Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 1.367 din 23 decembrie 2010  pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.309/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 1.367 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.309/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH Bucureşti şi a Hotărârii Guvernului nr. 965/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH Bucureşti

EMITENT: Guvernul
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 49 din 20 ianuarie 2011
    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
    Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
    ART. I
    Hotărârea Guvernului nr. 1.309/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei"- IFIN - HH Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 9 decembrie 1996, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:
    "ART. 2
    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH are sediul în oraşul Măgurele, Str. Reactorului nr. 30, judeţul Ilfov."

    2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:
    "ART. 5
    Patrimoniul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH, reactualizat, stabilit pe baza bilanţului încheiat la data de 30 iunie 2010, este în valoare de 215.127.411 lei, din care: active imobilizate 183.881.470 lei şi active circulante 31.245.941 lei."


    ART. II
    Hotărârea Guvernului nr. 1.309/1996 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH Bucureşti, cu modificările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicată, dându-se textelor o nouă renumerotare.

    ART. III
    Hotărârea Guvernului nr. 965/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 808 din 6 septembrie 2005, se modifică după cum urmează:
    1. Articolul 1 va avea următorul cuprins:
    "ART. 1
    Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH, persoană juridică română, cu sediul în oraşul Măgurele, Str. Reactorului nr. 30, judeţul Ilfov, aflată în coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre."

    2. Anexa se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.



                    PRIM-MINISTRU
                    EMIL BOC
                    Contrasemnează:
                    Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului,
                    Daniel Petru Funeriu
                    Ministrul finanţelor publice,
                    Gheorghe Ialomiţianu

    Bucureşti, 23 decembrie 2010.
    Nr. 1.367.
    ANEXA 1

    (Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 965/2005)
    REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE
    a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
    Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH
    CAP. I
    Dispoziţii generale
    ART. 1
    Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" - IFIN - HH, denumit în continuare IFIN - HH, este persoană juridică română aflată în coordonarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, denumit în continuare organ coordonator.

    ART. 2
    IFIN - HH funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, calculează amortismente, conduce evidenţa contabilă în regim economic şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale prezentului regulament.

    ART. 3
    IFIN - HH are ca scop desfăşurarea activităţii de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică în domeniul fizicii şi ingineriei nucleare.

    CAP. II
    Obiectul de activitate
    ART. 4
    (1) Obiectul de activitate al IFIN - HH, în domeniul fizicii şi ingineriei nucleare, cuprinde în principal:
    A. activităţi de cercetare-dezvoltare, desfăşurate în cadrul:
    a) Planului naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare;
    b) planurilor sectoriale şi programelor-nucleu;
    c) Planului naţional nuclear;
    d) programelor internaţionale.
    În cadrul acestor programe, activitatea de bază a IFIN - HH constă în cercetare fundamentală, aplicativă şi dezvoltare tehnologică în domeniul de interes naţional al fizicii şi ingineriei nucleare, precum şi în domenii conexe, după cum urmează:
    I. cercetare fundamentală:
    a) fizică teoretică;
    b) fizică atomică şi nucleară;
    c) fizica particulelor elementare;
    d) fizica ştiinţelor vieţii şi a mediului înconjurător;
    e) alte domenii conexe inter- şi multidisciplinare, incluzând: fizica matematică, computaţională şi informaţională, astrofizica nucleară, fizica stării condensate şi a materialelor, radiochimie şi interacţia radiaţiei cu materia etc.;

    II. cercetare aplicativă:
    a) investigarea prin metode nucleare a structurilor vii şi a materialelor;
    b) investigarea de noi posibilităţi privind transmutaţia radionuclizilor din deşeuri;
    c) metode noi de detectare, identificare şi măsurare a radiaţiilor nucleare;
    d) ingineria medicinei nucleare;
    e) dozimetria radiaţiilor nucleare;
    f) securitatea nucleară;
    g) radioecologia;
    h) alte domenii conexe;

    III. dezvoltare tehnologică:
    a) detectori avansaţi de radiaţii şi electronică asociată;
    b) metode, instrumentaţie şi echipamente dozimetrice radiometrice şi de analiză destinate industriei, centralelor nuclearoelectrice, domeniilor biomedicale, activităţilor de control (detectare de droguri, de armament, de explozivi etc.) şi de radioprotecţie, geologiei, arheologiei, hidrologiei, tribologiei etc.;
    c) tehnologii de iradiere şi defectoscopie cu radiaţii gama, neutroni şi particule încărcate, pentru industrie, medicină, agricultură, industrie alimentară etc.;
    d) realizarea, construcţia, punerea în funcţiune, operarea, întreţinerea, exploatarea şi dezafectarea de echipamente, instalaţii, obiective nucleare şi radiologice;
    e) expertize, analize şi servicii specifice domeniului nuclear;
    f) radiofarmaceutice, compuşi marcaţi cu radionuclizi, produse de uz medical, precum şi surse radioactive de uz industrial;
    g) metrologia radionuclizilor, radiaţiilor şi încercări în domeniul nuclear;
    h) construcţia, operarea şi utilizarea acceleratorilor de particule şi a surselor de ioni şi electroni asociate;
    i) supravegherea şi combaterea poluării radioactive a mediului şi a amplasamentelor obiectivelor nucleare;
    j) decontaminarea radioactivă în zonele şi în spaţiile afectate;
    k) supravegherea radiometrică, dozimetrică şi metrologică, alarmarea în caz de urgenţe nucleare, precum şi pregătirea şi participarea la intervenţii în caz de accident nuclear;
    l) colectarea, expertizarea, tratarea şi depozitarea deşeurilor radioactive de la toate unităţile nucleare din ţară, precum şi a surselor radioactive ieşite din uz;
    m) elaborarea liniilor tehnologice şi a tehnologiilor necesare realizării (unicate, serii mici etc.) de obiective şi produse rezultate din activitatea de profil;
    n) realizarea de modele experimentale, staţii-pilot şi tehnologii generice cu rol de suport pentru cercetările aplicative viitoare derivând din rezultatele cercetărilor fundamentale şi orientate;
    o) activităţi de transfer tehnologic al rezultatelor din domeniul fizicii şi ingineriei nucleare către subunităţi proprii sau, în colaborare, către alţi operatori economici;
    p) activităţi de execuţie, în vederea susţinerii şi dezvoltării tehnologice în domeniu prin servicii şi serii de produse, microproducţie sau prin produse unicat, pentru valorificarea rezultatelor cercetării proprii, precum şi pentru expoziţii de profil;

    IV. inovare, de produs şi tehnologică, în domeniul fizicii şi ingineriei nucleare;


    B. activităţi conexe activităţii de cercetare-dezvoltare, desfăşurate în domeniul propriu de activitate, conform prevederilor legale, constând în:
    a) asistenţă tehnică, consultanţă, expertiză, furnizare de servicii tehnico-ştiinţifice şi tehnologice persoanelor fizice şi/sau juridice interesate;
    b) elaborarea de programe şi strategii de cercetaredezvoltare şi participarea la elaborarea strategiei domeniului cercetării şi dezvoltării;
    c) lucrări şi acţiuni destinate acceptanţei publice a energiei şi tehnologiilor nucleare şi difuzarea culturii ştiinţifice de radioprotecţie şi securitate nucleară prin mass-media şi alte mijloace;
    d) activităţi de investiţii în domeniul de activitate;
    e) activităţi de comerţ interior, import-export şi distribuţie de instalaţii, aparatură, materiale radioactive, materiale diverse, documentaţie, reviste şi cărţi de specialitate, pentru propriile necesităţi şi în calitate de comisionar;
    f) informatică, comunicaţii şi baze de date în domeniul fizicii şi al tehnologiilor nucleare;
    g) activităţi de transport tehnologic, de materiale radioactive şi persoane, întreţinere parc auto tehnologic;
    h) participări la proiecte internaţionale de cercetaredezvoltare, consultanţă şi asistenţă tehnică de specialitate, reprezentare în organizaţiile şi consiliile de specialitate interne şi internaţionale;
    i) elaborarea de studii de perspectivă, prognoză, note de fundamentare, teme de proiectare, studii de fezabilitate, analize şi documentaţii în domeniul fizicii şi ingineriei nucleare şi al disciplinelor conexe;
    j) elaborarea şi aplicarea de programe de management al calităţii pe direcţii de activitate;
    k) desfăşurarea de activităţi privind standardizarea, măsurarea, încercarea şi certificarea calităţii produselor destinate omologării şi (micro)producţiei sau transferului tehnologic;
    l) servicii de metrologie legală în domeniul nuclear;
    m) evidenţa şi controlul garanţiilor nucleare;
    n) certificarea surselor de radiaţii, a aparaturii şi a echipamentelor cu surse de radiaţii;
    o) radioprotecţia personalului expus profesional şi a persoanelor din rândul populaţiei;
    p) angajarea şi desfăşurarea de activităţi de cooperare tehnico-ştiinţifică internă şi internaţională în domeniile de activitate ale IFIN-HH;
    q) elaborarea de proceduri, norme de calitate şi control pentru desfăşurarea activităţilor cu caracter tehnic şi economic;
    r) activităţi de microproducţie şi servicii în domeniul de activitate;
    s) organizarea şi îndeplinirea de activităţi vizând schimbul de informaţii tehnico-ştiinţifice în domeniul de profil (schimb de date), congrese, simpozioane, publicaţii, vizite reciproce de lucru ale specialiştilor etc.;
    t) activităţi de formare şi specializare profesională în domeniul propriu de activitate: pregătire profesională la nivel universitar, postuniversitar şi doctorat, pregătire şi specializare în domeniile nuclear şi conexe a utilizatorilor tehnicilor, metodelor şi instrumentaţiei nucleare, precum şi în domeniul dezafectării de obiective nucleare, instalaţii şi echipamente radiologice; activităţi didactice la solicitarea instituţiilor de învăţământ superior;
    u) activităţi de editare, tipărire a publicaţiilor de specialitate şi bibliotecă: activitate redacţională pentru revistele de fizică ale Academiei Române: "Romanian Journal of Physics", "Romanian Reports în Physics", "Curierul de Fizică", revista proprie etc.; studii, rapoarte, sinteze, cărţi de specialitate, cărţi tehnice, instrucţiuni de utilizare, foi de catalog, materiale publicitare şi alte publicaţii pentru domeniul propriu de activitate.


    (2) Activităţile principale şi secundare desfăşurate de IFIN-HH sunt clasificate conform Clasificării activităţilor din economia naţională, astfel:
    a) activitatea principală corespunde diviziunii CAEN 72 "Cercetare-dezvoltare", grupa CAEN 721 "Cercetare-dezvoltare în ştiinţe naturale şi inginerie", iar obiectul principal de activitate aparţine clasei CAEN 7219 "Cercetare-dezvoltare în alte ştiinţe naturale şi inginerie";
    b) activităţi secundare:
    - cercetare-dezvoltare în biotehnologie: clasa CAEN 7211;
    – alte activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice: clasa CAEN 7490;
    – activităţi de consultanţă în tehnologia informaţiei: clasa CAEN 6202;
    – activităţi de management (gestiune şi exploatare) al mijloacelor de calcul: clasa CAEN 6203;
    – alte activităţi de servicii privind tehnologia informaţiei: clasa CAEN 6209;
    – activităţi de testări şi analize tehnice: clasa CAEN 7120;
    – activităţi ale agenţiilor de publicitate: clasa CAEN 7311;
    – servicii de reprezentare media: clasa CAEN 7312
    – alte activităţi de tipărire n.c.a.: clasa CAEN 1812;
    – intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific n.c.a.: clasa CAEN 4618;
    – alte activităţi de servicii-suport pentru întreprinderi n.c.a.: clasa CAEN 8299;
    – intermedieri în comerţul cu produse diverse: clasa CAEN 4619;
    – prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe: clasa CAEN 6311;
    – alte activităţi de servicii informaţionale n.c.a.: clasa CAEN 6399;
    – activităţi ale portalurilor web clasa CAEN 6312;
    – transporturi urbane, suburbane şi metropolitane: clasa CAEN 4931;
    – alte transporturi terestre de călătorii n.c.a.: clasa CAEN 4939;
    – transporturi rutiere de mărfuri: clasa CAEN 4941;
    – activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre: clasa CAEN 5221;
    – alte activităţi anexe transporturilor: clasa CAEN 5229;
    – activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor: clasa CAEN 8230;
    – activităţi ale organizaţiilor profesionale: clasa CAEN 9412;
    – activităţi ale altor organizaţii n.c.a.: clasa CAEN 9499;
    – activităţi ale organizaţiilor şi organismelor extrateritoriale: clasa CAEN 9900;
    – activităţi de editare a revistelor şi periodicelor: clasa CAEN 5814;
    – alte activităţi de editare: clasa CAEN 5819;
    – activităţi de servicii suport pentru învăţământ: clasa CAEN 8560;
    – alte forme de învăţământ n.c.a.: clasa CAEN 8559;
    – alte servicii de cazare: clasa CAEN 5590;
    – fabricarea preparatelor farmaceutice: clasa CAEN 2120;
    – comerţ cu ridicata al produselor farmaceutice: clasa CAEN 4646;
    – comerţ cu ridicata nespecializat: clasa CAEN 4690;
    – comerţ cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, chioşcurilor şi pieţelor: clasa CAEN 4799;
    – activităţi ale bibliotecilor şi arhivelor: clasă CAEN 9101;
    – activităţi de editare a cărţilor: clasa CAEN 5811;
    – activităţi de editare de ghiduri, compendii, liste de adrese şi similare: clasa CAEN 5812;
    – activităţi de editare a altor produse software: clasa CAEN 5829;
    – colectarea deşeurilor nepericuloase: clasă CAEN 3811;
    – colectarea deşeurilor periculoase: clasa CAEN 3812;
    – tratarea deşeurilor nepericuloase: clasa CAEN 3821;
    – tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase: clasă CAEN 3822;
    – activităţi şi servicii de decontaminare: clasa CAEN 3900;
    – depozitări: clasa CAEN 5210.



    ART. 5
    (1) În cadrul obiectului său de activitate, IFIN-HH poate colabora şi la realizarea unor activităţi de cercetare-dezvoltare privind domeniile strategice şi de apărare naţională sau poate desfăşura şi alte activităţi conexe, cu aprobarea organului coordonator şi cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare.
    (2) În cadrul obiectului său de activitate, IFIN-HH îşi poate diversifica serviciile în scopul creşterii resurselor financiare, cu aprobarea organului coordonator.

    CAP. III
    Patrimoniul
    ART. 6
    (1) Patrimoniul IFIN-HH reactualizat, stabilit pe baza bilanţului încheiat la data de 30 iunie 2010, este în valoare de 215.127.411 lei, din care: active imobilizate 183.881.470 lei şi active circulante 31.245.941 lei.
    (2) Patrimoniul IFIN-HH poate fi modificat conform prevederilor legale.

    ART. 7
    (1) IFIN-HH administrează, cu diligenţa unui bun proprietar, bunuri proprietate publică şi privată a statului, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii. Bunurile proprietate publică şi privată a statului administrate de IFIN-HH, precum şi bunurile proprii dobândite în condiţiile legii sau realizate din venituri proprii, după caz, se înregistrează distinct în patrimoniul IFN-HH.
    (2) În exercitarea drepturilor sale, IFIN-HH posedă şi foloseşte bunurile aflate în patrimoniul său şi, după caz, dispune de acestea, în condiţiile legii, în scopul realizării obiectului său de activitate.

    ART. 8
    Rezultatele cercetărilor obţinute în baza derulării unor contracte finanţate din fonduri publice aparţin IFIN-HH, în calitate de persoană juridică executantă, şi ordonatorului de credite, în egală măsură, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Administrarea, înregistrarea în evidenţa contabilă a IFIN-HH, precum şi înstrăinarea, închirierea sau concesionarea şi casarea rezultatelor cercetărilor obţinute în baza derulării unui contract finanţat din fonduri publice se fac potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

    ART. 9
    (1) Concesionarea unor servicii sau activităţi se poate face în scopul stimulării transferului rezultatelor activităţii de cercetare-dezvoltare sau al eficientizării activităţii economice a IFIN-HH, în condiţiile prevederilor legale în vigoare. Închirierea unor spaţii şi bunuri disponibile se va face conform legii.
    (2) IFIN-HH poate realiza servicii sau activităţi de microproducţie prin asociere în participaţiune, în scopul stimulării valorificării rezultatelor cercetării, cu aprobarea organului coordonator şi a autorităţilor naţionale cu competenţe în domeniul nuclear şi în alte domenii.

