Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.572 din 12 decembrie 2024 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1254 din 12 decembrie 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi art. I alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 46/2024 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă alocarea sumei de 122.154 mii lei credite de angajament şi credite bugetare, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024, la capitolul 83.01 „Agricultură, Silvicultură, Piscicultură şi Vânătoare“, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, art. 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.01 „Transferuri către instituţii publice“ suma de 103.254 mii lei credite de angajament şi credite bugetare şi titlul 56 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare“, art. 56.05 „Programe din Fondul European pentru Pescuit“, alineatul 56.05.03 „Cheltuieli neeligibile“ suma de 18.900 mii lei credite de angajament şi credite bugetare.
ART. 2
(1) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
(2) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la finele anului 2024.
ART. 3
Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2024.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
Florin-Ionuţ Barbu
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 12 decembrie 2024.
Nr. 1.572.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: