Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIE nr. 634 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 634 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 878 din 24 noiembrie 2015
Comenteaza legea

    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Valer Dorneanu         - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader         - judecător
    Mihaela Ionescu        - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Gabriel Ulianov în Dosarul nr. 83/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 815D/2015.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autorul excepţiei a comunicat la dosar note scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, iar partea Consiliul Superior al Magistraturii a depus un punct de vedere în care apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prevederile criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 518 din 31 mai 2007 Curtea Constituţională reţinând că acestea constituie o transpunere a dispoziţiilor constituţionale ale art. 133 alin. (7). În aceste condiţii pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 9 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 83/1/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Gabriel Ulianov într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de acesta, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, pe rolul instanţei supreme, cu privire la Hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.118 din 16 octombrie 2014 prin care s-a respins contestaţia formulată de acesta împotriva Hotărârii secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 384 din 4 iunie 2014 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva raportului de evaluare a activităţii profesionale a autorului excepţiei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că pentru garantarea accesului oricărei persoane la justiţie trebuie să existe posibilitatea ca aceasta să se adreseze unei "instanţe judecătoreşti", noţiune care nu poate fi raportată decât la titlul III, capitolul VI, secţiunea I din Constituţie. Chiar dacă dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 conferă plenului Consiliului Superior al Magistraturii titlul de "instanţă de judecată", astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa recentă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011, acesta nu constituie o instanţă de judecată în sensul Constituţiei. Totodată, limitarea căilor de atac la plenul Consiliului Superior al Magistraturii constituie o îngrădire a liberului acces la justiţie în sensul Legii fundamentale şi al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Invocă Decizia Curţii nr. 391 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, în care se face referire la Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, în care Curtea a statuat, referindu-se la atribuţia Consiliului Superior al Magistraturii, astfel cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia acesta "îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică", că această dispoziţie constituţională nu poate interzice accesul liber la justiţie al persoanei judecate de această "instanţă extrajudiciară." În continuare face referire la Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 şi s-a constatat că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată îndeplinind cele trei cerinţe, de a fi stabilit de lege, de a fi independent şi de a fi imparţial, însă arată că cele statuate de Curte prin această din urmă decizie sunt în contrast cu cele reţinute de către aceeaşi instanţă de contencios constituţional prin Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011. Or, având în vedere raportarea în timp a celor două decizii, se poate trage concluzia că jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a schimbat în această privinţă şi, raportat la dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), ale art. 124 alin. (2) şi ale art. 126 alin. (1), cât şi pentru a satisface rigorile art. 6 din Convenţie, normele instituite prin art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale. Aşa încât, chiar dacă dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie prevăd că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la art. 134 alin. (2), dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare sunt neconstituţionale dacă sunt în dezacord cu cel puţin un articol din Constituţie, indiferent de compatibilitatea lor cu alte norme constituţionale.
    6. Cât priveşte încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 124 alin. (2), autorul arată că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, ceea ce implică existenţa unui singur fel de instanţe de judecată, reglementate de Constituţie, la care cetăţenii să aibă acces pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Orice normă legală care creează o altă instanţă, în afara celor reglementate de titlul III, capitolul VI, secţiunea I din Constituţie, a cărei activitate jurisdicţională se situează la acelaşi nivel sau pe un alt nivel paralel cu acestea, apare ca fiind neconstituţională. Egalitatea justiţiei presupune, printre altele, egalitatea drepturilor în faţa instanţei şi a accesului la procedurile jurisdicţionale. Or, prin chiar jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 391 din 17 aprilie 2007, s-a consfinţit diferenţa de tratament între persoanele ale căror drepturi sunt analizate de instanţele judecătoreşti care fac parte din autoritatea judecătorească şi persoanele ale căror litigii sunt "judecate" de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât Curtea Constituţională nu a fost legal sesizată, aşa cum prevăd dispoziţiile constituţionale ale art. 146 lit. d) şi dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, de o instanţă judecătorească, fiind argumentul cel mai bun în acest sens. Arată că, şi în prezenta speţă, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, invocată de autor.