    CAP. IV
    Structura organizatorică şi funcţională
    ART. 10
    (1) IFIN-HH are în cadrul structurii sale o subunitate fără personalitate juridică. Aceasta este ELI RO - Nuclear Physics (ELI-RO), cu sediul în oraşul Măgurele, Str. Reactorului nr. 30, judeţul Ilfov.
    (2) IFIN-HH are în cadrul structurii sale un punct de lucru fără personalitate juridică. Acesta este Depozitul Naţional de Deşeuri Radioactive Băiţa Bihor - IFIN-HH, cu sediul în judeţul Bihor.
    (3) IFIN-HH poate avea în structură şi alte subunităţi, cu sau fără personalitate juridică, sectoare cuprinzând compartimente, secţii, laboratoare şi alte structuri organizatorice necesare realizării obiectului său de activitate. Sediul subunităţilor se prevede în hotărârea de organizare şi funcţionare a IFN-HH, înfiinţarea sau desfiinţarea acestora fiind aprobată prin hotărâre a Guvernului.
    (4) Structura organizatorică a IFIN-HH se aprobă prin ordin al ministrului coordonator, având în componenţă şi compartimente cu activităţi în domeniul juridic, marketing, financiar-contabil, de audit şi control financiar, de diseminare a informaţiilor, relaţii publice şi mass-media.
    (5) În funcţie de specificul activităţii, prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administraţie, se pot organiza colective specializate sau colective interdisciplinare proprii ori în colaborare cu alte unităţi din ţară sau din străinătate.

    CAP. V
    Organele de conducere
    ART. 11
    Conducerea IFIN-HH este asigurată de:
    a) consiliul de administraţie;
    b) comitetul de direcţie;
    c) directorul general.


    ART. 12
    Orientarea şi coordonarea activităţii tehnico-ştiinţifice din IFIN-HH sunt asigurate de consiliul ştiinţific.

    ART. 13
    (1) Relaţiile dintre subunităţile aflate în structura IFIN-HH, precum şi relaţiile acestora cu terţii sunt stabilite de directorul general, care poate acorda împuterniciri de reprezentare în numele IFN-HH, cu avizul consiliului de administraţie.
    (2) Conducătorii subunităţilor din structura IFIN-HH răspund în faţa consiliului de administraţie şi a directorului general de îndeplinirea tuturor atribuţiilor, responsabilităţilor şi competenţelor încredinţate de aceştia.
    Consiliul de administraţie

    ART. 14
    (1) Consiliul de administraţie este format din 7 membri, cetăţeni români, numiţi prin ordin al ministrului coordonator, cu avizul autorităţii de stat pentru cercetare-dezvoltare, la propunerea conducerii autorităţii de la care aceştia provin, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit.
    (2) Din consiliul de administraţie fac parte:
    a) directorul general al IFIN-HH, care este preşedintele consiliului de administraţie;
    b) preşedintele consiliului ştiinţific al IFIN-HH;
    c) un reprezentant al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică;
    d) un reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice;
    e) un reprezentant al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale;
    f) 2 specialişti din domeniu, propuşi de organul coordonator.

    (3) Revocarea membrilor consiliului de administraţie se face de acelaşi organ care a făcut numirea, în caz de abateri sau de nerespectare a îndatoririlor ce le revin.

    ART. 15
    (1) Membrii consiliului de administraţie îşi păstrează calitatea de angajat la instituţia sau la unitatea de la care provin, precum şi toate drepturile şi obligaţiile care derivă din această calitate.
    (2) Pentru activitatea desfăşurată în calitatea de membru al consiliului de administraţie, aceştia beneficiază de o indemnizaţie lunară stabilită de consiliul de administraţie, dar nu mai mult de 20% din salariul de bază al directorului general al IFIN-HH.
    (3) Persoanele numite ca membri ai consiliului de administraţie nu pot face parte din mai mult de două consilii de administraţie ale institutelor naţionale şi nu pot participa în aceeaşi calitate la alte unităţi cu care IFIN-HH are relaţii contractuale sau interese concurente.
    (4) Sunt incompatibili cu calitatea de membru al consiliului de administraţie cei care personal sau soţul/soţia ori rudele până la gradul al doilea inclusiv sunt în acelaşi timp patroni sau asociaţi la alte unităţi cu acelaşi profil ori cu care IFIN-HH se află în relaţii comerciale directe.

    ART. 16
    (1) Consiliul de administraţie are în principal următoarele atribuţii:
    a) aprobă, la propunerea consiliului ştiinţific, strategia şi programele concrete de dezvoltare ale IFIN-HH, de introducere a unor tehnologii de vârf şi de modernizare a celor existente, în concordanţă cu strategia generală a domeniului propriu de activitate;
    b) propune modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a IFIN-HH, înfiinţarea, desfiinţarea şi comasarea de subunităţi din structura acestuia;
    c) analizează şi avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, care se depune la organul coordonator în vederea aprobării conform reglementărilor legale;
    d) analizează şi avizează situaţiile financiare anuale, pe care le supune spre aprobare organului coordonator, şi aprobă raportul de gestiune asupra activităţii desfăşurate de IFIN-HH în anul precedent;
    e) analizează realizarea criteriilor de performanţă şi raportarea trimestrială privind activitatea realizată de IFIN-HH şi aprobă măsuri pentru desfăşurarea acesteia în condiţii de echilibru al bugetului de venituri şi cheltuieli;
    f) analizează, aprobă sau, după caz, propune spre aprobare, potrivit prevederilor legale, investiţiile care urmează a fi realizate de IFIN-HH;
    g) propune spre aprobare majorarea sau diminuarea patrimoniului, precum şi concesionarea ori închirierea unor bunuri din patrimoniul IFIN-HH, în condiţiile legii;
    h) aprobă valorificarea bunurilor proprii dobândite, cu respectarea prevederilor legale;
    i) aprobă volumul creditelor bancare prevăzute la art. 36 şi stabileşte modul de rambursare a acestora;
    j) aprobă utilizarea disponibilităţilor în valută;
    k) aprobă mandatul pentru negocierea contractului colectiv de muncă;
    l) aprobă criteriile şi comisiile de concurs pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul IFIN-HH.

    (2) Consiliul de administraţie exercită orice alte atribuţii stabilite, potrivit prevederilor legale.

    ART. 17
    Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi funcţionare, avizat de organul coordonator. Acesta hotărăşte în problemele privind activitatea IFIN-HH, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe.

    ART. 18
    (1) Consiliul de administraţie se întruneşte de regulă o dată pe lună sau ori de câte ori interesele IFIN-HH o cer, la convocarea preşedintelui sau, după caz, a vicepreşedintelui, precum şi la solicitarea a cel puţin 3 membri.
    (2) Şedinţele consiliului de administraţie sunt conduse de preşedintele consiliului, iar în lipsa acestuia de vicepreşedintele ales de membrii consiliului de administraţie.

    ART. 19
    (1) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în prezenţa a cel puţin 5 membri. Dacă nu este îndeplinită această condiţie, şedinţa consiliului de administraţie se va ţine într-un termen de cel mult 15 zile, având aceeaşi ordine de zi.
    (2) Hotărârile consiliului de administraţie se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenţi, dar cu nu mai puţin de votul a 4 membri.

    ART. 20
    La şedinţele consiliului de administraţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din IFIN-HH sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat.

    ART. 21
    Pentru luarea unor decizii vizând probleme complexe, consiliul de administraţie poate atrage în activitatea de analiză consilieri şi consultanţi din diferite sectoare de activitate. Activitatea acestora va fi remunerată conform prevederilor legale.

    ART. 22
    (1) Membrii consiliului de administraţie sunt răspunzători, în condiţiile legii, pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin şi răspund solidar pentru gestionarea patrimoniului IFIN-HH.
    (2) Membrii consiliului de administraţie care s-au abţinut ori s-au împotrivit luării unei decizii ce s-a dovedit păgubitoare pentru IFIN-HH nu răspund dacă au consemnat expres punctul lor de vedere în registrul de şedinţe al consiliului de administraţie şi dacă au anunţat în scris despre aceasta organul coordonator.
    (3) Membrii consiliului de administraţie care nu respectă prevederile art. 15 alin. (3) şi (4) răspund, potrivit legii, pentru daunele cauzate IFIN-HH ca urmare a acestui fapt.

    ART. 23
    În primul trimestru al fiecărui an, consiliul de administraţie prezintă organului coordonator un raport asupra activităţii desfăşurate în anul precedent şi asupra programului de activitate pentru anul în curs.

    ART. 24
    Secretariatul consiliului de administraţie este asigurat de IFIN-HH. Atribuţiile secretariatului sunt prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului de administraţie.
    Comitetul de direcţie

    ART. 25
    (1) Conducerea operativă a IFIN-HH este asigurată de un comitet de direcţie, compus din directorul general şi conducătorii principalelor compartimente din structura organizatorică a IFIN-HH.
    (2) La şedinţele comitetului de direcţie participă, în calitate de invitat permanent, un reprezentant al sindicatului reprezentativ din IFIN-HH sau un reprezentant al salariaţilor, în cazul în care aceştia nu sunt constituiţi în sindicat.

    ART. 26
    (1) Comitetul de direcţie exercită atribuţii şi are răspunderi în limita competenţelor propuse de directorul general, aprobate de consiliul de administraţie şi cuprinse în regulamentul propriu de organizare şi funcţionare.
    (2) Comitetul de direcţie stabileşte acţiunile concrete necesare pentru realizarea obiectivelor rezultate din:
    a) strategia programelor de dezvoltare a IFIN-HH;
    b) programul anual de cercetare-dezvoltare;
    c) bugetul de venituri şi cheltuieli;
    d) programul de investiţii;
    e) sistemul de asigurare a calităţii;
    f) alte obligaţii.


    ART. 27
    Comitetul de direcţie se întruneşte decadal şi ori de câte ori interesele IFIN-HH o impun.
    Directorul general

    ART. 28
    (1) Activitatea curentă a IFIN-HH este condusă de directorul general, numit pentru o perioadă de 4 ani pe baza rezultatelor concursului de selecţie organizat conform reglementărilor legale. La expirarea acestui termen, în funcţie de performanţele realizate, numirea directorului general poate fi prelungită pentru o perioadă de cel mult 4 ani.
    (2) Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului general se fac prin ordin al ministrului coordonator.

    ART. 29
    Directorul general are în principal următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
    a) reprezintă, personal sau prin delegat, interesele IFIN-HH în relaţiile cu celelalte organe, organizaţii şi operatori economici, precum şi cu persoane fizice din ţară şi din străinătate;
    b) stabileşte atribuţiile, competenţele şi relaţiile la nivelul subunităţilor şi departamentelor IFIN-HH, precum şi relaţiile acestora cu terţii, cu avizul consiliului de administraţie;
    c) propune consiliului de administraţie modificarea structurii organizatorice şi funcţionale a IFIN-HH;
    d) numeşte directorii şi conducătorii compartimentelor din structura organizatorică a IFIN-HH, în urma concursului organizat pe baza criteriilor propuse de comitetul de direcţie, şi îi revocă, după caz, cu avizul consiliului de administraţie;
    e) angajează şi concediază personalul IFIN-HH, conform prevederilor legale şi ale contractului colectiv de muncă;
    f) asigură negocierea contractului colectiv de muncă la nivelul IFIN-HH şi a salariilor personalului acestuia, prin comitetul de direcţie; aprobă salariile rezultate din negocierea directă;
    g) răspunde de administrarea întregului patrimoniu, cu respectarea prevederilor legale;
    h) adoptă măsuri şi urmăreşte realizarea operaţiunilor de comerţ interior şi de import-export, prin compartimentele proprii specializate;
    i) analizează lunar stadiul valorificării rezultatelor cercetării, inclusiv activitatea compartimentului de marketing;
    j) are atribuţii şi răspunderi similare unui ordonator de credite pentru sumele alocate IFIN-HH de la bugetul de stat, în condiţiile prevăzute de lege;
    k) poate delega, în condiţiile legii, o parte din atribuţiile sale celorlalte persoane din conducerea IFIN-HH;
    l) exercită orice alte atribuţii ce îi sunt delegate de consiliul de administraţie.

    Consiliul ştiinţific

    ART. 30
    (1) Consiliul ştiinţific este format din 23 de membri reprezentând principalele compartimente din cadrul IFIN-HH care desfăşoară activităţi de cercetare-dezvoltare.
    (2) Consiliul ştiinţific este alcătuit din cercetători cu realizări deosebite în domeniu, salariaţi ai IFIN-HH, aleşi pe o perioadă de 4 ani prin vot secret de către cadrele cu studii superioare din IFIN-HH.
    (3) Din consiliul ştiinţific fac parte de drept directorul general şi directorul ştiinţific ai IFIN-HH.
    (4) Consiliul ştiinţific este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, aleşi prin vot secret de membrii consiliului ştiinţific.
    (5) Consiliul ştiinţific se organizează şi funcţionează în conformitate cu regulamentul propriu, aprobat de consiliul de administraţie.

    ART. 31
    Atribuţiile principale ale consiliului ştiinţific sunt următoarele:
    a) participă la elaborarea strategiei de dezvoltare a activităţii de cercetare-dezvoltare a domeniului şi la elaborarea planurilor proprii de cercetare-dezvoltare;
    b) analizează, avizează şi urmăreşte realizarea lucrărilor de cercetare ştiinţifică;
    c) propune spre aprobare consiliului de administraţie programul anual de cercetare-dezvoltare şi inovare al IFIN-HH;
    d) avizează hotărârile consiliului de administraţie care implică politica de cercetare a IFIN-HH şi a ramurii;
    e) propune măsuri pentru perfecţionarea profesională şi încadrarea personalului de cercetare în grade profesionale;
    f) organizează şi coordonează desfăşurarea manifestărilor cu caracter ştiinţific;
    g) avizează acţiunile de cooperare, interne şi internaţionale, cu scop ştiinţific în care este implicat IFIN-HH;
    h) avizează acordarea de burse de studii şi stagii de perfecţionare în ţară şi în străinătate salariaţilor IFIN-HH, în condiţiile legii.


    CAP. VI
    Bugetul de venituri şi cheltuieli şi execuţia acestuia. Relaţii financiare
    ART. 32
    (1) IFIN-HH întocmeşte anual bugetul de venituri şi cheltuieli şi situaţiile financiare anuale, potrivit normelor metodologice elaborate de Ministerul Finanţelor Publice.
    (2) Situaţiile financiare anuale se aprobă de organul coordonator, în condiţiile legii.

    ART. 33
    (1) Veniturile şi cheltuielile IFIN-HH se stabilesc prin buget pentru fiecare exerciţiu financiar.
    (2) Bugetul de venituri şi cheltuieli se întocmeşte pe baza indicatorilor de performanţă stabiliţi de organul coordonator şi se aprobă prin ordin al ministrului coordonator, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

    ART. 34
    IFIN-HH determină anual volumul de venituri de realizat şi de cheltuieli totale de efectuat, corelat cu contractele încheiate pentru activitatea programată.

    ART. 35
    (1) Salariile individuale ale personalului se stabilesc prin negociere, conform reglementărilor legale şi prevederilor contractului colectiv de muncă, în limita fondului total destinat plăţii salariilor, prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli stabilit, potrivit legii.
    (2) Salariul de bază al directorului general se stabileşte prin ordin al ministrului coordonator, potrivit reglementărilor legale.

    ART. 36
    (1) Pentru acoperirea cheltuielilor curente, în situaţia în care în cursul unui an resursele financiare ale IFIN-HH nu sunt suficiente, acesta poate contracta credite bancare în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent.
    (2) Contractarea de credite peste plafonul stabilit se efectuează cu aprobarea organului coordonator, pe baza avizului prealabil al Ministerului Finanţelor Publice.

    ART. 37
    (1) IFIN-HH hotărăşte cu privire la investiţiile ce urmează a fi realizate, potrivit obiectului său de activitate, finanţarea efectuându-se din surse proprii şi din credite bancare, precum şi din surse bugetare, prin organul coordonator, potrivit legii.
    (2) Organul coordonator va cuprinde în bugetul său de venituri şi cheltuieli fondurile necesare realizării unor investiţii, dotări, achiziţionării de aparatură, echipamente şi instalaţii pentru IFIN-HH.
    (3) Execuţia investiţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se adjudecă potrivit legii.

    ART. 38
    (1) Operaţiunile de încasări şi plăţi ale IFIN-HH se efectuează prin conturi deschise la bănci comerciale cu sediul în România şi prin unităţi ale Trezoreriei Statului.
    (2) IFIN-HH poate efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în lei şi în valută, prin casieria proprie, cu respectarea nivelului plafonului de casă şi a normativelor de disciplină financiar-valutară stabilite prin actele normative în vigoare.
    (3) IFIN-HH poate efectua operaţiuni de comerţ exterior aferente obiectului său de activitate, potrivit legii. Operaţiunile de încasări şi plăţi cu străinătatea se vor efectua prin conturi bancare deschise la unităţile bancare specializate cu sediul în România.

    ART. 39
    IFIN-HH îşi va organiza controlul financiar preventiv propriu şi auditul financiar potrivit legii.

    CAP. VII
    Dispoziţii finale
    ART. 40
    Litigiile IFIN-HH cu persoane fizice sau juridice nesoluţionate pe cale amiabilă sunt supuse spre rezolvare instanţelor de judecată competente, potrivit dispoziţiilor legale.

    ART. 41
    (1) Prezentul regulament se completează cu celelalte reglementări legale care se referă la activitatea institutelor de cercetare-dezvoltare.
    (2) Modificările şi completările prezentului regulament se pot face la propunerea consiliului de administraţie, cu respectarea actelor normative legale şi cu aprobarea organului coordonator.

    ART. 42
    Statutul de institut naţional de cercetare-dezvoltare se reînnoieşte prin reacreditare, care are loc într-un interval de maximum 5 ani sau la schimbarea obiectului de activitate al IFIN-HH.


    ---------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016