Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 71 din 25 mai 2009 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 264 A din 2 decembrie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze privind proprietatea intelectuala
EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 25 iunie 2009
Având în vedere dispoziţiile <>art. 131^2 alin. (9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi Referatul nr. RG II/7.156 din 25 mai 2009 al Direcţiei registre, gestiune colectivã şi relaţii publice,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi <>art. 7 din Hotãrârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotãrile necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor emite urmãtoarea decizie:
ARTICOL UNIC
Se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I, <>Decizia civilã nr. 264 A din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie, privind respingerea apelului formulat de Uniunea Producãtorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Românã pentru Gestiunea Operelor Audiovizuale (U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.) împotriva Hotãrârii arbitrale din data de 20 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor nr. 369/2007.
p. Directorul general al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor,
Eugen Vasiliu
Bucureşti, 25 mai 2009.
Nr. 71.
ANEXĂ
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 264 A
din 2 decembrie 2008
Curtea este compusã din:
Preşedinte - Antonela Cãtãlina Brãtuianu
Judecãtor - Aglaia Vãlan
Grefier - Daniela Ştefan
Pe rol se aflã soluţionarea cererii de apel formulate de cãtre apelanta Uniunea Producãtorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Românã pentru Gestiunea Operelor Audiovizuale (U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.) împotriva Hotãrârii arbitrale din data de 20 noiembrie 2007, emisã de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), în contradictoriu cu intimata Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.).
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din data de 4 noiembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de şedinţã de la acea datã, încheiere ce face parte integrantã din prezenta decizie, şi, întrucât Curtea a avut nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea pãrţilor sã depunã la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 11 noiembrie 2008, 18 noiembrie 2008, 25 noiembrie 2008 şi 2 decembrie 2008, când, în aceeaşi compunere, a dat urmãtoarea decizie:
CURTEA,
Prin Cererea de arbitraj formulatã de Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) şi înregistratã la Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) cu nr. SG/2.144 din 15 noiembrie 2007, respectiv 9.784 din 15 noiembrie 2007, s-a solicitat în contradictoriu cu Uniunea Producãtorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Românã de Gestiune a Operelor din Audiovizual (U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.) obligarea acesteia din urmã la acordarea unui procent de 30% din remuneraţiile colectate din retransmiterea prin cablu şi a unui procent de 25% din remuneraţia compensatorie pentru copia privatã a operelor audiovizuale, aferente videoclipurilor muzicale şi altor materiale audiovizuale (concerte, documentare privind viaţa artiştilor etc.) aparţinând membrilor U.P.F.R.
În motivarea cererii s-a arãtat, în esenţã, cã U.P.F.R. reprezintã interesele producãtorilor de muzicã, fiind mandatatã de producãtori majori, licenţiaţi de principalele case de discuri internaţionale, în legãturã cu drepturile acestora rezultând din exploatarea videoclipurilor muzicale şi a altor materiale audiovizuale.
Ambele pãrţi sunt organisme de gestiune colectivã care acţioneazã în acelaşi domeniu de creaţie (operele audiovizuale) şi, deşi au existat mai multe întâlniri între acestea, nu s-a reuşit convenirea unui procent care sã revinã caselor de discuri, nici sã se încheie un protocol de repartizare a remuneraţiilor datorate U.P.F.R. de cãtre U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., în calitate de colector unic al celor douã categorii de remuneraţii. De asemenea, aceasta nu a fãcut dovada repartiţiei remuneraţiei compensatorii pentru copia privatã vreunui membru al U.P.F.R., deşi are atributul stabilirii criteriilor, comisionului şi modalitãţii de repartizare.
În opinia solicitantei, criteriul în funcţie de care trebuie stabilitã remuneraţia pentru copia privatã este procentul de vânzãri ale materialelor audiovizuale conţinând videoclipuri muzicale, concerte şi orice alte materiale audiovizuale aparţinând caselor de discuri (DVD-uri cu muzicã), neavând nicio relevanţã criteriile propuse de partea adversã, respectiv genul operei, durata, zona de acoperire, audienţa canalului.
Evaluarea procentului de 25% solicitat a fost întemeiatã pe un studiu de marketing efectuat de societãţi care deţin reţele mari de magazine în care se comercializeazã CD-uri şi DVD-uri cu opere audiovizuale, comparativ cu vânzãrile DVD-urilor cu filme.
Solicitarea unui procent de 30% din remuneraţiile colectate de organismul unic din retransmiterea prin cablu are în vedere conţinutul audiovizual al programelor retransmise prin cablu, respectiv ponderea pe care o au videoclipurile muzicale, concertele şi documentarele despre artişti în programele TV. S-a solicitat a fi avute în vedere procentele între 15-20% reprezentate de posturile/televiziunile muzicale din grilele de programe ale diferiţilor operatori de cablu, difuzarea videoclipurilor muzicale şi la celelalte posturi TV comerciale (conform playlisturilor acestora), ca şi verificarea asupra utilizãrii operelor audiovizuale de cãtre operatorii de cablu, efectuatã printr-o societate de monitorizare recunoscutã internaţional.
Pentru ambele categorii de remuneraţii s-a solicitat reţinerea directã a acestora din cele colectate de organismul unic colector, având în vedere raţiuni economice (evitarea comisioanelor bancare, administrative).
În cuprinsul întâmpinãrii U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. a arãtat cã solicitanta nu este reprezentantul tuturor producãtorilor de videoclipuri muzicale (ceilalţi titulari de drepturi, care nu i-au acordat mandat, fiind reprezentaţi de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., ca principal organism de gestiune din domeniu).
Considerând necesarã înscrierea în baza de date a U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. a tuturor producãtorilor de opere audiovizuale şi a repertoriului acestora, intimata a admis transferarea, în orice condiţii, cãtre U.P.F.R. a unui procentaj nu mai mare de 1% din sumele ce revin producãtorilor de opere audiovizuale.
În susţinerea apãrãrilor, fiind recunoscut producãtorilor de videoclipuri dreptul la remuneraţie compensatorie, s-a arãtat cã în cazul copiei private ponderea cea mai mare o deţine fixarea pe diverse suporturi a programelor difuzate pe diferite posturi de televiziune, a filmelor artistice, urmate de manifestãrile sportive şi de emisiunile distractive. În mod greşit U.P.F.R. include în producţia muzicalã piaţa muzicalã, care nu conţine imagine şi, ca atare, nu aparţine domeniului audiovizual, nefiind reprezentative pentru întreaga piaţã audiovizualã etaloanele sau eşantioanele alese de cãtre aceasta.
Totodatã, s-a arãtat cã în cazul retransmiterii prin cablu pretenţiile U.P.F.R. sunt exagerate, nefiind reprezentativ eşantionul propus, solicitãrile întemeindu-se pe analiza unui numãr redus de posturi de televiziune retransmise prin cablu, iar din playlisturi rezultând cã o serie de producãtori nu au acordat mandat U.P.F.R.
S-a invocat ca argument de practicã internaţionalã negocierea de cãtre Asociaţia Internaţionalã de Gestiune Colectivã a Operelor Audiovizuale (AGICOA), în diferite ţãri, a unui procentaj ce se cuvine producãtorilor de videoclipuri, pânã în limita de 1,2%.
Prin Hotãrârea arbitralã din 20 noiembrie 2007, emisã de Completul de arbitri din cadrul O.R.D.A., publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, conform <>Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 369/2007 , a fost admisã cererea de arbitraj, stabilindu-se nivelul remuneraţiilor cuvenite producãtorilor de videoclipuri muzicale reprezentaţi de U.P.F.R., astfel:
- 25% din remuneraţia compensatorie pentru copia privatã, din sumele colectate de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. în acest domeniu;
- 30% din remuneraţia reprezentând dreptul de retransmitere prin cablu, din sumele colectate de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. în acest domeniu, cu suportarea de cãtre U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. a cheltuielilor arbitrale avansate de U.P.F.R.
Totodatã, s-a reţinut acordul pãrţilor ca U.P.F.R. sã reţinã direct procentul ce va fi stabilit din remuneraţiile colectate în calitate de organism unic colector al remuneraţiei compensatorii pentru copia privatã în domeniul sonor şi audiovizual, din raţiuni economice (evitarea comisioanelor bancare, administrative), precum şi cu plata directã de cãtre Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (U.C.M.R. - A.D.A) cãtre U.P.F.R. a procentului ce va fi stabilit pentru dreptul de retransmitere prin cablu.
Pentru a soluţiona astfel, Completul de arbitri a constatat cã disputa dintre pãrţi este doar asupra mãrimii procentului datorat cãtre solicitanta U.P.F.R. pentru dreptul de retransmitere prin cablu şi dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privatã privind videoclipurile muzicale, acest procent stabilindu-se pe baza criteriului întinderii folosirii operelor membrilor U.P.F.R., comparativ cu totalul operelor, aşa cum s-a probat de cãtre pãrţile implicate:
- a fost considerat echitabil procentul solicitat de U.P.F.R. de 25% din remuneraţia compensatorie pentru copia privatã colectatã de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., apreciindu-se ca un criteriu obiectiv procentul de vânzãri ale materialelor audiovizuale conţinând videoclipuri muzicale, concerte şi orice alte materiale audiovizuale aparţinând caselor de discuri (DVD-uri cu muzicã), propus de solicitantã, faţã de criteriile aleatorii propuse de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., respectiv "genul operei", "durata", "zona de acoperire", "audienţa canalului".
S-a apreciat cã afirmaţia U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. - potrivit cãreia în domeniul audiovizual copia privatã se realizeazã prin fixarea programelor difuzate de diferite posturi TV - încalcã dispoziţiile <>art. 34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, exploatarea operelor presupunând reproducerea de pe un suport original (DVD, casetã video etc.);
- a fost considerat echitabil procentul solicitat de U.P.F.R. de 30% din remuneraţia reprezentând dreptul de retransmitere prin cablu colectatã de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., apreciindu-se cã solicitanta a probat cã unii titulari de drepturi i-au acordat mandat pentru gestionarea drepturilor lor în calitate de producãtori de înregistrãri audiovizuale şi fiind permisã opţiunea acestora între mai multe organisme de gestiune colectivã din acelaşi domeniu.
S-a apreciat ca fiind obiectiv, legal şi conform principiului cuprins în <>art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare (potrivit cãruia sumele vor fi distribuite "proporţional cu utilizarea repertoriului" organismului de gestiune colectivã), criteriul propus de solicitantã pentru stabilirea procentului - respectiv ponderea pe care o au videoclipurile muzicale, concertele şi documentarele despre artişti în programele TV.
S-a reţinut cã faţã de ponderea probatã a utilizãrii repertoriului U.P.F.R. existã o variaţie maximã de pânã la 99,81 % în cazul televiziunilor muzicale, aşa cum rezultã din monitorizarea realizatã de un organism specializat. Totodatã, U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. nu a fãcut dovada repartizãrii sumelor cuvenite din dreptul de retransmitere prin cablu cãtre unii producãtori importanţi de videoclipuri muzicale, membri U.P.F.R.
Împotriva acestei hotãrâri arbitrale U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. a declarat apel în termen legal, solicitând în principal anularea acesteia pentru încãlcarea dispoziţiilor imperative ale art. 131 cu trimitere la <>art. 131^2 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu aplicarea corespunzãtoare a dispoziţiilor art. 105 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, iar în subsidiar, schimbarea în parte a hotãrârii, în sensul acordãrii cãtre U.P.F.R. a procentelor propuse de cãtre apelantã, respectiv pentru copia privatã 1,86% pentru anul 2004 şi 0,91% pentru anul 2005, iar pentru retransmiterea prin cablu, un procent de 1 %.
În motivarea apelului s-a arãtat cã sunt aplicabile hotãrârii apelate dispoziţiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, deoarece nu au fost parcurse etapele prealabile obligatorii ale procedurii arbitrale, prevãzute de <>art. 131 şi 131^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, cu înregistrarea de cãtre solicitantã la O.R.D.A. a documentaţiei legale (cerere însoţitã de metodologiile propuse a fi negociate, înţelegerea pãrţilor cu privire la metodologii consemnatã într-un protocol), fiind atestat doar faptul existenţei între pãrţi în perioada octombrie-noiembrie 2006 a unor discuţii cu privire la modul în care se vor împãrţi remuneraţiile compensatorii cuvenite titularilor de drepturi conexe numai pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor.
Tot ca o excepţie a nulitãţii hotãrârii arbitrale, s-a arãtat cã au fost depãşite puterile acordate de legiuitor în materie Completului de arbitri din cadrul O.R.D.A., întrucât, conform <>art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ceea ce poate stabili un complet de arbitraj nu este un cuantum al remuneraţiei, ci numai criterii de repartizare a remuneraţiei.
Pe fond, s-a arãtat cã solicitanta nu este reprezentantul tuturor producãtorilor de videoclipuri muzicale, ci doar al titularilor care se regãsesc în lista-convocator aflatã pe site-ul www.upfr.ro (lista anexatã dosarului de fond), ceilalţi titulari de drepturi fiind reprezentaţi de apelantã ca principal organism de gestiune din domeniu.
Este greşit criteriul ales pentru stabilirea unui procent de 25% ca remuneraţie compensatorie pentru copia privatã, neexistând argumente care sã conducã la un asemenea nivel al remuneraţiei. Apelanta recunoaşte producãtorilor de videoclipuri dreptul la remuneraţie compensatorie, însã considerã cã este suficientã solicitarea de înregistrare în baza sa de date a repertoriului acestora, ceea ce ar conduce la virarea în cel mai scurt timp a sumelor cuvenite. Intimata recunoaşte în chiar cererea de arbitraj cã prin aceasta intenţioneazã sã dobândeascã 25% din copia privatã cuvenitã apelantei, nu din sumele administrate de cãtre aceasta, ceea ce înseamnã cã sumele pe care le pretinde nu i se cuvin.
Domeniul de aplicare a conceptului de copie privatã este mult mai restrâns decât a arãtat intimata, remuneraţia compensatorie fiind cuvenitã numai în cazul unei copii private a cãrei destinaţie este uzul personal sau al familiei şi care se bucurã de recunoaşterea legalitãţii, nu şi în cazul unor copii piratate (cu sau fãrã scop comercial) care ies din sfera legalitãţii. Copia privatã se realizeazã în majoritatea cazurilor nu prin copierea unor opere cumpãrate cu suport cu tot, ci prin fixarea pe diferite suporturi a programelor difuzate de diferitele posturi de televiziune, cele mai numeroase programe fixate în acest fel fiind filmele artistice, urmate de manifestãrile sportive şi de emisiunile distractive.
Procentajul de 25% din piaţa media, indicat ca fiind acoperit de producţia muzicalã, include şi piaţa muzicalã care nu conţine şi imagine, ceea ce o face sã nu aparţinã domeniului audiovizual. Pe plan internaţional, clipurile muzicale sunt considerate producţii audio şi nu participã la împãrţirea procentului cuvenit producãtorilor de audiovizual.
S-a arãtat cã, potrivit distincţiei legale dintre noţiunea de videogramã şi cea de fonogramã (detaliatã cu trimitere la legislaţia Uniunii Europene), asociaţia intimatã nu ar trebui sã poatã reprezenta şi drepturi ce ţin de domeniul audiovizualului. Chiar şi acceptând aceastã ipotezã, deţinând mai multe mandate de reprezentare a producãtorilor de fonograme şi reprezentând un numãr redus de producãtori de videograme, procentul cuvenit intimatei trebuie sã fie proporţional cu reprezentativitatea organismului.
Nu sunt relevante şi nici aplicate consecvent criteriile invocate de intimatã în legãturã cu volumul vânzãrilor de produse video. O imagine mai exactã a distribuţiei pieţei ar fi fost datã de lanţurile specializate în vânzarea şi/sau închirierea casetelor video şi a DVD-urilor, cu referire strictã la CD-urile şi DVD-urile care nu conţin numai muzicã, fãrã imagine video. Un procent semnificativ din vânzãrile de DVD-uri îl reprezintã cele care nu conţin un element video, aparţinând astfel domeniului fonogramelor, categorie separatã, pentru care U.P.F.R. a primit deja remuneraţia compensatorie corespunzãtoare.
Confuzie se face şi între producãtorul de spectacol, respectiv concert şi producãtorul de operã audiovizualã, acesta fiind de cele mai multe ori un post de televiziune care are echipamentele şi personalul calificat în vederea fixãrii unor asemenea evenimente, în timp ce producţia de filme, inclusiv a celor documentare, se supune pe teritoriul României Legii cinematografiei, producãtorii de filme având obligaţia de a se înregistra în registrul cinematografic.
Este eronat criteriul care a stat la baza stabilirii procentului de 30% ca remuneraţie reprezentând dreptul de retransmitere prin cablu, pretenţiile fiind total exagerate, deoarece argumentele invocate se referã la un numãr redus de posturi de televiziune retransmise prin cablu, cu grad redus de acoperire şi cu un nivel infim de audienţi, acestea difuzând parţial videoclipuri produse de membrii U.P.F.R.
S-a susţinut cã, astfel cum reiese din playlisturile depuse de intimatã la dosar, o serie de producãtori transmişi pe aceste posturi nu sunt membri U.P.F.R. (exemplificându-se cu A&A, EMI, Nova Media, Pro Compani, Roton R - la Kiss tv, respectiv Warner Music, Space Music, Music & Music, Virgin, Epic Records - la U-tv), existând totodatã posturi de televiziune, cu largã acoperire şi mare audienţã, în programul cãrora videoclipurile acoperã un procentaj nesemnificativ.
Din practica internaţionalã rezultã cã organismelor de gestiune a drepturilor producãtorilor de fonograme le revine un procentaj de maximum 1-1,2% din sumele ce revin producãtorilor de audiovizual. Contractele ale cãror copii sunt depuse de apelantã la dosar au fost încheiate de cãtre AGICOA, membru U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., cu societãţi similare U.P.F.R. din diferite ţãri.
Totodatã, s-a adãugat cã prezenta solicitare adresatã comisiei de arbitri O.R.D.A. încalcã principiul supremaţiei voinţei pãrţilor contractante, rezultând din mecanismul ofertei şi al acceptãrii acesteia, în condiţiile în care are valoare de ofertã de a contracta - fiind acceptatã de apelantã prin procentele evocate în comunicãrile reciproce dintre pãrţi, dar şi în prezenta cauzã -, consemnarea cuprinsã în considerentele Hotãrârii arbitrale din 28 noiembrie 2005 având drept obiect împãrţirea procentului de 0,5% cuvenit titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor, publicatã în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 1.140 din 16 decembrie 2005, şi ale procesului-verbal al termenului de arbitraj din data de 16 noiembrie 2005, referitoare la achiesarea de cãtre intimatã la o viitoare propunere a apelantei, privind împãrţirea procentului cuvenit U.P.F.R., în cazul retransmiterii prin cablu a videoclipurilor muzicale.
Intimata U.P.F.R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, arãtând în sintezã cã aspectele prealabile fazei de arbitraj sunt impuse de lege doar în cazul stabilirii unei metodologii între organismele de gestiune colectivã şi utilizatori; pentru anularea actelor de procedurã din faza arbitrajului nu a fost indicatã şi doveditã vãtãmarea, care nu este instituitã de lege ca o prezumţie; nu a fost invocatã nerespectarea formelor legale ale actelor de procedurã din faza arbitrajului, ci acte/fapte juridice prealabile acesteia.
S-a susţinut cã existã o practicã a hotãrârilor arbitrale privind împãrţirea procentelor cuvenite titularilor de drepturi, exemplificându-se cu hotãrâri având obiect similar, aflate în vigoare şi producând efecte juridice.
Intimata a fost mandatatã de producãtori majori, licenţiaţi de principalele case de discuri internaţionale (exemplificaţi), conform libertãţii de alegere a organismului care sã îi gestioneze drepturile, iar niciun producãtor de fonograme, membru U.P.F.R., nu a primit drepturile cuvenite şi nici nu a fost notificat în acest sens.
