Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. I
Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 8 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 18, punctul 12 va avea următorul cuprins:
"12. numeşte în funcţie, prin ordin, directorii generali ai caselor de asigurări, manageri ai sistemului la nivel local, îi sancţionează şi îi eliberează din funcţie, în condiţiile legii;"
2. La articolul 33, alineatele (2) şi (9) vor avea următorul cuprins:
"(2) În cazul în care la concurs nu se prezintă niciun candidat sau nu este declarat câştigător niciun candidat, precum şi în situaţia în care mandatul directorului general încetează pentru unul dintre cazurile prevăzute la art. 298 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele CNAS numeşte prin ordin un director general interimar până la ocuparea prin concurs a postului, dar nu mai mult de 6 luni, şi încheie un contract de management cu acesta şi cu respectarea cerinţelor generale şi specifice pentru ocuparea postului, prevăzute la art. 282 alin. (2) şi art. 298 alin. (3^4) din aceeaşi lege.
..........................................................................................................................
(9) Contractul de management încheiat cu directorul general interimar al casei de asigurări de sănătate încetează în situaţiile prevăzute la art. 298 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. La data numirii de către preşedintele CNAS a unui alt director general interimar, contractul de management aflat în derulare încetează în condiţiile art. 298 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."
ART. II
Dispoziţiile prezentei hotărâri intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2026.
PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacşu
Ministrul sănătăţii,
Alexandru-Florin Rogobete
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,
Horaţiu-Remus Moldovan
Bucureşti, 30 decembrie 2025.
Nr. 1.167.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: