Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 164 din 26 martie 2026 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectului de investiţii "Drum expres Suceava-Siret", judeţul Suceava
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 249 din 31 martie 2026
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Drum expres Suceava-Siret“, judeţul Suceava, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe rambursabile, prin instrumentul Acţiunea pentru securitatea Europei - SAFE, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
ART. 3
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Horaţiu-Lucian Cosma,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanţelor,
Alexandru Nazare
Bucureşti, 26 martie 2026.
Nr. 164.
ANEXA 1
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii „Drum expres Suceava-Siret“
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Beneficiar: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
Amplasament: judeţul Suceava
(a se vedea imaginea asociată)
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform prevederilor Normativului P100-1/2013, cu completările şi modificările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea investiţiei se realizează din fonduri externe rambursabile, prin instrumentul Acţiunea pentru securitatea Europei - SAFE, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: