Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), ale art. 7 lit. A şi B din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 539/2003 privind Ordinul Meritul Sanitar şi Medalia Meritul Sanitar, cu modificările ulterioare,
cu prilejul Zilei Naţionale a României,
în semn de apreciere pentru importanta contribuţie şi profesionalismul dovedite în asigurarea actului medical în cadrul Serviciului Român de Informaţii,
Preşedintele României d e c r e t e a z ă:
ART. 1
Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Comandor, cu însemn pentru militari, persoanelor prevăzute în anexa nr. 1* care face parte integrantă din prezentul decret.
ART. 2
Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, persoanei prevăzute în anexa nr. 2* care face parte integrantă din prezentul decret.
ART. 3
Se conferă Ordinul Meritul Sanitar în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, persoanelor prevăzute în anexa nr. 3* care face parte integrantă din prezentul decret.
ART. 4
Se conferă Medalia Meritul Sanitar, clasa a II-a, cu însemn pentru militari, persoanei prevăzute în anexa nr. 4* care face parte integrantă din prezentul decret.
ART. 5
Se conferă Medalia Meritul Sanitar, clasa a II-a, cu însemn pentru civili, persoanelor prevăzute în anexa nr. 5* care face parte integrantă din prezentul decret.
ART. 6
Se conferă Medalia Meritul Sanitar, clasa a III-a, cu însemn pentru militari, persoanelor prevăzute în anexa nr. 6* care face parte integrantă din prezentul decret.
ART. 7
Se conferă Medalia Meritul Sanitar, clasa a III-a, cu însemn pentru civili, persoanelor prevăzute în anexa nr. 7* care face parte integrantă din prezentul decret.
* Anexele nr. 1-7 conţin informaţii clasificate şi urmează regimul Legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Bucureşti, 28 noiembrie 2022.
Nr. 1.394.
----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: