Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
HOTĂRÂRE nr. 1.184 din 29 noiembrie 2023 privind suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru Institutul Naţional de Statistică
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 73/2023 privind unele măsuri bugetare, cu completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. ART. 1 Se aprobă suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2023 din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2023, pentru Institutul Naţional de Statistică, respectiv a creditelor de angajament şi a celor bugetare cu suma de 13.251 mii lei la capitolul 51.01 „Autorităţi publice şi acţiuni externe“, titlul 10 „Cheltuieli de personal“, în vederea plăţii drepturilor salariale potrivit legii.
ART. 2 (1) Răspunderea pentru modul de utilizare a sumei alocate la art. 1 revine ordonatorului principal de credite şi Institutului Naţional de Statistică. (2) Sumele rămase neutilizate se restituite la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la sfârşitul anului 2023.
ART. 3 Se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Naţional de Statistică pe anul 2023.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: p. Viceprim-ministru, Mihaela-Ioana Kaitor, secretar de stat Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean p. Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Beatrix Gered Ministrul finanţelor, Marcel-Ioan Boloş
Bucureşti, 29 noiembrie 2023. Nr. 1.184.
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email