Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 12 din 4 martie 2026 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia europeană în materie de formare judiciară pentru perioada 2025-2030 Crearea unui mediu favorabil pentru DigitalJustice@2030 - COM (2025) 801 final
În temeiul dispoziţiilor art. 67 şi ale art. 148 alin. (2) şi (3) din Constituţia României, republicată, precum şi ale Protocolului nr. 1 privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană, anexat Tratatului de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, semnat la Lisabona la 13 decembrie 2007, ratificat prin Legea nr. 13/2008, în baza Raportului Comisiei pentru afaceri europene nr. LXII/47 din 18.02.2026, Senatul adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Senatul României: 1. consideră că transformarea digitală a sistemelor judiciare şi valorificarea tehnologiilor de ultimă generaţie precum inteligenţa artificială (IA) vor spori eficienţa, vor reduce costurile şi vor îmbunătăţi accesul la justiţie pentru toţi; 2. susţine obiectivul comunicării şi măsurile propuse de digitalizare şi transformare a justiţiei, perfecţionare a profesioniştilor din domeniul justiţiei, precum şi de a oferi acestora competenţele de care au nevoie pentru a utiliza noile tehnologii.
ART. 2 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 4 martie 2026, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE SENATULUI MIRCEA ABRUDEAN
Bucureşti, 4 martie 2026. Nr. 12.
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email