Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Loz Itzhak, Norani Slava şi Loz David în Dosarul nr. 17.017/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 782D/2016. 2. La apelul nominal răspunde pentru autorii excepţiei, avocat Alexandra Jipa, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorilor excepţiei care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, reiterând motivele de neconstituţionalitate cuprinse în notele scrise aflate la dosarul cauzei. Depune concluzii scrise în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât autorul invocă aspecte de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. Observă că, în cauză, autorii au formulat două contestaţii cu privire la măsura asigurătorie dispusă, motivele noi invocate de către autori vizând informaţii cu privire la care apărătorul autorilor a luat cunoştinţă la un anumit moment procesual. Solicită menţinerea jurisprudenţei instanţei de control constituţional referitoare la textul de lege criticat. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 11 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 17.017/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Loz Itzhak, Norani Slava şi Loz David într-o cauză având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită prin Ordonanţa nr. 5.600/P/2011 din data de 17 decembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti asupra sumei de 1.031.899 USD, sumă ce ar proveni din vânzarea cazinoului Phenicia din Bucureşti, în legătură cu care Loz Itzhak este cercetat în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Autorul excepţiei Loz Itzhak susţine că, deşi la instituirea sechestrului această sumă aparent îi aparţinea, din actele depuse ulterior rezultă că suma a fost împrumutată de la tatăl său, iar, în urma decesului ambilor părinţi, i-ar reveni doar o cotă de 1/3 din sumă, cotă la care, de altfel, a renunţat expres în favoarea fraţilor săi, acest din urmă aspect având caracter de noutate în cauză. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin, în esenţă, că normele procesual penale criticate determină imposibilitatea obiectivă de a contesta măsura asigurătorie atunci când intervin elemente noi în cursul fazei de urmărire penală, măsura a fost deja contestată şi încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi a fost în sensul respingerii contestaţiei. Apreciază că, în lumina acestor dispoziţii procesual penale, se creează un dezechilibru procesual accentuat, persoana acuzată neavând acces liber la justiţie şi fiind în imposibilitatea de a ataca dispoziţia de indisponibilizare luată de procuror, deşi au apărut elemente noi care justifică ridicarea măsurii. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia penală apreciază ca fiind neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens face referire la deciziile Curţii nr. 486 din 23 iunie 2015 şi nr. 629 din 8 octombrie 2015. Totodată, reţine considerentele din paragraful 32 al Deciziei Curţii nr. 20 din 19 ianuarie 2016 şi paragraful 24 al Deciziei Curţii nr. 28 din 20 ianuarie 2016 şi apreciază că în jurisprudenţa precitată a Curţii Constituţionale au fost examinate toate criticile invocate de autori, dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind considerate, în mod constant, ca respectând toate normele şi principiile constituţionale la care autorii excepţiei au făcut referire. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. În acest sens reţine că efectul măsurilor asigurătorii îl constituie indisponibilizarea bunurilor ce fac obiectul lor, iar nu ieşirea acestora din patrimoniul proprietarului, astfel încât dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie nu sunt incidente în cauză. Totodată, arată că măsurile asigurătorii nu ating substanţa dreptului de proprietate, ci limitează doar atributul dispoziţiei materiale şi juridice asupra bunurilor sechestrate, însă această ingerinţă se justifică prin necesitatea protejării intereselor persoanei vătămate, este proporţională cu scopul urmărit, fiind temporală şi se aplică nediscriminatoriu, astfel încât dispoziţiile criticate nu aduc atingere art. 44 din Constituţie. Apreciază că prevederile criticate nu îngrădesc accesul la justiţie, ci, dimpotrivă, în deplin acord cu principiul instituit în art. 124 alin. (1) din Constituţie, acestea reglementează mijlocul procesual de contestare la judecătorul de drepturi şi libertăţi a măsurii asigurătorii dispuse de procuror în cursul urmăririi penale. 10. Avocatul Poporului face precizarea că a transmis punctul său de vedere în sensul că prevederile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale, acesta fiind reţinut în Decizia Curţii nr. 629 din 8 octombrie 2015. Arată că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, notele scrise depuse în şedinţa publică, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond." 14. Autorii excepţiei susţin că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 18 alin. (1) relativ la cetăţenii străini şi apatrizii, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (2) şi (8) privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, respectiv prezumţia dobândirii în mod licit a averii şi faptul că averea dobândită licit nu se confiscă, art. 124 alin. (2) potrivit cu care justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Decizia nr. 486 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 septembrie 2015, paragraful 15, şi prin Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 17-27, s-a pronunţat cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, reţinând că măsurile asigurătorii dispuse de procuror pot fi contestate atât pe fond, cât şi cu privire la aducerea lor la îndeplinire, la judecătorul de drepturi şi libertăţi. Pe fond, sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii putându-se contesta şi neregularităţile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, aşadar toate menţiunile pe care trebuie să le conţină ordonanţa procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală, aşa încât judecătorul de drepturi şi libertăţi va proceda la verificarea condiţiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea şi întinderea prejudiciului. Curtea a reţinut că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii, în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare, aşadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor. Cât priveşte termenul în care calea de atac poate fi exercitată de persoanele interesate, acesta este de 3 zile "de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia". Cu privire la instituirea acestui termen, Curtea a reţinut că, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În consecinţă, Curtea a reţinut că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă, astfel cum s-a arătat, din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. Prin reglementarea dispoziţiilor procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, legiuitorul şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ţinând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - şi de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Cu alte cuvinte, prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilităţii suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plăţii amenzii ori a existenţei bunurilor în proprietatea subiecţilor procesuali, a părţilor menţionate ori a altor persoane, în vederea confiscării. Dispoziţiile procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, limitând contestarea acestora la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire. 16. Curtea reţine că, prin deciziile precitate, a analizat constituţionalitatea dispoziţiilor procesual penale referitoare la contestarea măsurilor asigurătorii dispuse de procuror, în ipoteza formulării contestaţiei pentru motive preexistente sau concomitente emiterii ordonanţei prin care s-a dispus măsura asigurătorie, statuând că acestea sunt constituţionale raportat la prevederile constituţionale privind liberul acces la justiţie. 17. În prezenta cauză, însă, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile procesual penale criticate lipsesc persoana faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii de posibilitatea de a solicita, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri, pentru motive survenite ulterior luării acesteia, fiindu-i astfel încălcat, printre altele, dreptul de acces la justiţie. 18. Cu privire la aceste din urmă critici de neconstituţionalitate, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, paragraful 32 şi următoarele, şi Decizia nr. 28 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 1 martie 2016, paragraful 18 şi următoarele. În deciziile precitate, Curtea a reţinut că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziţii contrare. 19. Curtea a constatat că normele procesual civile, spre deosebire de normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii, reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător [art. 955 din Codul de procedură civilă, în caz de nedepunere a cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod], cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător - art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Aşadar, potrivit art. 957 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Dacă debitorul va da, în toate cazurile, o garanţie îndestulătoare, instanţa va putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurător". În aceste condiţii, Curtea a reţinut că legea procesual civilă reglementează pentru debitor un remediu eficient pentru ridicarea măsurii sechestrului asigurător, şi anume în cazul în care dă o garanţie - reală sau personală - îndestulătoare. Aşa încât, dacă se va constitui la dispoziţia creditorului o asemenea garanţie, debitorul este îndreptăţit să formuleze o cerere prin care să solicite ridicarea sechestrului, astfel încât bunurile sale vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării. Cât priveşte poprirea asigurătorie, potrivit art. 971 alin. (1) din Codul de procedură civilă, soluţionarea cererii, executarea măsurii, desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii se vor efectua potrivit dispoziţiilor art. 954-959 din acelaşi cod, care se aplică în mod corespunzător, aşa încât condiţiile înfiinţării popririi asigurătorii, ca şi cele privind ridicarea acesteia sunt cele prevăzute la sechestrul asigurător, anterior menţionate. 20. Curtea a constatat, totodată, că normele procesual civile reglementează şi un alt mijloc legal prin care debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă, şi anume "depunerea cu afectaţiune specială". Potrivit art. 721 alin. (1) din Codul de procedură civilă, "Până la adjudecarea bunurilor scoase la vânzare silită, debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii ori de executare, consemnând la unitatea prevăzută de lege, la dispoziţia executorului judecătoresc, întreaga valoare a creanţei, cu toate accesoriile şi cheltuielile de executare, şi depunând dovada de consemnare la executorul judecătoresc." Aşadar, prin efectuarea depunerii cu afectaţiune specială, măsurile asigurătorii instituite încetează. De asemenea, Codul de procedură civilă reglementează, în cuprinsul art. 751, situaţiile în care debitorul are posibilitatea fie de a opri executarea silită prin împiedicarea aplicării sechestrului, fie de a obţine ridicarea sechestrului în cazul în care a fost deja instituit. Cele două cazuri de împiedicare/ridicare a sechestrului prevăzute de art. 751 din Codul de procedură civilă sunt următoarele: a) debitorul plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile şi cheltuielile de executare, în mâinile creditorului sau reprezentantului său având procură specială; b) debitorul face depunerea cu afectaţiunea specială prevăzută la art. 721 alin. (1) şi predă executorului recipisa de consemnare. Similar, în cazul popririi, art. 784 alin. (6) din Codul de procedură civilă reglementează situaţia în care măsura indisponibilizării sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite poate înceta, respectiv în cazul în care debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721. În acest caz, debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit, care devine astfel obligat să deblocheze conturile debitorului sau bunurile mobile incorporale ale acestuia. Practic, pentru ca debitorul să evite o pagubă în patrimoniul său, legiuitorul i-a recunoscut posibilitatea de a consemna cu afectaţiune specială întreaga valoare a creanţei la dispoziţia executorului, înmânându-i acestuia dovada consemnării. 21. Aşadar, având în vedere că normele procesual civile precitate reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie - reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, Curtea a constatat că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul, faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii, poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind astfel garantate. 22. De altfel, cât priveşte poprirea asigurătorie, Curtea a reţinut că, potrivit art. 254 alin. (2) din Codul de procedură penală, sumele de bani datorate cu orice titlu suspectului ori inculpatului sau părţii responsabile civilmente de către o a treia persoană ori de către cel păgubit, poprite în mâinile acestora, în limitele prevăzute de lege, "vor fi consemnate de către debitori, după caz, la dispoziţia organului judiciar care a dispus poprirea sau a organului de executare, în termen de 5 zile de la scadenţă, recipisele urmând a fi predate procurorului, judecătorului de cameră preliminară ori instanţei de judecată în termen de 24 de ore de la consemnare". Aşadar, după identificarea de către organul de executare a terţului poprit şi comunicarea către acesta a unei copii după ordonanţa sau încheierea prin care s-a instituit poprirea, terţul poprit are obligaţia de a se conforma de îndată acestei dispoziţii, în sensul indisponibilizării sumelor datorate debitorului. După indisponibilizarea sumelor scadente, terţul are obligaţia de a consemna sumele de bani pe numele suspectului/inculpatului sau părţii responsabile civilmente, dar la dispoziţia organului judiciar care a dispus măsura ori a organului de executare, fiind fixat în acest sens un termen de maximum 5 zile de la scadenţa sumelor de bani. Organului judiciar care a dispus măsura ori care a pus-o în executare i se comunică de către terţ acele recipise prin care se face dovada sumelor de bani, termenul de comunicare fiind de maximum 24 de ore. În acest mod, organul judiciar ori organul de executare poate aprecia momentul în care sumele astfel consemnate îndestulează suma a cărei garantare de plată se urmăreşte prin poprirea instituită, astfel încât din oficiu sau la cerere să poată ridica poprirea asupra sumelor datorate ulterior. Aşadar, Curtea a reţinut că, ulterior înfiinţării popririi, se poate ajunge la ridicarea acesteia, din oficiu - de către organul judiciar sau organul de executare - sau la cererea debitorului poprit, în ipotezele în care datoria a fost stinsă prin plată de către terţul poprit ori datoria a fost stinsă prin plată chiar de către debitor, în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, menţionate anterior. 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 24. Cu privire la critica de neconstituţionalitate referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, protecţia generală a averilor cetăţenilor străini şi apatrizi şi garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului, Curtea observă că autorii excepţiei de neconstituţionalitate au procedat la simpla invocare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi art. 44 alin. (2) şi (8) fără a prezenta motive sau argumente în susţinerea excepţiei, şi cum din formularea excepţiei nu se poate deduce, în mod rezonabil, vreo critică de neconstituţionalitate, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate raportată la aceste prevederi constituţionale nu poate fi reţinută. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Loz Itzhak, Norani Slava şi Loz David în Dosarul nr. 17.017/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalul Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 13 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