Exploatarea copiei private presupune, conform <>art. 34 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, reproducerea de pe un suport original (DVD, casetã video etc.), iar informaţiile solicitate lanţurilor de librãrii şi magazine privind vânzãrile de opere audiovizuale reprezintã exclusiv materiale audiovizuale.
Celelalte materiale audiovizuale - concerte, documentare despre viaţa artiştilor - aparţin exclusiv caselor de discuri, iar înregistrarea de cãtre o televiziune a unui concert cu o logisticã proprie îi conferã doar dreptul de transmitere la o anumitã datã, şi nu de multiplicare ori distribuire cãtre public.
Chiar în cazul admiterii efectuãrii de copii private prin realizarea reproducerilor diverselor programe TV existã videoclipuri muzicale sau concerte ori alte materiale aparţinând caselor de discuri.
Solicitarea drepturilor nu a fost efectuatã pentru toţi producãtorii de videoclipuri muzicale, ci doar pentru membrii U.P.F.R., iar un alt exemplu de organism de gestiune colectivã care reprezintã membrii sãi atât pe segmentul audio, cât şi pe segmentul video este Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.
Videoclipurile muzicale se încadreazã în mod evident la definiţia operei audiovizuale, considerate ca atare şi pe plan internaţional.
Statutul U.P.F.R. prevede la obiectul de activitate atât fonogramele, cât şi videogramele.
În ceea ce priveşte retransmiterea prin cablu, procentul a fost solicitat exclusiv pentru membrii U.P.F.R., fiind dovedite procentele de utilizare a videoclipurilor acestora, conform principiului conţinut de <>art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Conform adreselor depuse la dosar, U.P.F.R. a fost mandatatã inclusiv pentru catalogul internaţional aparţinând celor 4 case majore de discuri (EMI, SonyBMG, Warner Music, Universal) şi prin licenţiaţii exclusiv în România, iar apelanta nu a fãcut dovada cã partenerul sau AGICOA a distribuit sume cãtre aceştia. Sunt eronate exemplificãrile apelantei în legãturã cu playlisturile, deoarece toţi cei enunţaţi sunt membri U.P.F.R.
Au fost încuviinţate ambelor pãrţi probatorii cu înscrisuri.
La termenul de judecatã din 9 septembrie 2008, apelanta a invocat excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte copia privatã, în raport cu respingerea irevocabilã a pretenţiei intimatei de a primi o cotã din remuneraţiile compensatorii pentru copia privatã din domeniul audiovizual, prin Hotãrârea arbitralã din 13 aprilie 2006 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform <>Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 86/2006 ).
Excepţia a fost respinsã ca neîntemeiatã prin încheierea de şedinţã din data de 23 septembrie 2008, constatându-se ca nefiind îndeplinitã tripla identitate de pãrţi, obiect şi cauzã, pentru considerentele consemnate în încheierea de şedinţã menţionatã. Asupra obiectului diferit al celor douã cereri de arbitraj s-a reţinut cã în cererea anterioarã s-a solicitat stabilirea modalitãţii de repartizare între organismele de gestiune colectivã beneficiare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privatã, spre deosebire de solicitarea prezentã, de determinare a remuneraţiei procentuale datorate de apelantã producãtorilor de videograme reprezentaţi de U.P.F.R. Astfel, diferenţa este datã în speţã de împãrţirea remuneraţiei în cadrul aceleiaşi categorii de titulari de drepturi (producãtori de audiovizual) faţã de arbitrajul anterior care viza împãrţirea remuneraţiei pe categorii de titulari de drepturi (autori de audiovizual, autori de audio, artişti de audio, artişti de audiovizual, producãtori de audio, producãtori de audiovizual).
Examinând hotãrârea arbitralã apelatã, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu actele şi lucrãrile dosarului, Curtea constatã cã apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins, pentru urmãtoarele considerente:
Acordând prioritate în analiza considerentelor de ordin procedural, se reţine cã etapele prealabile obligatorii ale procedurii arbitrale, prevãzute de <>art. 131 şi 131^2 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, invocate de cãtre apelantã ca nefiind parcurse în prezenta cauzã, sunt specifice fazei de colectare a drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, fiind în legãturã cu negocierea metodologiilor pe care organismele de gestiune colectivã trebuie sã le elaboreze pentru domeniul lor de activitate, în vederea plãţii de cãtre utilizatorii de drepturi de autor şi drepturi conexe. În speţã, ambele pãrţi au calitatea de organisme de gestiune colectivã, acţionând în acelaşi domeniu de creaţie (operele audiovizuale), obiectul dezbaterii prezente fiind în legãturã cu repartizarea drepturilor a cãror gestiune le este încredinţatã de cãtre titulari.
Pentru situaţia existenţei mai multor organisme de gestiune colectivã în acelaşi domeniu de creaţie, se prevede la art. 133 din aceeaşi lege depunerea la O.R.D.A. a unui protocol încheiat între organismele beneficiare, prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor colectate, nedepunerea acestuia în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a metodologiilor (de colectare de la utilizatori) îndreptãţind pe oricare dintre organismele de gestiune colectivã la iniţierea procedurii de arbitraj, conform dispoziţiilor art. 133 alin. (5) din lege. Doar procedura de arbitraj şi etapele ulterioare sunt similare celor specifice negocierii metodologiilor cu utilizatorii, conform trimiterii efectuate prin teza finalã a acestui alineat.
Astfel, neexistând o prevedere legalã expresã în legãturã cu obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile arbitrajului, de natura celei invocate de cãtre apelantã şi pentru atribuţia de repartizare în gestionarea drepturilor, susţinerea de nulitate a hotãrârii pe acest considerent apare ca nefondatã.
Mai mult decât atât, procedura prealabilã a negocierii s-a desfãşurat între pãrţi în perioada 5 octombrie 2006 - 5 noiembrie 2006, cu încheierea a 3 procese-verbale de negociere, iar solicitanta a transmis apelantei o propunere de protocol, cu Adresa nr. 4.458 din 3 octombrie 2007.
Analizând conţinutul <>art. 133 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin prisma excepţiei de nulitate a hotãrârii relativ la limitele obiectului arbitrajului, se constatã cã, deşi textul invocat face referire la stabilirea criteriilor privind repartizarea remuneraţiilor între categoriile de beneficiari - care, de altfel, au fãcut obiectul dezbaterii fondului hotãrârii atacate -, repartizarea efectivã rãmâne fãrã conţinut în lipsa determinãrii unor procente concrete întemeiate pe aceste criterii. Aceasta face operantã soluţia de determinare procentualã a nivelului repartizãrii sumelor colectate, fiind în concordanţã cu caracterul procentual al remuneraţiilor (enunţat de <>art. 107 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare), dar şi cu practica în domeniu privind împãrţirea procentelor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi drepturi conexe, astfel cum a fost exemplificatã prin hotãrârile arbitrale irevocabile din data de 20 februarie 2006 (<>Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 28/2006 ), 13 aprilie 2006 (<>Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 86/2006 ), 28 noiembrie 2005 (<>Decizia directorului general al O.R.D.A. nr. 238/2005 ).
De altfel, aceastã susţinere apare ca fiind formalã, în condiţiile indicãrii de cãtre însãşi apelantã, atât în cadrul procedurii arbitrale, cât şi pe parcursul cãii de atac, a unor procente concrete pânã la limita cãrora a exprimat acordul de repartizare cãtre intimatã, apãrarea cu aceastã interpretare fiind una nouã, formulatã exclusiv în calea de atac.
În ceea ce priveşte consemnarea, într-o procedurã arbitralã anterioarã (incluzând împãrţirea procentului cuvenit U.P.F.R., în cazul retransmiterii prin cablu a videoclipurilor muzicale), a achiesãrii intimatei la o viitoare propunere a apelantei şi valorizarea acestei achiesãri anterior procedurii arbitrale în discuţie, Curtea constatã cã, nefiind consemnat acordul concret de voinţã al pãrţilor într-un protocol al organismelor de gestiune colectivã, astfel cum prevãd dispoziţiile <>art. 133 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, nu poate fi primitã interpretarea apelantei de epuizare a mecanismului ofertei şi acceptãrii acesteia, prin simpla evocare a unor procente, care sã atragã încãlcarea principiului supremaţiei voinţei pãrţilor contractante în acest capãt al pretenţiilor.
În ceea ce priveşte mandatul de reprezentare de cãtre intimatã a titularilor de drepturi conexe având calitatea de producãtori de videoclipuri muzicale şi de alte materiale audiovizuale, Curtea constatã cã statutul asociaţiei intimate include actualmente în obiectul principal de activitate gestiunea colectivã a drepturilor patrimoniale rezultate din exploatarea fonogramelor şi videogramelor, desemnate în accepţiunea cea mai largã ca videoclipuri muzicale, concerte fixate pe suport şi orice alte materiale sau fixãri audiovizuale aflate în proprietatea caselor de discuri, care au mandatat U.P.F.R. pentru repertoriul de videograme (pct. 2.1 şi 2.8 din statut). Aceastã autorizare exclude susţinerea privind limitarea reprezentãrii, potrivit distincţiei dintre noţiunea de videogramã şi cea de fonogramã.
Fãrã a susţine reprezentarea tuturor producãtorilor de videoclipuri muzicale, intimata a probat cu lista-convocator a propriului site, cu adresele licenţiaţilor exclusivi în România şi cu declaraţii traduse şi legalizate mandatarea sa (conform libertãţii de alegere a organismului care sã le gestioneze drepturile, prevãzute la <>art. 123 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare) de cãtre producãtori majori, recunoscuţi ca principale case de discuri internaţionale, inclusiv pentru catalogul internaţional (EMI, SonyBMG, Warner Music, Universal), precum şi de cãtre un numãr de 49 de producãtori naţionali (exemplificativ, prin raportare la dezbaterea contradictorie: Alma Artex Production, Compania de Radio Pro, Media Nova, Media Services, Music & Music, Nova Distribution International, Roton).
Totodatã, se impune lãmurirea în acelaşi cadru a distincţiei între titularii de drepturi conexe drepturilor de autor, conform prevederilor <>art. 94 din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare: producãtorii de înregistrãri audiovizuale - titulari pentru propriile înregistrãri, organismele de radiodifuziune şi televiziune - titulare pentru propriile emisiuni şi servicii de programe. Se constatã cã obiectul prezentei învestiri, precum şi calitatea titularilor care au mandatat intimata solicitantã nu atrag drepturi ale celei de a doua categorii enunţate pentru a se reţine existenţa unei confuzii în planul pretenţiilor vizând remuneraţia compensatorie pentru copia privatã, astfel cum susţine apelanta.
Asupra fondului drepturilor în discuţie se reţine în prealabil cã cererea de arbitraj a fost formulatã pentru acordarea unor procente din remuneraţiile colectate de cãtre apelantã (rezultând din retransmiterea prin cablu şi copia privatã a operelor audiovizuale), astfel cã susţinerea privind recunoaşterea unor drepturi exclusive ale acesteia asupra sumelor în discuţie, rezultând dintr-o formulare a solicitantei ce nu ar face referire la administrarea sumelor, este pur speculativã.
Domeniul de aplicare a conceptului de copie privatã este într-adevãr restrâns de <>art. 34 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, la reproducerea unei opere fãrã consimţãmântul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, fiind deci exclusã considerarea copiilor piratate ca generatoare de remuneraţie. Alin. (2) al aceluiaşi articol enumerã totodatã cazurile de colectare a remuneraţiei compensatorii, în situaţia copiei private: pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrãrile, precum şi pentru aparatele concepute pentru realizarea de copii. Astfel, nu se poate considera cã reproducerea prin copie privatã exclude existenţa unui suport original de pe care sã se realizeze înregistrarea, ci, dimpotrivã, dupã cum în cazul fixãrii înregistrãrilor televizate sfera de cuprindere poate include videoclipuri muzicale, concerte ori alte materiale aparţinând titularilor în categoria cãrora se încadreazã cei reprezentaţi de intimatã.
Prin urmare, stabilind cã efectuarea copiilor private este condiţionatã implicit de existenţa unor suporturi originale rezultând din vânzãri de materiale audiovizuale, criteriul procentului vânzãrilor, luat în considerare de cãtre Completul de arbitri la propunerea solicitantei intimate, apare ca unul relevant şi obiectiv.
Efectuând în continuare distincţia în cadrul volumului vânzãrilor de produse video, pentru determinarea întinderii folosirii operelor membrilor U.P.F.R., comparativ cu totalul operelor, Curtea observã cã procentul de 25% din piaţa media a fost reţinut în baza unor studii de marketing/vânzãri efectuate de societãţi care deţin reţele mari de magazine, în care se comercializeazã suporturi cu opere audiovizuale, comparativ cu vânzãrile DVD-urilor cu filme: Societatea Comercialã "Direct Client Services" - S.R.L., care deţine reţeaua de librãrii "Cãrtureşti", Societatea Comercialã "Altex Impex" - S.R.L., care deţine reţeaua de magazine "Altex" şi "Media Galaxy".
Nu poate fi primitã susţinerea apelantei privind includerea în acest procent a pieţei muzicale care nu conţine imagine, câtã vreme solicitãrile intimatei exprimate prin adresele nr. 4.333 din 27 septembrie 2007 şi nr. 4.459 din 3 octombrie 2007 fac referire expresã la vânzãrile operelor audiovizuale, fiind declarat scopul acestor informãri. Acelaşi raţionament este aplicabil şi susţinerii privind tipul suportului de înregistrare, CD sau DVD, diferite doar prin capacitatea de stocare.
Deşi afirmã posibilitatea realizãrii unei imagini mai exacte a pieţei de distribuţie, prin sondarea lanţurilor specializate în vânzarea şi/sau închirierea casetelor video şi a DVD-urilor, cu referire strictã la CD-urile şi DVD-urile care nu conţin numai muzicã, fãrã imagine video, apelanta nu produce probatorii în acest sens şi nici nu aduce argumente suplimentare asupra relevanţei închirierilor, pentru a concluziona asupra fondului acestui raţionament.
În sfârşit, fãrã a mai susţine argumente asupra criteriilor propuse anterior (privind "genul operei", "durata", "zona de acoperire", "audienţa canalului"), apelanta invocã proporţionarea procentului cuvenit intimatei relativ la reprezentativitatea organismului. Deşi fermitatea şi nuanţarea acestui criteriu trebuiau probate în sensul declarat, el poate fi considerat cã se apropie de regula de gestiune colectivã enunţatã în <>art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 , respectiv a repartizãrii sumelor colectate proporţional cu utilizarea repertoriului titularilor, regulã aplicatã de altfel prin soluţionarea datã de Completul de arbitri capãtului de cerere privind copia privatã, la reţinerea criteriului procentului de vânzãri.
Asupra drepturilor rezultând din retransmiterea prin cablu nu vor mai fi reluate consideraţiile privind apartenenţa ca membri U.P.F.R. a producãtorilor incluşi în playlisturile posturilor de televiziune (depuse de intimatã la dosar), fiind expusã concordanţa susţinerilor intimatei cu lista membrilor acesteia.
Invocând întemeierea greşitã a criteriului de repartizare pe conţinutul audiovizual al unui numãr redus de posturi de televiziune retransmise prin cablu, cu grad redus de acoperire şi cu un nivel infim de audienţã, apelanta a solicitat, fiind încuviinţate, probatorii în dovedirea procentului scãzut de videoclipuri în cadrul programelor TV.
Astfel, deşi instanţa a admis proba cu raportul de monitorizare a gradului de utilizare a videoclipurilor muzicale de cãtre organismele de retransmitere prin cablu româneşti şi strãine pentru perioada 2004-2007, apelanta a depus un raport de monitorizare pentru perioada 9-15 iunie 2008 (o sãptãmânã), care nu poate fi considerat suficient şi relevant. A fost adãugat probatoriul constând într-o corespondenţã privind utilizarea videoclipurilor în cadrul unor televiziuni din Marea Britanie, nerelevante însã în raport cu obiectul judecãţii prezente şi specificul pieţei audiovizuale naţionale. Totodatã, proba cu analiza privind timpul de difuzare în anul 2007 a repertoriului AGICOA nu a fost supusã dezbaterii, nefiind contestatã de cãtre intimatã reprezentativitatea apelantei în domeniul audiovizual.
Pe de altã parte, deşi apelanta declarã cã este membru AGICOA, nu depune dovezi în susţinerea acestei afirmaţii şi lãmurirea raporturilor cu acest organism, astfel cã, fiind contestat parteneriatul de cãtre intimatã, nu pot fi primite ca relevante probele în legãturã cu aceasta. De altfel, chiar depãşind acest impediment, analiza contractelor depuse de apelantã ca fiind încheiate între AGICOA şi diferite asociaţii externe ale producãtorilor de muzicã relevã determinarea procentului de repartizare ca având la bazã ponderea utilizãrii materialelor audiovizuale în anumite programe retransmise prin cablu.
Tot astfel, invocarea de cãtre apelantã a existenţei unei practici internaţionale în sensul limitãrii procentului la maximum 1-1,2% nu poate fi consideratã ca lãmuritoare şi nici nu constituie izvor de drept. Aceeaşi valoare probatorie va fi datã înscrisului depus în contraprobã în acest sens de cãtre intimatã, constând în comunicarea organismului de gestiune colectivã a drepturilor producãtorilor de muzicã din Polonia (care primeşte 19,82% pentru copia privatã în domeniul audiovizual).
Nu poate fi consideratã ca doveditã plata efectuatã de apelantã prin intermediul AGICOA cãtre cele 4 case de discuri internaţionale (EMI, SonyBMG, Warner Music, Universal), detaliile ordinelor de platã (depuse altcumva, fãrã traducere legalizatã şi autorizatã) nefiind suficient amãnunţite pentru determinarea naturii debitelor şi plãtitorului.
Ca atare, observând cã la stabilirea procentului din remuneraţia reprezentând dreptul de retransmitere prin cablu a fost aplicat criteriul ponderii pe care o au videoclipurile muzicale, concertele şi documentarele despre artişti în programele TV, astfel cum a fost probat prin procentajul televiziunilor muzicale în grilele de programe ale diferiţilor operatori de cablu, prin monitorizarea AC Nielsen Music Control de utilizare a videoclipurilor în cadrul televiziunilor muzicale, dar şi în cadrul celorlalte posturi TV comerciale (inclusiv în faza apelului), Curtea va constata cã nu existã elemente de modificare a repartizãrii stabilite prin hotãrârea arbitralã atacatã, fiind respectat principiul de distribuire proporţionalã cu utilizarea repertoriului organismului de gestiune colectivã solicitant.
În baza acestor considerente, soluţia atacatã apare ca fiind legalã şi temeinicã, apelul urmând a fi respins ca nefondat, în baza art. 296 din Codul de procedurã civilã.
În aplicarea dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedurã civilã va fi respinsã ca neîntemeiatã cererea intimatei de acordare a cheltuielilor arbitrajului faţã de lipsa formulãrii de cãtre aceastã parte a cãii de atac împotriva hotãrârii arbitrale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de cãtre apelanta Uniunea Producãtorilor de Film şi Audiovizual din România Asociaţia Românã pentru Gestiunea Operelor Audiovizuale (U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A.) împotriva Hotãrârii arbitrale din data de 20 noiembrie 2007, emisã de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, conform <>Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 369 din 26 noiembrie 2007 , în contradictoriu cu intimata Uniunea Producãtorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.).
Respinge ca neîntemeiatã cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de arbitraj.
Definitivã şi irevocabilã.
Pronunţatã în şedinţã publicã astãzi, 2 decembrie 2008.
Antonela Cãtãlina Brãtuianu,
preşedinte
Aglaia Vãlan,
judecãtor
Daniela Ştefan,
grefier
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
