Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1.531 din 19 decembrie 2022  privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 1.531 din 19 decembrie 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) şi Drum Naţional DN 1 (zona Tureni)", aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1226 din 20 decembrie 2022
    Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 853/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) şi Drum Naţional DN 1 (zona Tureni)“, judeţul Cluj,
    în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) lit. a) şi b) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. 1
    Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) şi Drum Naţional DN 1 (zona Tureni)“, judeţul Cluj, prevăzut în anexa nr. 1, conform variantei finale a studiului de fezabilitate.

    ART. 2
    (1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) şi Drum National DN 1 (zona Tureni)“, situate pe raza localităţilor Tureni şi Petreştii de Jos din judeţul Cluj, expropriator fiind statul român reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
    (2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţilor Tureni şi Petreştii de Jos din judeţul Cluj, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
    (3) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform art. 1, prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
    (4) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform art. 1, prevăzută în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.

    ART. 3
    (1) Sumele individuale estimate de către expropriator aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Drum expres pentru realizarea conexiunii dintre Autostrada A3 (zona Turda) şi Drum Naţional DN 1 (zona Tureni)“, aflate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, situate pe raza localităţilor Tureni şi Petreştii de Jos din judeţul Cluj, sunt în cuantum total de 1.605 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.01 „Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR“.
    (2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziţia proprietarilor/deţinătorilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.

    ART. 4
    Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista imobilelor proprietate publică a statului, precum şi în lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

    ART. 5
    Planul cu amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoştinţă publică prin afişarea la sediile consiliilor locale implicate, respectiv prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.

    ART. 6
    Anexele nr. 1-4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
    *) Anexele nr. 1-4 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1226 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.




                    PRIM-MINISTRU
                    NICOLAE-IONEL CIUCĂ
                    Contrasemnează:
                    Viceprim-ministru, ministrul transporturilor şi infrastructurii,
                    Sorin Mihai Grindeanu
                    Ministrul finanţelor,
                    Adrian Câciu

    Bucureşti, 19 decembrie 2022.
    Nr. 1.531.

    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016