Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECRET nr. 1.325 din 13 noiembrie 2024 privind conferirea Ordinului Naţional Serviciul Credincios
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c) şi ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale Serviciul Credincios, aprobată prin Legea nr. 543/2001, cu modificările ulterioare, în semn de deosebită apreciere şi recunoştinţă pentru profesionalismul şi dăruirea puse în slujba actului educaţional, precum şi pentru contribuţia avută la promovarea culturii române şi a imaginii României în Republica Franceză, Preşedintele României decretează: ARTICOL UNIC Se conferă Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler doamnei Vasiliu Anca-Rada, cercetător, profesor, istoric al filosofiei antice şi medievale, director de cercetare la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică, conducător de doctorate la Sorbonne Université.
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.
PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU
Bucureşti, 13 noiembrie 2024. Nr. 1.325.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email