Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civilã în cazul soluţionãrii cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei, în cazul în care valoarea masei partajabile depãşeşte suma prevãzutã în acest text de lege.
Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie.
Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii, cerând a se decide în sensul ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei revine judecãtoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a cãsãtoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmãtoarele:
În aplicarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civilã instanţele s-au pronunţat diferit cu privire la competenta de soluţionare a cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei.
Astfel, unele instanţe au considerat ca atât în cazul în care cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei sunt introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a cãsãtoriei, cat şi atunci când aceste cereri sunt formulate separat, competenta de a le soluţiona revine tribunalului dacã valoarea masei partajabile depãşeşte 150 milioane lei, deoarece în ambele ipoteze se ia în considerare criteriul valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civilã.
Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul ca tribunalului îi revine competenta de a soluţiona cererea de partajare a bunurilor comune dobândite în timpul cãsãtoriei în cazul când valoarea masei partajabile depãşeşte cuantumul prevãzut de lege menţionat numai dacã o atare cerere este formulatã dupã desfacerea cãsãtoriei. S-a considerat ca o atare cerere de partajare are caracter principal, fiind de sine stãtãtoare, iar nu accesorie sau incidentala, astfel ca într-un asemenea caz competenta materialã de soluţionare este supusã criteriului valoric stabilit la art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civilã.
În fine, au fost şi instanţe care au hotãrât ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei revine judecãtoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a cãsãtoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.
Aceste din urma instanţe au procedat corect.
Într-adevãr, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civilã, tribunalele judeca în prima instanta, între altele, "procesele şi cererile privind drepturi şi obligaţii rezultând din raporturile juridice civile, al cãror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei".
Aceasta dispoziţie, de stabilire a competentei materiale a instanţelor în raport cu criteriul valoric al obiectului raporturilor juridice civile la care se referã procesele şi cererile deduse judecaţii, nu este însã aplicabilã şi în cazul raporturilor juridice privind dreptul familiei.
Prin prevederile acestui cod, intrat în vigoare la 4 ianuarie 1954, sunt reglementate, între altele, încheierea şi desfacerea cãsãtoriei, efectele cãsãtoriei, fiind totodatã stabilite drepturile şi obligaţiile patrimoniale ale soţilor.
În acest cadru este fireasca includerea dispoziţiilor legale referitoare la partajul bunurilor comune ale soţilor în Codul familiei, care prevede la art. 36 ca "la desfacerea cãsãtoriei bunurile comune se împart între soţi, potrivit învoielii acestora", iar "dacã sotii nu se învoiesc asupra împãrţirii bunurilor comune, va hotãrî instanta judecãtoreascã".
Rezultând astfel ca orice cerere de partajare a bunurilor comune, intemeiata pe dispoziţiile art. 36 din Codul familiei, nu poate fi privitã decât ca o cerere accesorie la acţiunea principala de divorţ, indiferent dacã a fost formulatã o data cu aceasta sau separat, dupã desfacerea cãsãtoriei, este evident ca soluţionarea ei nu poate fi atribuitã, sub aspectul competentei materiale, în raport cu criteriul valoric instituit prin art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura civilã, ci numai ţinându-se seama de obiectul acţiunii principale, respectiv desfacerea cãsãtoriei.
Pe problema în discuţie îşi au aplicatiune, asadar, dispoziţiile art. 17 din Codul de procedura civilã, potrivit cãrora "cererile accesorii şi incidentale sunt în cãderea instanţei competente sa judece cererea principala". Este vorba de o extindere a competentei care are loc în cazul în care instanta investitã cu o cauza de competenta sa devine competenta sa examineze şi cererile accesorii, precum şi cele incidentale, formulate de una dintre pãrţi ori chiar de un al treilea. Aceste cereri care extind sfera procesului au o anumitã legatura de conexitate cu acţiunea principala, astfel ca se impune, pentru o mai buna administrare a justiţiei sa fie judecate deodatã cu cererea principala.
Aceasta este ratiunea pentru care are loc o prelungire sau o prorogare a competentei printr-o dispoziţie a legii, altfel spus, o prorogare legalã de competenta.
Prin urmare cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, revin competentei de soluţionare a judecãtoriei atât în cazul în care au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a cãsãtoriei, cat şi atunci când asemenea cereri sunt formulate separat.
Pentru identitate de ratiune, fata de prevederile art. 36 alin. 2 din Codul familiei şi ale art. 17 din Codul de procedura civilã, aceeaşi soluţie se impune şi în cazul cererilor formulate de soţi în timpul cãsãtoriei pentru împãrţirea bunurilor comune.
În consecinta, fata de considerentele ce preceda, în temeiul <>art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, precum şi al art. 329 din Codul de procedura civilã, urmeazã a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de soluţionare a cererilor având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei revine judecãtoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a cãsãtoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie.
Stabileşte ca, indiferent de valoarea masei partajabile, competenta de a soluţiona cererile având ca obiect partajarea bunurilor comune dobândite de soţi în timpul cãsãtoriei revine judecãtoriei atât în cazul în care aceste cereri au fost introduse concomitent cu acţiunea principala de desfacere a cãsãtoriei, cat şi atunci când sunt formulate separat.
Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedura civilã.
Pronunţatã în şedinţa publica la data de 21 decembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII
SUPREME DE JUSTIŢIE,
PAUL FLOREA
Prim-magistrat-asistent,
Ioan Raileanu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
