Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. II din 31 martie 2003 cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civila, referitoare la competenta materiala de solutionare a conflictelor de munca
Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã, referitoare la competenta materialã de soluţionare a conflictelor de munca. Ministerul Public a fost reprezentat de Gabriela Ghita, adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie. Reprezentantul Ministerului Public a susţinut recursul în interesul legii, invederand ca dispoziţiile din actualul cod al muncii, adoptat prin <>Legea nr. 53/2003 , impun reconsiderarea unor argumente invocate în sprijinul acestei cai extraordinare de atac. Ca urmare, a pus concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii, în sensul de a se stabili ca tribunalului îi revine competenta de a judeca, în fond, conflictele de munca, cu excepţia celor date prin lege specialã în competenta altor instanţe.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmãtoarele: În aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã, instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar cu privire la competenta materialã de a judeca, în fond, conflictele de munca. 1. Astfel, unele instanţe au considerat ca judecãtoriilor le revine competenta de a soluţiona, în prima instanta, conflictele de munca. În sprijinul acestei soluţii au fost invocate dispoziţiile art. 1 pct. 1 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora judecãtoriile au plenitudine de jurisdicţie, solutionand în prima instanta toate procesele şi cererile, în afarã de cele date prin lege în competenta altor instanţe. S-a relevat ca luarea anumitor cauze din competenta judecãtoriei, ca instanta de drept comun, trebuie sa fie expresã, ceea ce nu se poate considera ca se prevede prin art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã. Sub acest aspect, fãcându-se referire la prevederile <>art. 58-61 din Legea nr. 168/1999 , astfel cum au fost modificate prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , s-a susţinut ca tribunalelor le revine numai competenta de a soluţiona cererile formulate de unitate pentru încetarea grevei sau pentru obligarea la despãgubiri a persoanelor vinovate de declanşarea ilegala a grevei. Tot astfel, fãcându-se referire la dispoziţiile <>art. IV alin. 1 şi 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea <>Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecãtoreascã, aprobatã cu modificãri prin <>Legea nr. 118/2001 , potrivit cãrora soluţionarea în fond a litigiilor de munca, aflate atunci pe rolul judecãtoriilor, a revenit completelor specializate pentru judecarea conflictelor şi litigiilor de munca, ce au luat fiinta în cadrul fiecãrei judecãtorii, s-a apreciat ca succesiunea de reglementare nu poate determina anularea prioritatii de aplicare dintre legea cu caracter general (Codul de procedura civilã) şi legile speciale (<>Legea nr. 168/1999 şi <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 ), pentru a se ajunge la concluzia ca tribunalele ar fi instanţe de drept comun în materia conflictelor de munca. 2. Alte instanţe, invocand modificãrile aduse Codului de procedura civilã prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , s-au pronunţat în sensul ca tribunalului îi revine competenta de a judeca, în fond, conflictele de munca, cu excepţia celor date prin lege specialã în competenta altor instanţe. Aceste din urma instanţe au procedat corect. Într-adevãr, potrivit dispoziţiei din art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã, introdusã în acest cod prin <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 , tribunalele judeca, în prima instanta, "conflictele de munca, cu excepţia celor date prin lege în competenta altor instanţe". Pe de alta parte, prin <>art. 249 din Codul muncii, adoptat prin Legea nr. 53/2003 , se prevede ca "Procedura de soluţionare a conflictelor de munca se stabileşte prin lege specialã". În aceasta privinta este de observat ca prin art. 248 din Codul muncii se face distincţie între conflictele de interese şi conflictele de drepturi. Astfel, în conformitate cu art. 248 alin. (2) din Codul muncii, "Conflictele de munca ce au ca obiect stabilirea condiţiilor de munca cu ocazia negocierii contractelor colective de munca sunt conflicte referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaţilor, denumite conflicte de interese", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "Conflictele de munca ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligaţii decurgând din legi ori din alte acte normative, precum şi din contractele colective sau individuale de munca sunt conflicte referitoare la drepturile salariaţilor, denumite conflicte de drepturi". O atare distincţie însã este lipsitã de relevanta cat timp prin art. 249 din Codul muncii şi prin art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã, care se referã la competenta de judecata în materia conflictelor de munca, nu se face nici o distincţie în raport cu natura acestora. De altfel, reglementand competenta instanţelor în materia conflictelor de drepturi, <>Legea nr. 168/1999 a prevãzut, prin art. 71, ca "Instanţele judecãtoreşti competente sa judece cereri referitoare la soluţionarea conflictelor de drepturi se stabilesc prin lege". Cum prin art. 82 din aceeaşi lege se prevede ca dispoziţiile sale "referitoare la procedura de soluţionare a conflictelor de drepturi se completeazã în mod corespunzãtor cu prevederile Codului de procedura civilã", iar în art. 2 pct. 1 lit. b^1) din acest cod se prevede ca tribunalul judeca, în prima instanta, conflictele de munca, cu excepţia celor date prin lege în competenta altor instanţe, este evident ca tribunalului îi revine competenta de a soluţiona, în fond, cererile privind conflicte de drepturi ori de câte ori prin lege specialã nu se prevede altfel. Tot astfel, ca urmare a modificãrilor aduse prin <>art. VII din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 articolelor 58-61 din <>Legea nr. 168/1999 , nici în cazul conflictelor de interese la care se referã aceste texte de lege, competenta de a judeca nu mai revine judecãtoriei, ci tribunalului. Rãmâne însã exceptatã de la competenta generalã a tribunalului de judecare a conflictelor de munca, stabilitã prin art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã, cererea de suspendare a grevei care, potrivit <>art. 56 din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de munca, se adreseazã curţii de apel în a carei circumscripţie îşi are sediul unitatea. Dispoziţiile <>art. IV alin. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 , potrivit cãrora "Cauzele care au ca obiect judecarea în fond a unor litigii de munca, aflate pe rolul judecãtoriilor, vor fi trecute la completele care judeca conflictele de munca şi litigiile de munca din cadrul judecãtoriei respective, imediat dupã înfiinţarea acestora", nu pot avea decât semnificatia unor reglementãri tranzitorii, necesare în acea perioada pentru trecerea cauzelor vizate la completele specializate prevãzute sa ia fiinta. O alta interpretare ar fi contrarã atât spiritului ordonanţei de urgenta menţionate, cat şi dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã, corelate cu prevederile art. 248 şi 249 din Codul muncii recent adoptat şi cu cele ale art. 298 din acelaşi cod, referitoare la abrogarea unor legi şi a oricãror alte dispoziţii contrare.
În consecinta, în temeiul <>art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, şi al art. 329 din Codul de procedura civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca tribunalului îi revine competenta de a judeca, în fond, conflictele de munca, cu excepţia celor date prin lege specialã în competenta altor instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE:
Admite recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie. În aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b^1) din Codul de procedura civilã, stabileşte ca tribunalului îi revine competenta de a judeca, în fond, conflictele de munca, cu excepţia celor date prin lege specialã în competenta altor instanţe. Pronunţatã în şedinţa publica azi, 31 martie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE, PAUL FLOREA
Prim-magistrat asistent, Ioan Raileanu
──────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
