilor şi asigurării unui impact cât mai mare asupra mediului de afaceri;
17. sprijină valorificarea de România a oportunităţilor prin stimularea întreprinderilor aflate în primele etape de dezvoltare din domeniul tehnologiilor emergente, crearea de parteneriate între universităţi şi mediul privat şi participarea activă la iniţiativele Consiliului European pentru Inovare.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 februarie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
NATALIA-ELENA INTOTERO
Bucureşti, 4 februarie 2026.
Nr. 3.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: