Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.455 din 21 noiembrie 2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti-Giurgiu Nord", lucrare de utilitate publică de interes naţional
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1167 din 22 noiembrie 2024
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti-Giurgiu Nord“, lucrare de utilitate publică de interes naţional, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
Finanţarea obiectivului de investiţii de utilitate publică de interes naţional prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Fondul pentru modernizare, sectorul „Eficienţă energetică“, subsectorul „Transporturi“, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
ART. 3
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul transporturilor şi infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, interimar,
Marin Ţole,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 21 noiembrie 2024.
Nr. 1.455.
ANEXA 1
CARACTERISTICI PRINCIPALE ŞI INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiţii „Electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti-Giurgiu Nord“
Titular: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Beneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate „C.F.R.“ - S.A.
Amplasament: judeţele Teleorman şi Giurgiu
Indicatorii tehnico-economici
(a se vedea imaginea asociată)
Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Finanţarea investiţiei
Finanţarea obiectivului de investiţii de utilitate publică de interes naţional se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Fondul pentru modernizare, sectorul „Eficienţă energetică“, subsectorul „Transporturi“, şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: