Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A şi B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar şi Medalia Meritul Sanitar, cu modificările ulterioare,
în semn de apreciere pentru dăruirea, profesionalismul şi altruismul de care au dat dovadă în operaţiunile de salvare de vieţi omeneşti în urma cutremurului produs în Republica Turcia, ca parte a misiunii de acordare a asistenţei internaţionale la care România a participat prin Ministerul Afacerilor Interne - Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă,
Preşedintele României decretează:
ART. 1
Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Ofiţer, cu însemn pentru civili, domnului dr. Olaru Ionuţ, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
ART. 2
Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili:
1. domnului dr. Drăghici Alexandru Marian, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca;
2. domnului dr. Ispas Vlad-Mircea, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca;
3. domnului dr. Maltezeanu Vlad Alexandru, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
ART. 3
Se conferă Medalia Meritul Sanitar clasa a II-a, cu însemn pentru civili, domnului Drăghici Marian, asistent medical, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
ART. 4
Se conferă Medalia Meritul Sanitar clasa a III-a, cu însemn pentru civili:
1. doamnei Florescu Elena Beatrice, asistent medical, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca;
2. doamnei Manoliu Ana, asistent medical, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca;
3. domnului Teodorovici Adrian, asistent medical, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Bucureşti, 27 februarie 2023.
Nr. 162.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: