Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 7 din 20 noiembrie 2000 privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor.
Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, referitor la aplicarea dispoziţiilor <>art. 26 şi 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor. Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie. Prim-adjunctul procurorului general a susţinut recursul în interesul legii, cerând sa se decidã în sensul ca dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevãzute la <>art. 23 din Legea nr. 50/1991 se prescrie în termen de 2 ani de la sãvârşirea faptei, ca în cazul construcţiilor în curs de executare data sãvârşirii faptei este data constatãrii contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se considera sãvârşitã la data terminãrii construcţiei, precum şi ca obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executãrii lucrãrilor sau dupã finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avutã în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.
SECŢIILE UNITE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmãtoarele: În aplicarea dispoziţiilor <>Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor instanţele judecãtoreşti nu au un punct de vedere unitar în legatura cu termenul de prescripţie a dreptului de a constata sãvârşirea contravenţiei şi de a aplica sancţiunea, cu privire la stabilirea datei sãvârşirii contravenţiei, precum şi referitor la efectele obţinerii autorizaţiei de construire în timpul executãrii lucrãrilor sau dupã finalizarea acestora. Astfel: 1. Potrivit dispoziţiilor <>art. 1 din Legea nr. 50/1991 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, "construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice alta natura se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, eliberata în condiţiile prezentei legi, şi a reglementãrilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor". În <>art. 23 din Legea nr. 50/1991 sunt enumerate faptele care constituie contravenţii, iar în art. 24 din lege au fost stabilite organele cãrora le revine competenta de a constata contravenţiile şi procedura de aplicare a sancţiunii. În <>art. 26 din Legea nr. 50/1991 s-a prevãzut ca "dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevãzute la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la data sãvârşirii faptei". Pe de alta parte, potrivit art. 30 din aceeaşi lege, "în mãsura în care prezenta lege nu dispune altfel, se aplica prevederile <>Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor". Prin nici o dispoziţie a <>Legii nr. 32/1968 nu este reglementat însã termenul în care trebuie constatatã contravenţia, ci se prevede numai la art. 13 alin. 1 ca "aplicarea sancţiunii pentru contravenţii se prescrie în termen de 3 luni de la data sãvârşirii faptei", fiind exceptate contravenţiile la normele privind impozitele, taxele, primele de asigurare prin efectul legii şi disciplina financiarã, pentru care se menţioneazã la alin. 4 al aceluiaşi articol ca "aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de 1 an de la data sãvârşirii faptei". Cu toate acestea au fost instanţe care au considerat ca şi în materia contravenţiilor prevãzute la <>art. 23 din Legea nr. 50/1991 sunt aplicabile dispoziţiile <>art. 13 alin. 1 din Legea nr. 32/1968 , potrivit cãrora termenul de prescripţie pentru aplicarea sancţiunii este de 3 luni de la data sãvârşirii faptei. Alte instanţe, dimpotriva, s-au pronunţat în sensul ca prevederile <>Legii nr. 50/1991 , având caracter special, deroga de la dispoziţiile <>Legii nr. 32/1968 , astfel ca reglementãrile acesteia referitoare la termenul de prescripţie a aplicãrii sancţiunii contravenţionale nu sunt aplicabile în materia contravenţiilor la <>Legea nr. 50/1991 . Aceste din urma instanţe au procedat corect. Asa cum s-a arãtat, în <>art. 26 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor (republicatã) se prevede ca "dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevãzute la art. 23 se prescrie în termen de 2 ani de la data sãvârşirii faptei". Este adevãrat ca, potrivit art. 30 din aceeaşi lege, în materia stabilirii şi sanctionarii contravenţiilor sunt aplicabile şi prevederile <>Legii nr. 32/1968 , dar "numai în mãsura în care prezenta lege (nr. 50/1991) nu dispune altfel". În atare situaţie, ţinându-se seama de caracterul special al reglementãrilor <>Legii nr. 50/1991 , este evident ca aplicarea prevederilor acesteia are prioritate în raport cu aplicarea prevederilor <>Legii nr. 32/1968 , care constituie norma cu caracter general în materia stabilirii şi sanctionarii contravenţiilor. 2. În legatura cu data sãvârşirii contravenţiei, unele instanţe, luând în considerare dispoziţia înscrisã în <>art. 17 din Legea nr. 32/1968 , au apreciat ca asemenea fapte se consuma instantaneu şi, ca urmare, neconsemnarea datei sãvârşirii acestora în procesul-verbal de constatare este sancţionatã cu nulitatea. Alte instanţe, dimpotriva, au considerat ca faptele contravenţionale reglementate prin <>Legea nr. 50/1991 , care este o lege specialã, nu se consuma instantaneu, ca în cazul contravenţiilor prevãzute de <>Legea nr. 32/1968 , întrucât edificarea construcţiilor la care se referã se realizeazã în timp, pe etape de lucrãri, contravenientul sãvârşind fapta din momentul începerii construcţiei şi pana la terminarea acesteia. Aceste din urma instanţe au procedat corect. Într-adevãr, spre deosebire de <>Legea nr. 32/1968 , care este legea-cadru de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor, contravenţiile prevãzute de <>Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor constau în fapte a cãror durata de sãvârşire în timp este evidenta, depinzand de parcurgerea unor etape de realizare a lucrãrilor. Or, în raport cu aceasta modalitate specifica privind sãvârşirea faptei, care îi imprima caracter continuu, contravenţia trebuie consideratã ca se comite pe întregul parcurs al edificarii construcţiei, astfel ca ea poate fi sancţionatã din momentul începerii lucrãrilor şi pana la terminarea lor, iar în cazul construcţiilor finalizate, pana la împlinirea termenului înscris în <>art. 26 din Legea nr. 50/1991 . De aceea, este evident ca în cazul construcţiilor în curs de executare nu poate fi consideratã ca data a sãvârşirii faptei decât data constatãrii contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate data sãvârşirii faptei este cea a terminãrii construcţiei, momente din care trebuie calculatã şi curgerea termenului de prescripţie prevãzut la <>art. 26 din Legea nr. 50/1991 . 3. Instanţele nu au procedat unitar nici în situaţiile în care autorizaţia de construire a fost obţinutã în timpul executãrii lucrãrilor sau dupã finalizarea acestora. Astfel, unele instanţe au considerat ca obţinerea autorizaţiei de construire ulterior constatãrii contravenţiei atrage nulitatea procesului-verbal întocmit de organele de control, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Mai mult, au fost şi instanţe care s-au pronunţat în sensul ca se impune anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi în situaţia în care petiţionarul dovedeşte ca a efectuat demersuri pentru eliberarea autorizaţiei de construire, concretizate în obţinerea certificatului de urbanism dupã constatarea contravenţiei. Alte instanţe, dimpotriva, au considerat ca obţinerea autorizaţiei de construire dupã finalizarea lucrãrilor sau chiar în timpul executãrii acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei şi nici efectele procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Aceste din urma instanţe au procedat corect. Potrivit <>art. 3 din Legea nr. 50/1991 , lucrãrile de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare sau orice alt fel de lucrãri la care se referã acest text de lege pot fi efectuate numai pe baza autorizaţiei de construire, eliberata la cerere, însoţitã, conform art. 5 din aceeaşi lege, de certificatul de urbanism. Este adevãrat ca la <>art. 25 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 se prevede posibilitatea ca organele care au aplicat amenda sa stabileascã prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei un termen în care contravenientul sa poatã solicita şi obţine autorizaţia necesarã. O atare posibilitate însã, lãsatã la aprecierea organelor care constata ca lucrãrile îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege pentru eliberarea unei autorizaţii, are efecte limitate, circumscrise doar la edificarea construcţiei, reglementarea din partea finala a alineatului menţionat precizând în aceasta privinta ca "mãsurile de desfiinţare a construcţiilor vor fi dispuse numai dupã expirarea termenului stabilit". Efectuarea demersurilor pentru obţinerea autorizaţiei de construire şi chiar obţinerea ei dupã începerea lucrãrilor nu poate justifica aprecierea ca persoana contravenienta a fost de buna-credinţa atâta timp cat procesul-verbal de constatare a nerespectãrii condiţiilor cerute de lege este legal îndeplinit, iar începerea oricãrei lucrãri de construire în sensul prevederilor <>Legii nr. 50/1991 este condiţionatã de obţinerea prealabilã a autorizaţiei de construire prevãzute la art. 4 din aceasta lege. De aceea obţinerea autorizaţiei de construire pe parcursul executãrii lucrãrilor sau dupã finalizarea acestora nu poate avea ca efect înlãturarea caracterului ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avutã în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale.
În consecinta, fata de considerentele ce preceda, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993, republicatã, precum şi al art. 329 din Codul de procedura civilã, recursul în interesul legii urmeazã a se admite, statuandu-se ca dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevãzute la <>art. 23 din Legea nr. 50/1991 se prescrie în termen de 2 ani de la data sãvârşirii faptei, ca în cazul construcţiilor în curs de executare data sãvârşirii faptei este data constatãrii contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se considera sãvârşitã la data terminãrii construcţiei, precum şi ca obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executãrii lucrãrilor sau dupã finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, ci constituie doar o împrejurare ce poate fi avutã în vedere la individualizarea sancţiunii contravenţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE În numele legii DECIDE:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie. În aplicarea dispoziţiilor <>art. 26 şi 30 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii construcţiilor şi unele mãsuri pentru realizarea locuinţelor, republicatã, stabileşte urmãtoarele: 1. Dreptul de a constata contravenţiile şi de a aplica amenzile prevãzute la art. 23 din aceasta lege se prescrie în termen de 2 ani de la data sãvârşirii faptei. 2. În cazul construcţiilor în curs de executare data sãvârşirii faptei este data constatãrii contravenţiei, iar în cazul construcţiilor finalizate fapta se considera sãvârşitã la data terminãrii construcţiei. 3. Obţinerea autorizaţiei de construire în timpul executãrii lucrãrilor sau dupã finalizarea acestora nu inlatura caracterul ilicit al faptei, o atare împrejurare putând fi avutã în vedere numai la individualizarea sancţiunii contravenţionale. Obligatorie pentru instanţe, conform art. 329 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedura civilã. Pronunţatã în şedinţa publica la data de 20 noiembrie 2000.
PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE, PAUL FLOREA
Prim-magistrat-asistent, Ioan Raileanu
───────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
