Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
DECRET-LEGE nr. 111 din 30 martie 1990 privind aderarea Romaniei la Conventia internationala contra luarii de ostatici
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECRET-LEGE nr. 111 din 30 martie 1990  privind aderarea Romaniei la Conventia internationala contra luarii de ostatici    Twitter Facebook
Cautare document

DECRET-LEGE nr. 111 din 30 martie 1990 privind aderarea Romaniei la Conventia internationala contra luarii de ostatici

EMITENT: C.P.U.N.
PUBLICAT: M. O. 48 DIN 2 /04/90
Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala decreteazã:

ARTICOL UNIC
România adera la Convenţia internationala contra luãrii de ostatici, adoptatã la New York la 17 decembrie 1979.

PREŞEDINTELE
CONSILIULUI PROVIZORIU DE UNIUNE NATIONALA
ION ILIESCU

CONVENŢIE INTERNATIONALA
contra luãrii de ostatici*)

*) Traducere.

Statele pãrţi la prezenta convenţie,

avînd în vedere scopurile şi principiile Cartei Naţiunilor Unite privind menţinerea pãcii şi securitãţii internaţionale şi dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperãrii între state,
recunoscind îndeosebi ca fiecare are dreptul la viata, la libertate şi la securitatea persoanei sale asa cum s-a prevãzut în Declaraţia universala a drepturilor omului şi în Pactul internaţional referitor la drepturile civile şi politice,
reafirmind principiul egalitãţii în drepturi a popoarelor şi dreptul lor de a dispune de propria lor soarta consacrat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea între state conform Cartei Naţiunilor Unite, precum şi în celelalte rezoluţii pertinente ale adunãrii generale,
considerind ca luarea de ostatici este un delict care preocupa în mod serios comunitatea internationala şi ca, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, oricine comite un act de luare de ostatici trebuie sa fie urmãrit sau extrãdat,
convinse de necesitatea urgenta a dezvoltãrii unei cooperãri internaţionale între state în ceea ce priveşte elaborarea şi adoptarea de mãsuri eficace menite sa previnã, sa reprime şi sa pedepseasca toate actele de luare de ostatici ca manifestãri ale terorismului internaţional,

au convenit asupra celor ce urmeazã:

ART. 1
1. Comite infracţiunea de luare de ostatici în sensul prezentei convenţii oricine sechestreaza o persoana (în cele ce urmeazã denumita ostatic) sau o deţine şi o ameninta ca o va omori, o va rani sau ca va continua sa o detina pentru a constringe o parte terta şi anume un stat, o organizaţie internationala interguvernamentalã, o persoana fizica sau morala ori un grup de persoane, sa îndeplineascã un act oarecare sau sa se abţinã de la un asemenea act, ca o condiţie explicita sau implicita a punerii în libertate a ostaticului.
2. Comite, de asemenea, o infracţiune în sensul prezentei convenţii, oricine:
a) incearca sa comita un act de luare de ostatici; sau
b) devine complicele unei persoane care comite sau incearca sa comita un act de luare de ostatici.
ART. 2
Orice stat parte sancţioneazã infracţiunile prevãzute la art. 1 cu pedepse adecvate care iau în considerare natura grava a acestor infracţiuni.
ART. 3
1. Statul parte pe teritoriul cãruia ostaticul este deţinut de autorul infracţiunii ia toate mãsurile pe care le considera potrivite pentru ameliorarea soartei ostaticului, îndeosebi pentru a asigura eliberarea sa şi, la nevoie, a-i înlesni plecarea dupã punerea lui în libertate.
2. Dacã un obiect deţinut de autorul infracţiunii ca urmare a luãrii de ostatici ajunge sa fie deţinut de un stat parte, acesta îl restituie, îndatã ce este posibil, dupã caz, ostaticului sau partii terţe vizate la art. 1, ori autoritãţilor lor respective.
ART. 4
Statele pãrţi colaboreazã la prevenirea infracţiunilor prevãzute la art. 1, îndeosebi:
a) luind toate mãsurile posibile spre a se preveni pregãtirea, pe teritoriile lor respective, a acestor infracţiuni destinate a fi comise în cuprinsul sau în afarã teritoriului lor, inclusiv mãsuri tinzind sa interzicã pe teritoriul lor activitãţile ilegale ale indivizilor, grupurilor şi organizaţiilor care încurajeazã, atita, organizeazã sau comit acte de luare de ostatici;
b) fãcînd schimb de informaţii şi coordonînd mãsurile administrative şi altele ce urmeazã a fi luate, dacã este cazul, pentru a se preveni sãvîrşirea acestor infracţiuni.
ART. 5
1. Orice stat parte ia mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta de a judeca infracţiunile prevãzute la art. 1, care sînt comise:
a) pe teritoriul sau sau la bordul unei nave sau al unei aeronave înmatriculate în acel stat;
b) de cãtre unul dintre resortisantii sãi sau, dacã acel stat considera indicat, de cãtre apatrizii care au resedinta obişnuitã pe teritoriul sau;
c) pentru a-l constringe sa îndeplineascã un act oarecare sau sa se abţinã de la un asemenea act; sau
d) impotriva unui ostatic care este resortisantul acelui stat, cînd acesta considera indicat.
2. De asemenea, orice stat parte ia mãsurile necesare pentru a-şi stabili competenta de a judeca infracţiunile prevãzute la art. 1 în cazul în care autorul prezumat al infracţiunii se afla pe teritoriul sau şi dacã statul nu-l extrãdeazã unuia dintre statele vizate la paragraful 1 al prezentului articol.
3. Prezenta convenţie nu exclude o competenta penalã exercitatã în virtutea legislaţiei interne.
ART. 6
1. Dacã apreciazã ca circumstanţele justifica acest lucru, orice stat parte pe teritoriul cãruia se afla autorul prezumat al infracţiunii asigura, în conformitate cu legislaţia sa, detenţiunea acestei persoane sau ia orice alte mãsuri necesare pentru a se asigura de persoana autorului prezumat, în perioada de timp necesarã angajãrii urmãririi penale sau a unei proceduri de extrãdare. Acest stat parte va trebui sa procedeze imediat la o ancheta preliminarã în vederea stabilirii faptelor.
2. Detenţiunea sau celelalte mãsuri vizate la paragraful 1 al prezentului articol sînt notificate fãrã intirziere direct sau prin intermediul secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite:
a) statului unde a fost comisã infracţiunea;
b) statului care a fãcut obiectul constringerii sau tentativei de constringere;
c) statului a cãrui naţionalitate o are persoana fizica sau morala care a fãcut obiectul constringerii sau al tentativei de constringere;
d) statului a cãrui naţionalitate o are ostaticul sau pe teritoriul cãruia îşi are resedinta obişnuitã;
e) statului a cãrui naţionalitate o are autorul prezumat al infracţiunii sau, dacã acesta este apatrid, statului pe teritoriul cãruia îşi are resedinta obişnuitã;
f) organizaţiei internaţionale interguvernamentale care a fãcut obiectul constringerii sau al tentativei de constringere;
g) tuturor celorlalte state interesate.
3. Orice persoana fata de care sînt luate mãsurile vizate la paragraful 1 al prezentului articol este în drept:
a) sa comunice fãrã intirziere cu reprezentantul competent cel mai apropiat al statului a cãrui naţionalitate o are sau care este abilitat în alt mod sa stabileascã aceasta comunicare sau, dacã este vorba de o persoana apatridã, al statului pe teritoriul cãruia aceasta persoana îşi are resedinta obişnuitã;
