Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 179 din 27 februarie 2025  privind aprobarea modelului de steag al comunei Şimian, judeţul Bihor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 179 din 27 februarie 2025 privind aprobarea modelului de steag al comunei Şimian, judeţul Bihor

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 242 din 19 martie 2025
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (4) din Legea nr. 141/2015 privind arborarea şi folosirea de către unităţile administrativ-teritoriale a steagurilor proprii,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ARTICOL UNIC
    (1) Se aprobă modelul de steag al comunei Şimian, judeţul Bihor, prevăzut în anexa nr. 1.
    (2) Descrierea şi semnificaţiile elementelor însumate ale modelului de steag al comunei Şimian, judeţul Bihor, sunt prevăzute în anexa nr. 2.
    (3) Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.



                    PRIM-MINISTRU
                    ION-MARCEL CIOLACU
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul finanţelor,
                    Tánczos Barna
                    Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
                    Cseke Attila-Zoltan

    Bucureşti, 27 februarie 2025.
    Nr. 179.
    ANEXA 1

    *) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
    MODELUL
    de steag al comunei Şimian, judeţul Bihor
 (a se vedea imaginea asociată)
 (a se vedea imaginea asociată)

    ANEXA 2

    DESCRIEREA ŞI SEMNIFICAŢIILE
    elementelor însumate ale modelului de steag al comunei Şimian, judeţul Bihor

    Descrierea modelului de steag
    Modelul de steag al comunei Şimian este format dintr-o pânză dreptunghiulară de culoare albă.
    În partea superioară, centrală, cu fond de azur, se găseşte denumirea unităţii administrativ-teritoriale COMUNA ŞIMIAN, sub care se află amplasată stema comunei, iar sub stemă, tot cu fond de azur, denumirea judeţului - JUDEŢUL BIHOR.
    Steagul se fixează pe hampă în partea stângă, pe lăţime.

    Semnificaţiile elementelor şi ale culorilor modelului de steag
    Descrierea stemei
    Stema comunei Şimian se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în furcă răsturnată.
    În cartierul 1, câmpul de argint este mobilat cu un plug stilizat negru.
    În cartierul 2, câmpul de azur este mobilat cu un arbore de salcâm cu rădăcină, totul de aur.
    În cartierul 3, câmpul roşu este mobilat cu un snop de grâu de aur.
    Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

    Semnificaţiile elementelor însumate
    Plugul şi grâul fac referire la singura ocupaţie a locuitorilor, zona fiind una neindustrializată, unde există doar ferme agricole mari. Aceste simboluri se regăsesc şi în vechiul sigiliu al comunei (conform Dicţionarului Istoric şi Administrativ al Localităţilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, care se regăseşte în Arhiva Arcanum, Budapesta).
    Arborele de salcâm face trimitere la pădurile de salcâm care s-au dezvoltat pe solurile nisipoase existente în localitate.
    Coroana murală de argint cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
    Albul reprezintă puritate, inocenţă, sinceritate, linişte, pace, curăţenie şi sugerează sinceritate, puritate, împăcare.
    Culoarea albastră poate sugera încredere, autoritate şi stabilitate. Semnificaţia poate varia în funcţie de cultură şi independenţă individuală.
    Azurul - culoarea albastru deschis (culoarea cerului) este culoarea calmului, semnifică dorinţa de pace şi de seninătate.
    Combinaţia culorilor alb şi azur oferă o senzaţie de prospeţime şi curăţenie, linişte şi pace, încredere, loialitate. Toate aceste calităţi caracterizează locuitorii comunei Şimian.
    Din punct de vedere estetic fondul alb al steagului accentuează culorile stemei, iar azurul literelor cu denumirea unităţii administrativ-teritoriale şi denumirea judeţului corespunde şi este identic cu azurul mobilat cu un arbore de salcâm cu rădăcini din câmpul al doilea al stemei comunei Şimian.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016