Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. LII(52) din 4 iunie 2007 privind examinarea recursului în interesul legii, referitor la problema aplicabilităţii dispoziţiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005
EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 140 din 22 februarie 2008
Dosar nr. 12/2007
Sub preşedinţia domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit în vederea examinării recursului în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la problema aplicabilităţii dispoziţiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile prelate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de judecători din totalul de 115 în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Antoaneta Florea.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt aplicabile şi în cazul contestaţiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, înainte de a fi modificată, dacă acele noi prevederi au intrat în vigoare în cursul judecăţii.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanţelor judecătoreşti s-a ivit diversitate de soluţii în legătură cu aplicarea dispoziţiilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acelei legi, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum aceasta a fost modificată ulterior.
Astfel, unele instanţe, considerând că dispoziţiile cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare, s-au pronunţat în sensul că despăgubirile băneşti cuvenite persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod abuziv trebuie stabilite potrivit acestor noi dispoziţii, chiar dacă raportul juridic dintre părţi s-a născut sub imperiul prevederilor Legii nr. 10/2001, nemodificată.
S-a relevat, în acest sens, că reglementarea dată prin dispoziţiile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 este explicită şi imperativă în ceea ce priveşte modalitatea de stabilire şi acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, prevăzând în esenţă că ele se referă atât la notificările soluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cât şi la cele rămase nesoluţionate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit procedurii obligatorii care include şi evaluarea imobilelor de către un evaluator sau o societate de evaluare desemnată de acea comisie.
Aşadar, în cadrul punctului de vedere menţionat s-a considerat că imobilele supuse restituirii prin acordarea de despăgubiri în echivalent urmează să fie evaluate numai potrivit procedurii instituite prin această lege specială, care prevede, de altfel, în cuprinsul art. 19 şi 20, şi căile de atac împotriva deciziilor pe care le adoptă Comisia Centrală.
S-a subliniat că o atare soluţie se impune şi pentru că dispoziţiile cuprinse în titlul VII al Legii nr. 247/2005 au caracter procedural, astfel că, atât timp cât nu a fost fixat un termen pentru intrarea lor în vigoare, se impune ca acestea să fie de imediată aplicare şi incidente în toate situaţiile în care operaţiunea de restituire prin despăgubire în echivalent se află în curs de desfăşurare.
Alte instanţe, dimpotrivă, au considerat că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică şi în cazul deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă au fost contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, astfel cum această lege a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În motivarea acestui punct de vedere s-a învederat că, din moment ce, potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 1 din Codul civil, legea civilă nu retroactivează, nu este posibil ca unui raport juridic să i se aplice o dispoziţie legală care încă nu exista atunci când el s-a născut.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Într-adevăr, prin art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 s-a reglementat că "imobilele preluate în mod abuziv de către stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite, se restituie, în natură, în condiţiile prezentei legi", iar prin alin. (2) din aceleaşi articol s-a prevăzut că "în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent", precizându-se, în continuarea aceluiaşi alineat, că "măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv".
Tot astfel, în conformitate cu alin. (3) din acelaşi articol, "măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării", iar "măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate mod abuziv se propun a fi acordate prin decizia sau, după caz, dispoziţia motivată a entităţii învestite potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării".
Pentru asigurarea ducerii la îndeplinire a acestor măsuri într-un spirit rezonabil pentru părţile implicate în astfel de litigii, prin titlul VII din Legea nr. 247/2005 a fost reglementat regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Astfel, în titlul menţionat, prin art. 16 alin. (1) din cap. V, privind procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, s-a stabilit că "deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acordă ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi".
Tot în acest cadru s-a mai precizat, în cuprinsul alin. (2) al aceluiaşi articol, că "notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau, după caz, a ordinelor".
Într-adevăr, aşa cum reiese din cele două alineate menţionate ale art. 16 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, legiuitorul a înţeles să facă distincţie între notificările ce erau deja soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziţii a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin. (1), şi notificările care nu erau încă soluţionate într-o asemenea modalitate, în privinţa cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin. (2), să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoţite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
În raport cu această distincţie făcută de legiuitor, este de reţinut că notificările cu privire la care există practică neunitară sunt cele ce se referă în principal la dispoziţiile alin. (1) din art. 16 al titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dar, din perspectiva reglementării de ansamblu a conţinutului art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin notificări soluţionate până la data intrării în vigoare a noii legi nu pot fi înţelese decât acele notificări pe baza cărora entităţile învestite au emis decizii sau dispoziţii motivate prin care au stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, neatacate în instanţă în termenul prevăzut în art. 24 din Legea nr. 10/2001 (devenit art. 26 după modificare).
De aceea, deciziile sau dispoziţiile care se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a noii legi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, ca şi cele care au fost ulterior atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci rămân supuse controlului instanţelor judecătoreşti, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, atât timp cât acestea au fost învestite cu o cale de atac legal exercitată, în raport cu prevederile art. 24 (26) din Legea nr. 10/2001, astfel cum acestea erau în vigoare la data emiterii actului.
Opinia potrivit căreia, refuzând un atare control, instanţele judecătoreşti nu ar face decât să dea curs normal unor norme de procedură, de imediată aplicare, nu poate fi acceptată câtă vreme, în realitate, prin Legea nr. 247/2005 s-au adus modificări mai ales normelor de drept material din Legea nr. 10/2001, unele referindu-se la însăşi restrângerea sferei măsurilor reparatorii prin echivalent susceptibile să fie acordate pentru imobilele preluate abuziv.
A da o altă interpretare dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 ar însemna să se contravină prevederii art. 3 din Codul civil, potrivit căreia judecătorului nu îi este îngăduit să refuze a judeca, precum şi dreptului de acces liber la justiţie reglementat prin art. 21 din Constituţie, republicată, şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Or, refuzul de a se da curs căii de atac legal exercitate în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 împotriva deciziei sau, după caz, a dispoziţiei de respingere a notificării ar constitui o ingerinţă nepermisă în dreptul celor având vocaţia de a primi despăgubirea, incompatibilă cu reglementarea dată protecţiei proprietăţii prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Evident, în măsura în care, în cazul notificărilor soluţionate înainte de intrarea în vigoare a noii legi, contestaţiile formulate privesc nu doar îndreptăţirea persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ci şi, după caz, natura sau întinderea acestora, instanţele se vor pronunţa asupra contestaţiilor în limitele învestirii lor, în baza principiului plenitudinii de competenţă.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004, republicată, precum şi ale art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, contestate în termenul prevăzut în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi stabilesc:
Prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Obligatorie pentru instanţe, potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 4 iunie 2007.
PREŞEDINTELE
ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
