Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Cristian Mădălin Stîngă în Dosarul nr. 543/1.372/2015/a7 al Tribunalului pentru minori şi familie Braşov, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 368 D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, făcând trimitere la argumentele formulate în Dosarul nr. 153 D/2016, prin care, în esenţă, s-a reţinut că noţiunea de "subiect pasiv" este definită în teoria generală a dreptului, că aceasta a fost întotdeauna definită ca reprezentând persoana care este titulara valorii sociale ocrotite. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 543/1.372/2015/a7, Tribunalul pentru minori şi familie Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Cristian Mădălin Stîngă într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăţiei autorului excepţiei sub aspectul săvârşirii, în concurs, a unor infracţiuni de trafic de minori. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, în cauza penală dedusă judecăţii, autorului excepţiei i-au fost aplicate prevederile art. 38 din Codul penal în condiţiile traficării a două persoane minore în aceleaşi condiţii de loc şi de timp. Este subliniat faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a încetării aplicabilităţii Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 49 din 4 iunie 2007 privind încadrarea juridică a faptei de trafic de persoane, comisă asupra mai multor persoane, în aceleaşi condiţii de loc şi de timp, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, precum şi a reglementării în cuprinsul dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal a condiţiei unicităţii subiectului pasiv în cazul concursului de infracţiuni, în sarcina sa a fost reţinută săvârşirea unui concurs de două infracţiuni de trafic de minori, şi nu o infracţiune continuată. Se arată, în acest sens, că prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal definesc infracţiunea continuată ca fiind o infracţiune săvârşită la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, definiţie ce trebuie coroborată cu prevederile art. 238 din Legea nr. 187/2012, conform cărora condiţia unităţii subiectului pasiv al infracţiunii continuate este îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic. 6. Se arată că sintagmele "subiect pasiv" şi "acelaşi subiect pasiv" din cuprinsul textului criticat nu sunt definite nici în cuprinsul Codului penal, nici în cuprinsul Codului de procedură penală şi că acestea sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, ambiguitate ce afectează principiul securităţii raporturilor juridice, prima condiţie ce asigură aplicabilitatea dreptului fiind suficienta sa definire. Se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 4 mai 2000 şi 25 ianuarie 2007, pronunţate în cauzele Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Sissanis împotriva României, paragraful 66, prin care instanţa europeană a subliniat necesitatea asigurării standardului de calitate a legii, ca premisă a respectării principiului legalităţii incriminării, dar şi la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la deciziile nr. 189 din 2 martie 2006, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 26 din 18 ianuarie 2012 şi nr. 362 din 7 mai 2015. 7. Din interpretarea, per a contrario, a dispoziţiilor legale criticate se deduce că, atunci când actele materiale săvârşite sunt îndreptate împotriva unor subiecţi pasivi diferiţi, suntem în prezenţa unui concurs real sau formal de infracţiuni. Se observă că subiectul pasiv principal al tuturor infracţiunilor este, în mod generic, statul, iar subiect pasiv secundar persoana căreia îi este lezat un drept, prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. De asemenea este subliniat faptul că subiectul pasiv secundar al unei infracţiuni nu trebuie confundat cu persoana prejudiciată, aceasta din urmă putând fi diferită şi având la dispoziţie mijloace juridice specifice de realizare a intereselor sale procesuale. Se face trimitere la doctrină, clasificând subiectul pasiv al infracţiunii în subiect pasiv general şi subiect pasiv special. Se mai observă că există şi infracţiuni complexe, cum este cea de tâlhărie, în care actele materiale pot fi îndreptate împotriva unui singur patrimoniu, dar actele de violenţă pot viza două sau mai multe persoane. Se conchide că textul criticat încalcă dreptul la un proces echitabil şi principiul legalităţii incriminării, fiind, prin urmare, contrar normelor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei. 8. Tribunalul pentru minori şi familie Braşov opinează că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, însă nu pentru neîndeplinirea unuia dintre criteriile prevăzute la art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ci pentru faptul că autorul excepţiei critică opţiunea legiuitorului de a defini concursul de infracţiuni conform politicii sale penale. Se arată că unitatea subiectului pasiv este singura diferenţă între actuala reglementare a concursului de infracţiuni şi cea prevăzută la art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969 şi că, asupra celor dintâi, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, prin care a respins, ca neîntemeiată o excepţie de neconstituţionalitate similară. Se susţine, de asemenea, că textul criticat este clar, precis şi previzibil, că definirea în cuprinsul codurilor a unor noţiuni reprezintă tot o opţiune a legiuitorului şi că, în lipsa unor asemenea definiţii, este avut în vedere sensul comun al termenilor. 9. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că previzibilitatea normelor juridice presupune ca destinatarii acestora să aibă reprezentarea aspectelor în funcţie de care sunt obligaţi să îşi modeleze conduita şi că, deşi normele penale nu definesc noţiunea de "subiect pasiv", aceasta nu ridică probleme de înţelegere sau de interpretare. Se observă că doctrina este unitară în stabilirea aspectului că subiectul pasiv al unei infracţiuni este persoana fizică sau persoana juridică titulară a valorii sociale ocrotite şi care este vătămată sau periclitată prin infracţiune, sintagma criticată nefiind de natură a produce dificultăţi de interpretare. Se susţine, totodată, că această interpretare trebuie să fie una sistematică, sensul sintagmei "subiect pasiv" putând fi dedus din ansamblul normativ din care fac parte prevederile art. 35 alin. (1) din Codul penal. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 92 din 3 martie 2015, nr. 903 din 6 iulie 2010, nr. 743 din 2 iunie 2011, nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi nr. 146 din 12 martie 2015, precum şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv la hotărârile din 15 noiembrie 1996, 25 noiembrie 1996, 4 mai 2000 şi 9 noiembrie 2006, pronunţate în cauzele Cantoni împotriva Franţei, Wingrove împotriva Regatului Unit, Rotaru împotriva României, Leempoel & S. A. Ed. Cine Revue împotriva Belgiei. 11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Se susţine că prevederile art. 238 din Legea nr. 187/2012 explică dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal în anumite ipoteze speciale în care se menţine condiţia unităţii subiectului pasiv şi că textele criticate nu sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, acestea respectând cerinţele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, se arată că textele criticate reprezintă voinţa legiuitorului, încadrându-se în politica penală a acestuia, aspect reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015. Se susţine că, din interpretarea sistematică şi teleologică a dispoziţiilor legale criticate, rezultă, cu claritate, sensul sintagmei "subiect pasiv", dar că aplicarea concretă a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 238 din Legea nr. 187/2012 excedează competenţei Curţii Constituţionale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: - Art. 35 alin. (1) din Codul penal: "Infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni."; - Art. 238 din Legea nr. 187/2012: "În aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când: a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic". 15. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii şi ale art. 23 alin. (12) cu privire la legalitatea pedepsei. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la critici de neconstituţionalitate asemănătoare, Curtea pronunţând, în acest sens, Decizia nr. 54 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015, şi Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 170 din 7 martie 2016, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată. 17. Prin deciziile anterior menţionate, Curtea a reţinut că textul criticat adaugă la definiţia similară, consacrată prin art. 41 alin. (2) din Codul penal din 1969, condiţia săvârşirii infracţiunii împotriva aceluiaşi subiect pasiv. Prin urmare, potrivit actualei reglementări, infracţiunea continuată constă în săvârşirea, la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv, de acţiuni sau inacţiuni, care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, fiind, astfel, caracterizată prin unitate de subiect activ, unitate sub aspectul laturii subiective şi, aşa cum s-a arătat anterior, unitate de subiect pasiv. Din acest ultim punct de vedere, Curtea a subliniat faptul că, potrivit art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, condiţia unităţii subiectului pasiv se consideră îndeplinită şi atunci când bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane sau când infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv principal este unic. 18. Având în vedere cele arătate prin decizia anterior referită, Curtea a constatat că, indiferent de existenţa unui subiect pasiv secundar sau de unicitatea acestuia, persoanele care săvârşesc aceeaşi infracţiune, în formă continuată, conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, se află în situaţii similare, atâta vreme cât infracţiunile săvârşite sunt caracterizate prin existenţa unui subiect pasiv principal unic, şi vor beneficia de acelaşi regim juridic sancţionator. 19. De asemenea, Curtea a reţinut că, şi în contextul actualei reglementări, care prevede unicitatea subiectului pasiv, infracţiunile de pericol pot fi reţinute în formă continuată, atunci când sunt îndeplinite celelalte condiţii prevăzute la art. 35 alin. (1) din Codul penal, respectiv unitatea subiectului activ şi existenţa unei singure rezoluţii infracţionale. În acest caz, subiectul pasiv al infracţiunii este statul, această categorie de infracţiuni consumându-se prin crearea stării de pericol social. Prin urmare, persoanele care săvârşesc astfel de infracţiuni continuate se află în situaţii juridice similare cu cele care săvârşesc infracţiuni continuate de rezultat, caracterizate prin existenţa subiectului pasiv principal unic sau prin existenţa unui subiect pasiv principal unic şi a unui subiect pasiv secundar, urmând a li se aplica acelaşi regim sancţionator. 20. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că textul criticat nu este lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, aşa cum susţine autorul excepţiei, acesta respectând cerinţele de calitate a legii prevăzute la art. 1 alin. (5) din Constituţie. 21. Totodată, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă opţiunea legiuitorului, care se încadrează în politica penală promovată de acesta, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. Prin adoptarea acestor norme, Parlamentul s-a plasat în interiorul marjei sale de apreciere, respectând principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor (a se vedea Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). 22. Cum nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa invocată, atât soluţia, cât şi considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile mai sus invocate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 23. Distinct de cele reţinute de Curtea Constituţională prin jurisprudenţa anterior menţionată, în ceea ce priveşte sensul sintagmelor "subiect pasiv" şi "acelaşi subiect pasiv", Curtea reţine că acestea nu sunt definite în legislaţia penală în vigoare. Cu toate acestea, noţiunea de "subiect pasiv" este folosită în mod frecvent în doctrina juridică de drept penal, ea definind titularul valorii sociale ocrotite prin reglementarea infracţiunii, valoare socială care este afectată prin săvârşirea acesteia. Astfel cum s-a reţinut prin Decizia nr. 837 din 8 decembrie 2015, acesta poate fi statul sau o altă persoană fizică sau juridică. Sensul noţiunii de "subiect pasiv" nu se suprapune însă cu cel al noţiunii de "persoană vătămată", subiectul pasiv putând fi, totodată, persoana păgubită prin săvârşirea infracţiunii (este, spre exemplu, cazul infracţiunilor împotriva patrimoniului) sau poate fi o altă persoană decât cea căreia îi este provocat un prejudiciu, evaluabil în bani, prin săvârşirea infracţiunii (spre exemplu, în cazul infracţiunilor de omor săvârşit împotriva unor persoane care au în întreţinere alte persoane, acestea din urmă au calitatea de persoane vătămate). 24. Prin urmare, sintagma "acelaşi subiect pasiv" are în vedere identitatea subiectului pasiv în cazul săvârşirii mai multor acte materiale, identitate ce se referă la subiectul pasiv principal şi care trebuie să existe chiar dacă infracţiunile săvârşite au subiecţi pasivi secundari diferiţi, aspect prevăzut de legiuitor prin dispoziţiile art. 238 lit. b) din Legea nr. 187/2012. 25. Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că textul criticat este clar, precis şi previzibil şi că acesta nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea incriminării. 26. Cu privire la principiul legalităţii incriminării, prevăzut, totodată, la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională, făcând trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţine că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora [a se vedea Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunţată în Cauza Coeme şi alţii împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunţată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51]. Aşa fiind, dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 238 din Legea nr. 187/2012 nu sunt de natură a încălca principiul convenţional analizat, acestea asigurând destinatarilor legii penale posibilitatea de a le înţelege şi de a-şi adapta conduita la exigenţele pe care le impun. 27. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dreptului la un proces echitabil, Curtea reţine că dispoziţiile constituţionale şi convenţionale ce reglementează acest principiu nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât aceasta priveşte dispoziţii de drept penal substanţial. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Mădălin Stîngă în Dosarul nr. 543/1.372/2015/a7 al Tribunalului pentru minori şi familie Braşov şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Codul penal şi art. 238 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului pentru minori şi familie Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 decembrie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
