Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (1) şi ale art. 67 din Constituţia României, republicată,
Senatul adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 19 octombrie 2023, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 109 va avea următorul cuprins:
"ART. 109
Dacă din dezbaterile desfăşurate în condiţiile art. 106 rezultă necesitatea reexaminării de către comisia sesizată în fond a unor texte, liderul de grup sau viceliderul poate propune, iar plenul decide, prin votul deschis al majorităţii senatorilor prezenţi, suspendarea dezbaterilor şi trimiterea spre reexaminare a textelor în discuţie, comisia pronunţându-se, de urgenţă, prin raport suplimentar."
2. La articolul 132, alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) Preşedintele de şedinţă va acorda cuvântul liderilor sau viceliderilor grupurilor parlamentare pentru aspecte de procedură."
ART. II
Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 19 octombrie 2023, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 18 decembrie 2023, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
SORIN-MIHAI CÎMPEANU
Bucureşti, 18 decembrie 2023.
Nr. 157.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: