Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   HOTĂRÂRE nr. 09/64 din 14 martie 2009  privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale nr. 07/58/2007     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 HOTĂRÂRE nr. 09/64 din 14 martie 2009 privind modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale nr. 07/58/2007

EMITENT: Corpul Experţilor Contabili
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 252 din 15 aprilie 2009
    În temeiul:
    - art. 20 lit. c), art. 27 alin. (1) şi art. 44 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată;
    – pct. 3, pct. 18 lit. k) şi pct. 147 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a experţilor contabili şi contabililor autorizaţi nr. 1/1995, republicat;
    – dezbaterilor din cadrul lucrărilor Conferinţei naţionale în legătură cu materialele prezentate şi în baza stenogramei din 14 martie 2009,

    Conferinţa naţională hotărăşte:
    ART. I
    Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale a Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România nr. 07/58/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
    1. La punctul 1, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Potrivit art. 36 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, republicată, şi pct. 116 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, republicat, denumit în continuare Regulament de organizare şi funcţionare, pe lângă consiliul fiecărei filiale a Corpului funcţionează o comisie de disciplină, compusă din 5 membri titulari şi 5 supleanţi, astfel: preşedintele şi 4 membri aleşi de Adunarea generală pentru un mandat de 4 ani dintre membrii experţi contabili, care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită."

    2. La punctul 2, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Potrivit art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, pe lângă Consiliul Superior al Corpului funcţionează Comisia superioară de disciplină, compusă din 7 membri titulari şi 7 supleanţi, astfel:"

    3. Punctul 6 va avea următorul cuprins:
    "Comisia de disciplină de pe lângă consiliul filialei este competentă să sancţioneze abaterile disciplinare săvârşite de către experţii contabili şi contabilii autorizaţi, membri ai filialei, cu domiciliul în raza teritorială a acesteia, chiar dacă abaterile au fost săvârşite în raza teritorială a altei filiale (pct. 117 primul alineat din Regulamentul de organizare şi funcţionare).
    Încetarea provizorie de a mai face parte din Corp la cererea sa ori din iniţiativa consiliului filialei nu îl exonerează de răspundere disciplinară pe cel în cauză pentru abaterile săvârşite anterior (pct. 98-100 din Regulamentul de organizare şi funcţionare)."

    4. La punctul 7, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Acţiunea disciplinară poate fi exercitată în termen de un an de la săvârşirea faptei (pct. 123 din Regulamentul de organizare şi funcţionare) şi în acelaşi termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti, în cazurile în care un membru al Corpului a fost condamnat pentru infracţiuni care sunt sancţionabile şi disciplinar potrivit legii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare."

    5. Punctul 9 va avea următorul cuprins:
    "Potrivit prevederilor pct. 41 lit. a) şi b) şi pct. 117 alineatul al doilea din Regulamentul de organizare şi funcţionare, nu sunt de competenţa de soluţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor:
    a) plângerile referitoare la fapte săvârşite de membrii Consiliului superior şi ai consiliilor filialelor, inclusiv de preşedinţii acestora;
    b) plângerile referitoare la fapte săvârşite de preşedinţii şi membrii comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor, precum şi de persoane fizice străine cărora le-a fost recunoscut dreptul de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat în România.
    În situaţiile de mai sus, plângerile se depun la Comisia superioară de disciplină."

    6. Punctul 10 va avea următorul cuprins:
    "În raport de gravitatea abaterilor săvârşite şi de urmările acestora, comisia de disciplină de pe lângă consiliul filialei, potrivit art. 36 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, aplică următoarele sancţiuni disciplinare:
    a) mustrare;
    b) avertisment scris;
    c) suspendarea dreptului de exercitare a profesiei de expert contabil sau de contabil autorizat pe o perioadă de la 3 luni la un an."

    7. Punctul 11 va avea următorul cuprins:
    "Comisia superioară de disciplină are următoarele competenţe:
    a) analizează plângerile referitoare la abateri de la conduita etică şi profesională ale membrilor Consiliului superior, făcând, dacă este cazul, propunere de sancţionare Conferinţei naţionale, care hotărăşte [art. 31 lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, pct. 7 lit. g), pct. 41 lit. a) şi pct. 117 alineatul al doilea din Regulamentul de organizare şi funcţionare];
    b) soluţionează plângerile referitoare la abaterile de la conduita etică şi profesională ale preşedinţilor şi membrilor consiliilor filialelor, ale preşedinţilor şi membrilor comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor, precum şi ale persoanelor fizice străine cărora le-ar fi fost recunoscut dreptul de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat în România şi aplică, după caz, sancţiunile prevăzute la art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, [art. 41 lit. a) şi b) şi pct. 117 alineatul al doilea din Regulamentul de organizare şi funcţionare];
    c) aplică sancţiunea privind interzicerea dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil autorizat membrilor Corpului care au săvârşit abateri grave, atât în cauzele judecate de Comisia superioară de disciplină, cât şi în cauzele judecate de comisiile de disciplină ale filialelor, dacă este cazul, la propunerea acestora [pct. 41 lit. d) din Regulamentul de organizare şi funcţionare];
    d) judecă şi soluţionează contestaţiile formulate împotriva hotărârilor disciplinare pronunţate de comisiile de disciplină ale filialelor [pct. 41 lit. c) din regulamentul sus-menţionat];"

    8. La punctul 13, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Comisiile de disciplină judecă abaterile disciplinare constând în fapte sau omisiuni săvârşite de membrii Corpului, prin nerespectarea obligaţiilor ce le revin şi a normelor de conduită etică şi profesională, prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, în Regulamentul de organizare şi funcţionare, în Codul etic naţional al profesioniştilor contabili şi în hotărârile organelor de conducere ale Corpului."

    9. La punctul 16, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Abaterile sancţionabile disciplinar enumerate la pct. 121 şi 122 din Regulamentul de organizare şi funcţionare acoperă o mare parte din prevederile cu caracter dispozitiv sau restrictiv stipulate în prezentul regulament, precum şi în actul normativ menţionat la pct. 10 din prezentul regulament. Faptul că abaterile enumerate nu sunt exhaustive rezultă şi din finalul textului de la lit. o) a pct. 121 din Regulamentul de organizare şi funcţionare, având enunţul «orice alte încălcări ale normelor şi hotărârilor luate de organele de conducere ale Corpului»."

    10. La punctul 16, alineatul 4 va avea următorul cuprins:
    "Comisiile de disciplină, prin completele de judecată, trebuie să analizeze cu discernământ şi obiectivitate abaterile reclamate, încadrarea lor în prevederile actelor normative care reglementează activitatea şi conduita etică şi profesională a profesioniştilor contabili menţionate la pct. 13, să asigure o judecată dreaptă şi să aplice, unde este cazul, sancţiunea disciplinară corespunzătoare, în raport cu natura şi gravitatea abaterilor, cu consecinţele acestora şi cu gradul de vinovăţie a făptuitorului."

    11. La punctul 17, alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Se pot adresa comisiilor de disciplină cu reclamaţii (plângeri, sesizări) pentru abateri disciplinare săvârşite de membrii Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi:
    a) persoanele fizice şi juridice interesate;
    b) Consiliul Superior, consiliile filialelor şi birourile permanente ale acestora;
    c) directorul general executiv al Corpului este abilitat să îi propună Comisiei superioare de disciplină pe cei care se fac vinovaţi de încălcarea reglementărilor privind publicitatea [pct. 39 lit. g) din Regulamentul de organizare şi funcţionare];
    d) preşedinţii consiliilor filialelor Corpului, pentru abaterile constatate în acţiunile efectuate potrivit Regulamentului privind controlul de calitate în profesia contabilă, în condiţiile prevăzute în prezentul regulament, precum şi în alte situaţii;
    e) ceilalţi membri ai Corpului."

    12. Punctul 19 va avea următorul cuprins:
    "Comisiile de disciplină se pot autosesiza pe baza materialelor apărute în mass-media, în care se fac referiri la abateri disciplinare care ar fi fost săvârşite de profesioniştii contabili membri ai Corpului, procedând la analiza, instrumentarea şi judecarea cazurilor respective potrivit prevederilor prezentului regulament, cu respectarea competenţelor prevăzute la paragrafele 6, 9 şi 11-12."

    13. La punctul 34, litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) hotărârile comisiei de disciplină a filialei pot fi contestate de cei interesaţi, precum şi de consiliul filialei la Comisia superioară de disciplină în termen de 30 de zile de la data comunicării (pct. 43 din Regulamentul de organizare şi funcţionare)."

    14. La punctul 34 litera a) alineatul 4, a doua liniuţă va avea următorul cuprins:
    " admiterea contestaţiei; în acest caz se procedează la judecarea cauzei, respectându-se procedurile prevăzute la pct. 23-33 de mai sus. După judecare se poate hotărî modificarea sau anularea hotărârii comisiei de disciplină a filialei sau anularea acestei hotărâri, urmată de restituirea cauzei pentru rejudecare de către comisia de disciplină a filialei, situaţie în care preşedintele comisiei de disciplină va numi un alt raportor al cauzei şi un alt complet de judecată decât cel care s-a pronunţat anterior."

    15. La punctul 34 litera b), alineatul 1 va avea următorul cuprins:
    "Contestaţia nu suspendă aplicarea hotărârii (pct. 48 din Regulamentul de organizare şi funcţionare)."

    16. Punctul 43 va avea următorul cuprins:
    "Potrivit art. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată, comisiile de disciplină au obligaţia să transmită reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice pe lângă Consiliul superior şi consiliile filialelor, după caz, cu 7 zile înainte, materialele supuse dezbaterilor acelor comisii (alte eventuale dezbateri decât cele referitoare la soluţionarea reclamaţiilor pentru abateri disciplinare)."

    17. La anexa nr. 1 la regulament, litera a) va avea următorul cuprins:
    "a) nu mă aflu în niciuna dintre situaţiile de incompatibilitate sau conflict de interese prevăzute de art. 12 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1994, republicată;"


    ART. II
    Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    ART. III
    Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină de pe lângă consiliile filialelor şi Consiliul Superior al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, aprobat prin Hotărârea Conferinţei naţionale nr. 07/58/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta hotărâre, va fi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

    ART. IV
    Organele alese şi structurile executive ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri.



                    Preşedintele Corpului Experţilor
                    Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România,
                    Marin Toma

    Bucureşti, 14 martie 2009.
    Nr. 09/64.
    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016