Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 20 din 27 iunie 2023  privind constatarea încetării stării de risc epidemiologic şi biologic generate de pandemia  de COVID-19 şi a aplicabilităţii art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional  pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 20 din 27 iunie 2023 privind constatarea încetării stării de risc epidemiologic şi biologic generate de pandemia de COVID-19 şi a aplicabilităţii art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020

EMITENT: Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 595 din 29 iunie 2023
    Luând în considerare Raportul elaborat la cea de-a cincisprezecea reuniune a Comitetului de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la evoluţia bolii COVID-19, prin care s-a evidenţiat tendinţa de scădere a deceselor cauzate de COVID-19, a spitalizărilor şi a internărilor în secţiile de terapie intensivă, precum şi niveluri ridicate ale imunităţii populaţiei la SARS-CoV-2,
    având în vedere poziţiile oficiale adoptate public de directorul general al OMS, domnul dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit cărora COVID-19 a devenit o problemă de sănătate stabilă ce nu mai constituie o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional,
    ţinând cont de publicarea Planului strategic de pregătire şi răspuns la COVID-19 2023-2025, conceput pentru a ghida ţările în tranziţia către gestionarea pe termen lung a COVID-19,
    luând în considerare Analiza situaţiei epidemiologice a COVID-19 pe teritoriul României la data de 18 iunie 2023, efectuată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin care se constată un trend descendent şi susţinut al numărului de cazuri, decese, internaţi în secţii şi internaţi în ATI, precum şi faptul că în circulaţie nu se mai află nicio variantă de îngrijorare (VOC) a SARS-CoV-2, iar COVID-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate publică la nivel naţional,
    având în vedere Hotărârea nr. 2 din 27.06.2023 a Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, prin care se propune încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generate de pandemia de COVID-19 în România,
    în conformitate cu prevederile art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 2 şi 6 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 20 lit. l) şi n) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare,
    Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    (1) Se constată faptul că COVID-19 nu mai constituie o urgenţă de sănătate publică pe teritoriul României, iar starea de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19 încetează.
    (2) Măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2 se aplică în conformitate cu metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

    ART. 2
    La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020^1 privind constatarea pandemiei de COVID-19 şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecţia populaţiei.
    ^1 Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36/2020 privind constatarea pandemiei de COVID-19 şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate pentru protecţia populaţiei nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, întrucât la momentul emiterii acesteia nu exista obligaţia prevăzută de art. 42^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare.


    ART. 3
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.



                    Preşedintele Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă,
                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU

    Bucureşti, 27 iunie 2023.
    Nr. 20.

    -------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016