Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.223 din 8 decembrie 2023 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru suplimentarea transferurilor din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru finanţarea cheltuielilor unităţilor sanitare cu paturi
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1107 din 8 decembrie 2023
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, precum şi al art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, atât la credite de angajament, cât şi la credite bugetare, cu suma de 190.583 mii lei, la capitolul 56.01 „Transferuri cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei“, titlul 51 „Transferuri între unităţi ale administraţiei publice“, articolul 51.01 „Transferuri curente“, alineatul 51.01.11 „Transferuri din bugetul de stat către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate“, pentru acoperirea cheltuielilor necesare unităţilor sanitare cu paturi.
ART. 2
Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura cheltuielilor bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Sănătăţii, în vederea majorării acestuia cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit art. 1.
ART. 3
Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în volumul şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în vederea majorării cu sumele alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, potrivit art. 1, la partea de venituri, prin suplimentarea la capitolul 42.05 „Subvenţii de la bugetul de stat“ a subcapitolului 42.05.26 „Subvenţii primite de bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru echilibrare“, iar la partea de cheltuieli, prin suplimentarea capitolului 66.05 „Sănătate“, titlul 20 „Bunuri şi servicii“, cu suma de 190.583 mii lei.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul sănătăţii,
Alexandru Rafila
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Romică-Andrei Baciu
p. Ministrul finanţelor,
Mihai Diaconu,
secretar de stat
Bucureşti, 8 decembrie 2023.
Nr. 1.223.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: