Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
HOTĂRÂRE nr. 1.011 din 10 august 2022 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, precum şi aprobarea listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Realizare pasaj rutier la intersecţia DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga)"
EMITENT: Guvernul PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 809 din 17 august 2022
Având în vedere dispoziţiile Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.368/2021*) privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii „Realizare pasaj rutier la intersecţia DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga)“, judeţul Prahova,
*) Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.368/2021 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) şi alin. (1^1) lit. b) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional „Realizare pasaj rutier la intersecţia DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga)“, prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, conform variantei finale a studiului de fezabilitate.
ART. 2
(1) Se aprobă declanşarea procedurii de expropriere a imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Realizare pasaj rutier la intersecţia DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga)“, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităţii Azuga, judeţul Prahova, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localităţii Azuga, judeţul Prahova, proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
(3) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform art. 1, prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
ART. 3
(1) Suma individuală estimată de expropriator aferentă justei despăgubiri pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional „Realizare pasaj rutier la intersecţia DN 1 cu Strada Prahovei (Azuga)“, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza localităţii Azuga, judeţul Prahova, este în cuantum de 115,50 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 58 „Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.01 „Programe din Fondul European de Dezvoltare Regională - FEDR“.
(2) Suma individuală prevăzută la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziţia proprietarului/deţinătorului imobilului proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plăţii despăgubirii în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
ART. 4
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată şi proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, situat pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
ART. 5
Planul de amplasament al lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoştinţă publică şi prin afişarea la sediul consiliului local implicat şi, respectiv, prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condiţiile legii.
ART. 6
Anexele nr. 1-3**) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
**) Anexele nr. 1-3 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 809 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul din şos. Panduri nr. 1, bl. P33, parter, sectorul 5, Bucureşti.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
ministrul transporturilor şi infrastructurii
Constantin-Gabriel Bunduc,
secretar de stat
Ministrul finanţelor,
Adrian Câciu
Bucureşti, 10 august 2022.
Nr. 1.011.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: