Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 8 din 9 februarie 2009 pentru examinarea recursului in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, privind incidenta art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedura penala
EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 15 octombrie 2009
DECIZIE nr. 8 din 9 februarie 2009
pentru examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind incidenţa <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã
EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIILE UNITE
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 694 din 15 octombrie 2009
Dosar nr. 37/2008
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã, republicatã, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, privind incidenţa <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã în ipoteza particularã a recurãrii hotãrârilor pronunţate în apel pentru motivul greşitei aplicãri a art. 18^1 din Codul penal sau, dimpotrivã, al neaplicãrii acestei dispoziţii.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea dispoziţiilor <>art. 34 din Legea nr. 304/2004 , republicatã, fiind prezenţi 79 de judecãtori din totalul de 117 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Scutea Gabriela, adjunct al procurorului general.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia în sensul de a se stabili cã problema aplicãrii sau nu a dispoziţiilor <>art. 18^1 alin. 1 din Codul penal poate fi analizatã în recurs.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constatã urmãtoarele:
În activitatea de judecatã a instanţelor s-a ivit practicã neunitarã în aprecierea incidenţei cazului de casare prevãzut la <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã în situaţia când se invocã greşita aplicare a dispoziţiilor <>art. 18^1 din Codul penal referitoare la fapta care nu prezintã gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Astfel, unele instanţe s-au pronunţat în sensul cã, prin modul în care a fost reglementat, cazul de casare prevãzut în <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã poate fi invocat numai dacã eroarea gravã de fapt comisã a determinat reţinerea unei situaţii de fapt infirmate de probe în punctele ei esenţiale, având drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare, iar nu şi atunci când se invocã încãlcarea prevederilor <>art. 18^1 din Codul penal ca urmare a aprecierii necorespunzãtoare a gradului de pericol social al faptei.
S-a argumentat cã posibilitatea primei instanţe şi a celei de apel de a aprecia gradul de pericol social al faptei, pentru a se stabili dacã aceasta constituie sau nu infracţiune, scapã controlului în casare al instanţei de recurs, deoarece o asemenea situaţie, privind stricta aplicare a prevederilor art. 18^1 din Codul penal, excedeazã reglementãrii date în cuprinsul <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã , prin care este limitatã examinarea hotãrârii supuse controlului judiciar numai sub aspectul comiterii unei eventuale erori grave în reţinerea faptelor, în mãsura în care au avut drept consecinţã adoptarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare.
Alte instanţe, dimpotrivã, s-au pronunţat în sensul cã dispoziţiile <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã sunt incidente şi în cazul verificãrii în recurs de cãtre instanţa de control judiciar a modului în care s-au aplicat prevederile <>art. 18^1 din Codul penal în legãturã cu aprecierea gradului de pericol social al faptelor în raport cu susceptibilitatea lor de a fi considerate infracţiuni.
Aceste din urmã instanţe au interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legii.
Prin conţinutul de ansamblu dat <>art. 385^9 alin. 1 din Codul de procedurã penalã , motivelor de casare ce se pot invoca în recurs li s-a imprimat un predominant caracter de drept, determinând, de regulã, desfiinţarea hotãrârilor atunci când se constatã greşita aplicare a dispoziţiilor legii, cazurile de apreciere necorespunzãtoare a probelor şi faptelor fiind restrânse la douã, enunţate limitativ la pct. 14 şi 18 din cadrul aceluiaşi alineat.
În acest sens, în reglementarea alineatului menţionat s-a prevãzut la pct. 14 cã hotãrârile sunt supuse casãrii nu numai în cazul când s-au stabilit pedepse în alte limite decât cele prevãzute de lege, ci şi atunci "când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile <>art. 72 din Codul penal ", iar la pct. 18, cã existã caz de casare "când s-a comis o eroare gravã de fapt, având drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite de achitare sau de condamnare".
În raport cu acest conţinut al reglementãrii ce i s-a dat de legiuitor, cazul de casare prevãzut în <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã presupune o eroare în stabilirea faptelor, care sã fie atât de gravã încât sã aibã drept consecinţã pronunţarea unei hotãrâri greşite, de achitare sau de condamnare.
Acest caz de casare presupune o evidentã stabilire eronatã a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor ori în împrejurãrile în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia sã fi influenţat soluţia adoptatã.
Prin eroare de fapt se înţelege o greşitã examinare a probelor administrate în cauzã, în sensul cã la dosar existã o anumitã probã, când în realitate aceasta nu existã, sau atunci când se considerã cã un anumit act, un anumit raport de expertizã ar demonstra existenţa unei împrejurãri, când în realitate din acest mijloc de probã reiese contrariul.
Eroarea gravã de fapt presupune deci reţinerea unei împrejurãri esenţiale fãrã ca probele administrate sã o susţinã sau o nereţinere a unei astfel de împrejurãri esenţiale, deşi probele administrate o confirmau, ambele ipoteze fiind rezultatul denaturãrii grave a probelor.
Tocmai de aceea cenzura instanţei de control judiciar, ca instanţã de recurs, trebuie sã urmãreascã atenta şi completa verificare a întregului material probator din dosar, pentru ca eroarea de fapt sesizatã sã nu fie doar aparentã sau ca împrejurarea consideratã esenţialã lãmuririi cauzei sã fie neverificabilã.
Or, eventualele constatãri privind gradul de pericol social al unei anumite fapte pot fi consecinţa unor aprecieri determinate de raţionamente bazate pe erori esenţiale în reţinerea faptelor şi a împrejurãrilor în care au fost comise ori care privesc persoana fãptuitorului.
Cum astfel de erori se pot rãsfrânge grav asupra justei reţineri a faptelor şi a gradului de pericol social al fãptuitorului, cu consecinţa aplicãrii unui tratament penal inadecvat, trebuie sã se aibã în vedere cã însuşi scopul procesului penal, ca şi principiile aflãrii adevãrului şi al rolului activ, astfel cum sunt reglementate în <>art. 1 , <>3 şi <>4 din Codul de procedurã penalã , impun stabilirea realitãţii în totalitatea sa, cu toate detaliile, având relevanţã în justa determinare a gradului de pericol social în accepţiunea prevederilor <>art. 18^1 din Codul penal .
Evident, numai pe baza aprecierii corecte şi complete a materialului probator necesar pot fi descoperite faptele şi împrejurãrile cu realã semnificaţie pentru evaluarea gradului de pericol social în raport cu elementele la care se referã dispoziţiile <>art. 18^1 alin. 1 şi 2 din Codul penal .
De aceea, excluderea posibilitãţii instanţei de recurs de a-şi exercita cenzura şi asupra modului în care instanţele ierarhic inferioare au apreciat conţinutul probelor în raport cu elementele ce pot duce la constatarea lipsei vãdite de importanţã a unei anumite încãlcãri a legii, de naturã a-i conferi lipsa pericolului social al unei infracţiuni, sau, dimpotrivã, la evidenţierea gradului de pericol social, cu consecinţa neaplicabilitãţii dispoziţiilor <>art. 18^1 din Codul penal , ar echivala cu lipsirea de conţinut a cazului de casare prevãzut în <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã , putând conduce astfel la denaturarea substanţialã a scopului procesului penal şi la nesocotirea principiilor sale de bazã.
Ca urmare, nu trebuie sã prevaleze formalismul în interpretarea dispoziţiilor ce guverneazã procesul penal, care ar putea echivala cu acceptarea producerii de erori grave, doar pentru a se asigura o aparentã separare a situaţiilor de fapt de cele specifice de drept. Înfãptuirea interesului superior al justiţiei, acela de aflare a adevãrului, şi impunerea respectului cuvenit legii fac necesar ca, în cadrul temeiului de casare înscris în <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã , sã se examineze şi întregul ansamblu de împrejurãri de ordin obiectiv sau subiectiv ce trebuie sã stea la baza aprecierii incidenţei prevederilor <>art. 18^1 din Codul penal în raport cu cazul concret judecat.
În consecinţã, recursul în interesul legii, fiind fondat, urmeazã a fi admis şi a se stabili cã dispoziţiile <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã ele sunt incidente şi în ipoteza atacãrii cu recurs a hotãrârilor pronunţate în apel, atunci când se invocã greşita aplicare a prevederilor <>art. 18^1 din Codul penal sau, dimpotrivã, neaplicarea acestor prevederi ale legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dispoziţiile <>art. 385^9 alin. 1 pct. 18 din Codul de procedurã penalã se interpreteazã în sensul cã sunt incidente şi în ipoteza recurãrii hotãrârilor pronunţate în apel, pentru motivul greşitei aplicãri a <>art. 18^1 din Codul penal sau, dimpotrivã, al neaplicãrii acestei dispoziţii legale.
Obligatorie, potrivit <>art. 414^2 alin. 3 din Codul de procedurã penalã .
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 9 februarie 2009.
p. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA,
eliberat din funcţie prin pensionare,
judecãtor LIDIA BÃRBULESCU
Prim-magistrat-asistent,
Adriana Daniela White
------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