b) sa primeascã vizita unui reprezentant al acestui stat.
4. Drepturile menţionate în paragraful 3 al prezentului articol trebuie sa fie exercitate în cadrul legilor şi regulamentelor statului pe teritoriul cãruia se afla autorul prezumat al infracţiunii, intelegindu-se totuşi ca aceste legi şi regulamente trebuie sa permitã realizarea deplina a scopurilor pentru care drepturile sînt acordate în virtutea paragrafului 3 al prezentului articol.
5. Dispoziţiile paragrafelor 3 şi 4 ale prezentului articol nu aduc atingere dreptului oricãrui stat parte, care şi-a stabilit competenta în conformitate cu paragraful 1 b) al art. 5, de a invita Comitetul Internaţional al Crucii Roşii sa comunice cu autorul prezumat al infracţiunii şi sa-i facã vizita.
6. Statul care procedeazã la ancheta preliminarã menţionatã în paragraful 1 al prezentului articol comunica în mod rapid concluziile anchetei statelor sau organizaţiei menţionate în paragraful 2 al prezentului articol şi le indica dacã înţelege sa-şi exercite competenta.
ART. 7
Statul parte în care a fost angajata o acţiune penalã impotriva autorului prezumat al infracţiunii comunica, în conformitate cu legile sale, rezultatul definitiv al acesteia secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care informeazã despre aceasta celelalte state interesate şi organizaţiile internaţionale interguvernamentale interesate.
ART. 8
1. Statul parte pe teritoriul cãruia este descoperit autorul prezumat al infracţiunii, dacã nu-l extrãdeazã, supune problema, fãrã vreo excepţie şi indiferent dacã infracţiunea a fost sau nu comisã pe teritoriul sau, autoritãţilor sale competente pentru exercitarea acţiunii penale potrivit unei proceduri conforme legislaţiei acestui stat. Aceste autoritãţi iau decizia în aceleaşi condiţii ca pentru orice infracţiune de drept comun de natura grava, potrivit legilor acestui stat.
2. Orice persoana contra cãreia a fost angajata o procedura pentru una dintre infracţiunile prevãzute la art. 1 se bucura de garanţia unui tratament echitabil în toate stadiile procedurii, inclusiv de folosinta tuturor drepturilor şi garanţiilor prevãzute de legea statului pe teritoriul cãruia ea se afla.
ART. 9
1. Nu se va admite o cerere de extrãdare supusã în virtutea prezentei convenţii cu privire la un autor prezumat al infracţiunii, dacã statul parte solicitat are motive substanţiale sa creadã:
a) ca cererea de extrãdare referitoare la o infracţiune prevãzutã la art. 1 a fost prezentatã în scopul de a urmãri sau de a pedepsi o persoana pentru motive privind rasa, religia, naţionalitatea, originea etnicã sau opiniile sale politice, sau
b) ca poziţia acestei persoane risca sa sufere un prejudiciu:
(i) pentru unul din motivele vizate în alin. a) al prezentului paragraf, sau
(ii) pentru motivul ca autoritãţile competente ale statului care are calitatea de a exercita drepturile de protecţie nu pot comunica cu ea.
2. Referitor la infracţiunile definite în prezenta convenţie, dispoziţiile tuturor tratatelor şi aranjamentelor de extrãdare aplicabile între statele pãrţi sînt modificate între aceste state pãrţi în mãsura în care ele sînt incompatibile cu prezenta convenţie.
ART. 10
1. Infracţiunile prevãzute la art. 1 sînt de drept considerate cazuri de extrãdare în orice tratat de extrãdare încheiat între statele pãrţi. Statele pãrţi se angajeazã sa includã aceste infracţiuni drept cazuri de extrãdare în orice tratat de extrãdare ce s-ar încheia între ele.
2. Dacã un stat parte care conditioneaza extrãdarea de existenta unui tratat este sesizat cu o cerere de extrãdare de cãtre un alt stat parte cu care nu este legat printr-un tratat de extrãdare, statul solicitat are latitudinea de a considera ca prezenta convenţie constituie baza juridicã a extrãdãrii în ceea ce priveşte infracţiunile prevãzute la art. 1. Extrãdarea este subordonata celorlalte condiţii prevãzute de dreptul statului solicitat.
3. Statele pãrţi care nu conditioneaza extrãdarea de existenta unui tratat recunosc infracţiunile prevãzute la art. 1 drept caz de extrãdare între ele în condiţiile prevãzute de dreptul statului solicitat.
4. Între statele pãrţi, infracţiunile prevãzute la art. 1 sînt considerate pentru scopurile extrãdãrii ca fiind comise atît la locul sãvîrşirii lor, cît şi pe teritoriul statelor obligate sa-şi stabileascã competenta în virtutea paragrafului 1 al art. 5.
ART. 11
1. Statele pãrţi îşi acorda intrajutorarea judiciarã cea mai larga cu putinta în orice procedura penalã referitoare la infracţiunile prevãzute la art. 1, inclusiv în ceea ce priveşte comunicarea tuturor elementelor de proba de care dispun şi care sînt necesare pentru scopurile procedurii.
2. Dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol nu afecteazã obligaţiile referitoare la intrajutorarea judiciarã stipulate în orice alt tratat.
ART. 12
În mãsura în care convenţiile de la Geneva din 1949 pentru protecţia victimelor de rãzboi sau protocoalele adiţionale la aceste convenţii sînt aplicabile unui act de luare de ostatici anumit şi în mãsura în care statele pãrţi la prezenta convenţie sînt ţinute, în virtutea acelor convenţii, sa urmãreascã sau sa predea pe autorul luãrii de ostatici, prezenta convenţie nu se aplica unui act de luare de ostatici savirsit în cursul unor conflicte armate în sensul convenţiilor de la Geneva din 1949 şi protocoalelor aferente, inclusiv al conflictelor armate vizate în paragraful 4 din art. 1 al Protocolului I din 1977 în care popoarele lupta contra dominatiei coloniale şi ocupaţiei strãine şi contra regimurilor rasiste, în exercitarea dreptului popoarelor de a dispune de soarta lor, consacrat în Carta Naţiunilor Unite şi în Declaraţia referitoare la principiile dreptului internaţional privind relaţiile amicale şi cooperarea între state conform Cartei Naţiunilor Unite.
ART. 13
Prezenta convenţie nu este aplicabilã cînd infracţiunea este comisã pe teritoriul unui singur stat, cînd ostaticul şi autorul prezumat la infracţiunii au naţionalitatea acestui stat şi autorul prezumat al infracţiunii este descoperit pe teritoriul acestui stat.
ART. 14
Nimic în prezenta convenţie nu poate fi interpretat ca ar justifica violarea integritãţii teritoriale sau independentei politice a unui stat contrar Cartei Naţiunilor Unite.
ART. 15
Dispoziţiile prezentei convenţii nu vor afecta aplicarea tratatelor asupra azilului, în vigoare la data adoptãrii acestei convenţii în ce priveşte statele care sînt pãrţi la aceste tratate. Un stat parte la prezenta convenţie nu va putea însã invoca aceste tratate în privinta unui alt stat la prezenta convenţie care nu este parte la aceste tratate.
ART. 16
1. Orice diferend între doua sau mai multe state pãrţi privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii care nu este soluţionat pe cale de negocieri este supus arbitrajului, la cererea unuia dintre ele. Dacã, în urmãtoarele şase luni de la data cererii de arbitraj, pãrţile nu reuşesc sa se punã de acord asupra organizãrii arbitrajului, oricare dintre ele poate susţine diferendul Curţii Internaţionale de Justiţie, depunind o cerere în conformitate cu statutul curţii.
2. Orice stat va putea, în momentul în care va semna prezenta convenţie, o va ratifica sau va adera la ea, sa declare ca nu se considera legat de dispoziţiile paragrafului 1 al prezentului articol. Celelalte state pãrţi nu vor fi legate prin acele dispoziţii fata de un stat parte care va fi formulat o asemenea rezerva.
3. Orice stat parte care va fi formulat o rezerva în conformitate cu dispoziţiile paragrafului 2 al prezentului articol va putea ridica în orice moment aceasta rezerva printr-o notificare adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 17
1. Prezenta convenţie este deschisã spre semnare tuturor statelor, pînã la 31 decembrie 1980, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, la New York.
2. Prezenta convenţie va fi ratificatã. Instrumentele de ratificare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
3. Prezenta convenţie este deschisã spre aderare oricãrui stat. Instrumentele de aderare vor fi depuse la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 18
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi care urmeazã datei depunerii la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douãzeci şi doilea instrument de ratificare sau aderare.
2. Pentru fiecare dintre statele care vor ratifica convenţia sau vor adera la ea dupã depunerea celui de-al douãzeci şi doilea instrument de ratificare sau de aderare, convenţia va intra în vigoare în cea de-a treizecea zi de la depunerea de cãtre acest stat a instrumentului sau de ratificare sau de aderare.
ART. 19
1. Orice stat parte poate denunta prezenta convenţie pe cale de notificare scrisã adresatã secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Denunţarea va produce efect dupã un an de la data la care notificarea va fi fost primitã de secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
ART. 20
Originalul prezentei convenţii, ale carei texte englez, arab, chinez, spaniol, francez şi rus sînt deopotrivã autentice, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va trimite tuturor statelor copia convenţiei certificatã pentru conformitate.
Drept care subsemnaţii, autorizaţi în modul cuvenit în acest scop de guvernele lor respective, au semnat prezenta convenţie care a fost deschisã spre semnare la New York la 19 decembrie 1979.

--------------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016