Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.157 din 21 septembrie 2022 privind suplimentarea bugetului Ministerului Economiei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 927 din 21 septembrie 2022
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Economiei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, la capitolul 82.01 „Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii“, titlul 55 „Alte transferuri“, articolul 55.01 „Transferuri interne“, alineatul 55.01.01 „Restructurarea industriei de apărare“, cu suma de 25.000 mii lei reprezentând credite de angajament şi credite bugetare pentru asigurarea sumelor necesare activităţilor de întreţinere, conservare, reparaţii şi pază a capacităţilor de producţie din industria de apărare şi a altor activităţi specifice, conform art. 24 din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 2
(1) Ministerul Economiei răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1.
(2) Sumele rămase neutilizate se restituie la Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului până la sfârşitul anului 2022.
ART. 3
Se autorizează Ministerul Finanţelor, la propunerea ordonatorului principal de credite, să introducă modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Economiei pe anul 2022.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul economiei,
Florin Marian Spătaru
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu
Bucureşti, 21 septembrie 2022.
Nr. 1.157.
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: