Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 94 din 3 martie 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 94 din 3 martie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 318 din 11 mai 2015


    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Simina Popescu - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, excepţie ridicată de Sorinel Vasile Florea în Dosarul nr. 5.187/115/2013/a1 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 628D/2014 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, având în vedere că, în realitate, critica vizează modificarea normei, ceea ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din acelaşi act normativ, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 645 din 11 noiembrie 2014.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 2 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 5.187/115/2013/a1, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule. Excepţia a fost ridicată de Sorinel Vasile Florea într-o cauză având ca obiect o contestaţie împotriva deciziei privind stabilirea timbrului de mediu pentru autovehicule.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece taxa denumită "timbru de mediu" se prevalează, în mod discriminatoriu, doar cu prilejul transferului dreptului de proprietate şi doar la cei care efectuează acest transfer, afectând circuitul civil. Această taxă are o componentă structural incompatibilă cu criteriile obiective avute în vedere la edictarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 şi cu principiul "poluatorul plăteşte". Prin noua formulă de calcul al timbrului de mediu, taxa creşte foarte mult pentru autoturismele Euro 3 şi Euro 4, astfel încât, fiind comparabilă cu valoarea autoturismului, devine prohibitivă. Taxa stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 este discriminatorie în raport cu celelalte autoturisme din parcul auto naţional înmatriculate, care poluează în aceeaşi măsură, dar pentru care taxa nu se plăteşte, întrucât nu are loc transcrierea dreptului de proprietate. Astfel, faptul generator al obligaţiei de plată a taxei pe poluare nu îl reprezintă aptitudinea autovehiculului de a polua, ci transferul dreptului de proprietate. Taxa astfel instituită contravine principiilor constituţionale referitoare la egalitatea în faţa legii şi aşezarea justă a sarcinilor fiscale.
    6. În fine, autorul excepţiei susţine necesitatea reglementării unei taxe de poluare, care să nu fie încasată uno ictu, pentru întreaga durată de viaţă a autovehiculelor, ci anual/semestrial sau trimestrial, în mod uniform, de la toţi posesorii de autovehicule, în funcţie de caracteristicile tehnice de poluare.
    7. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 sunt constituţionale. Reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 a armonizat cerinţele comunitare cu exigenţele interne referitoare la menţinerea obligaţiei fiscale ca instrument de combatere a fenomenului poluării, actul normativ menţionat înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 sunt constituţionale. Reţine că timbrul de mediu pentru autovehicule a fost instituit în acord cu legislaţia comunitară şi pentru realizarea obligaţiei înscrise în art. 35 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. Fără a constitui o sarcină excesivă, obligaţia de plată a timbrului de mediu are ca temei constituţional art. 35 alin. (3) şi art. 56 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora "Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător", iar "Cetăţenii au obligaţia să contribuie prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice", şi se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice. Ţinând cont de faptul că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, acesta poate fi exercitat conform dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, în condiţiile stabilite prin lege. În deplin acord cu prevederile art. 44 alin. (7) din Constituţie, legiuitorul a instituit în sarcina proprietarilor de autoturisme obligaţia de a plăti timbrul de mediu ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu care se gestionează de Administraţia Fondului pentru Mediu, în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 martie 2013, care cuprind norme referitoare la cazurile în care intervine obligaţia de plată a timbrului de mediu şi elementele pe baza cărora se calculează timbrul de mediu.
    13. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 56 privind contribuţiile financiare.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 645 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2015, paragraful 15, instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că, pentru stabilirea cuantumului timbrului de mediu se utilizează o formulă de calcul în care intră norma de poluare, calculată şi în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, precum şi de tipul de motor (cu aprindere prin scânteie sau cu aprindere prin combustie). Aşadar, criteriile sunt obiective, ţinându-se seama de nivelul de poluare, neîncălcându-se prevederile art. 56 alin. (2) din Constituţie.
    15. Curtea a mai observat faptul că, potrivit art. 35 alin. (2) din Constituţie, statul asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului la un mediu înconjurător sănătos. Potrivit art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, timbrul se face venit la bugetul Fondului pentru mediu şi se utilizează de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării programelor şi proiectelor pentru protecţia mediului. În aceste condiţii, măsurile luate de legiuitor au avut în vedere îndeplinirea obligaţiei prevăzute de norma constituţională enunţată mai sus.
    16. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia anterior menţionată îşi găsesc aplicabilitatea şi în cauza de faţă.
    17. Distinct de acestea, Curtea nu poate reţine nici susţinerea privind încălcarea art. 16 din Constituţie, de vreme ce prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 se aplică în mod egal tuturor destinatarilor, pe baza unor criterii obiective, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.
    18. În fine, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei privind reglementarea unui alt mod de stabilire şi plată a cuantumului timbrului de mediu vizează modificarea normelor de lege criticate, aspect de competenţa exclusivă a autorităţii legiuitoare, şi nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

    19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorinel Vasile Florea în Dosarul nr. 5.187/115/2013/a1 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Caraş-Severin - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 3 martie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                 Simina Popescu


                                      -----
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016