    7. Un alt argument în susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor de lege criticate, ce rezultă din notele scrise depuse la dosar de către autor, este acela că în procedura reglementată de art. 40 din Legea nr. 303/2004 nu se prevede faptul că ministrul de justiţie nu are drept de vot, în comparaţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 134 alin. (2). Aşadar, interpretând per a contrario cele două texte legale, rezultă că, din plenul Consiliului Superior al Magistraturii, constituit potrivit art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, poate face parte ministrul justiţiei, fapt de natură a demonstra că plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu este o instanţă de judecată în sensul normelor constituţionale şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    8. Totodată, calificarea hotărârii plenului Consiliului Superior al Magistraturii ca având "caracter jurisdicţional" este dată de dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, criticate, iar nu de dispoziţiile constituţionale ale art. 133 alin. (7). În lipsa prevederilor de lege criticate, hotărârea plenului Consiliului Superior al Magistraturii pronunţată în contestaţia la raportul de evaluare a activităţii profesionale a magistraţilor s-ar circumscrie unui act administrativ supus controlului judecătoresc (după cum se arată chiar în Decizia nr. 518 din 31 mai 2007) sau, după caz, ar constitui o hotărâre privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
    9. Un alt aspect invocat de către autor este acela referitor la contradicţia dintre prevederile de lege criticate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este imparţială. Arată că, în procedura contestaţiei privind calificativul acordat la evaluarea activităţii profesionale a judecătorilor, respectiv procurorilor, potrivit art. 40 din Legea nr. 303/2004, aceasta se analizează, iniţial, de secţia pentru judecători, respectiv procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Ulterior, potrivit aceluiaşi articol, hotărârile secţiilor pot fi atacate la plenul Consiliului Superior al Magistraturii, însă din plen fac parte şi judecătorii, respectiv procurorii care s-au pronunţat deja în cadrul secţiei. Or, este evident că procurorii, respectiv judecătorii care s-au pronunţat deja nu vor fi imparţiali în cadrul soluţionării contestaţiei de către plen. Instanţa de judecată trebuie să analizeze liber, fără opinii preformate în cadrul procedurii, contestaţia dedusă judecăţii, cu atât mai mult în cazul concret al contestaţiei împotriva calificativului obţinut la evaluarea activităţii profesionale, în care nu mai pot fi procurate alte probe decât cele în baza cărora secţia pentru judecători, respectiv procurori a analizat deja contestaţia. Aşadar, situaţia este aceea a soluţionării unei căi de atac împotriva propriei hotărâri.
    10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise, respectiv punctele de vedere depuse la dosar de către părţi, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă de judecată, sunt definitive şi irevocabile".
    15. Autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin atât dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1) privind liberul acces la justiţie şi alin. (2) potrivit căruia nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi art. 126 alin. (1) referitor la instanţele judecătoreşti, cât şi prevederilor art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, exercitat din perspectiva unor critici similare cu cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 518 din 31 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 15 august 2007, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004, reiterând, în esenţă, considerentele Deciziei nr. 433 din 21 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004.
    17. În motivarea soluţiei sale, Curtea a reţinut că, prin calificarea hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii ca fiind definitive şi irevocabile, art. 133 alin. (7) din Constituţie are în vedere hotărârile cu caracter jurisdicţional care, numai acestea, pot avea, prin natura lor, însuşirea de a fi "definitive şi irevocabile", iar nu şi alte hotărâri, cu caracter administrativ, emise de Consiliul Superior al Magistraturii. Asemenea hotărâri sunt cele pronunţate de plenul Consiliului Superior al Magistraturii în conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, ca instanţă de judecată, având în competenţă soluţionarea contestaţiilor formulate de magistraţi împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii. Alte hotărâri, cum sunt cele prevăzute de art. 36 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, prin care plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune măsuri privind cariera magistraţilor, nu intră sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (7) din Constituţia României, întrucât, nefiind hotărâri cu caracter jurisdicţional, nu pot fi "definitive şi irevocabile". Aceste hotărâri sunt prin natura lor acte juridice cu caracter administrativ, supuse controlului judecătoresc.
    18. În ceea ce priveşte accesul liber la justiţie şi, implicit, dreptul la un proces echitabil, Curtea a admis, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că dreptul la un tribunal nu este absolut şi este compatibil cu limitări implicite, statele contractante dispunând, în această materie, de o anumită marjă de apreciere (Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi DeMeyere contra Belgiei, sau Hotărârea din 15 februarie 2000, pronunţată în Cauza Garcia Manibardo contra Spaniei). Însă garantarea unui proces echitabil, aşa cum prevede art. 6 paragraful 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, implică în mod necesar ca tribunalul să fie stabilit de lege, independent şi imparţial.
    19. Cât priveşte prima cerinţă, şi anume ca organul de jurisdicţie să fie organizat în conformitate cu voinţa legiuitorului, Curtea a constatat că plenul Consiliului Superior al Magistraturii funcţionează ca instanţă de judecată în temeiul legii, dispoziţiile legale criticate respectând exigenţa menţionată nu numai sub aspectul existenţei înseşi a tribunalului, ci şi sub aspectul compoziţiei formaţiunii învestite cu judecarea litigiului. A doua şi a treia condiţie impuse tribunalului în vederea garantării procesului echitabil sunt cele referitoare la independenţa şi imparţialitatea organului de jurisdicţie. Or, potrivit art. 133 alin. (1) din Constituţie, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei", în realizarea acestei competenţe consacrate prin Legea fundamentală, el îndeplinind atribuţiile stabilite prin lege. Factorii ce asigură independenţa şi imparţialitatea acestui organ de jurisdicţie îi constituie modul de desemnare a membrilor săi, durata mandatului şi inamovibilitatea membrilor în cursul mandatului, precum şi existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare.
    20. Aşadar, prin decizia precitată, Curtea a stabilit că hotărârile pronunţate de plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii, sunt hotărâri cu caracter jurisdicţional, doar acestea având însuşirea de a fi definitive şi irevocabile, potrivit art. 133 alin. (7) din Constituţie. Potrivit aceleiaşi decizii, celelalte hotărâri prin care plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune eliberarea din funcţie a judecătorilor stagiari şi a procurorilor stagiari, transferul magistraţilor, suspendarea din funcţie a magistraţilor şi alte măsuri privind cariera magistraţilor nu intră sub incidenţa prevederilor art. 133 alin. (7) din Constituţia României, întrucât, nefiind hotărâri cu caracter jurisdicţional, nu pot fi "definitive şi irevocabile", aşadar aceste hotărâri, fiind prin natura lor acte juridice cu caracter administrativ, sunt supuse controlului judecătoresc, în temeiul art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.
    21. Curtea reţine că, în prezenta cauză, critica de neconstituţionalitate a autorului excepţiei priveşte faptul că dispoziţiile art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004, care stabileşte că "hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanţă de judecată, sunt definitive şi irevocabile", conferă plenului Consiliului Superior al Magistraturii titlul de "instanţă de judecată", în dezacord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (1) şi, totodată, limitează căile de atac cu privire la hotărârile plenului Consiliului în această materie, constituind o îngrădire a liberului acces la justiţie în sensul Legii fundamentale şi al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Un alt aspect invocat de către autor este acela referitor la contradicţia dintre prevederile de lege criticate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 124 alin. (2) potrivit cărora justiţia este imparţială, din perspectiva lipsei de imparţialitate a membrilor plenului Consiliului.
    22. Distinct faţă de considerentele Deciziei nr. 518 din 31 mai 2007, precitată, cu privire la primele două aspecte invocate de către autor, Curtea reţine că prin deciziile nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României, paragraful 392, şi nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, Curtea a repus în discuţie ceea ce a constatat prin Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 privind constituţionalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României, respectiv faptul că dispoziţiile alin. (7) al art. 133 din Legea fundamentală care prevede că "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive şi irevocabile, cu excepţia celor prevăzute la articolul 134 alineatul (2)", se află într-un raport antinomic cu prevederile art. 21 alin (1) din Constituţie, interzicerea recursului la justiţie, cu privire la astfel de hotărâri, fiind contrară principiului stabilit de art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în virtutea căruia orice persoană are dreptul la un proces echitabil, un asemenea proces fiind exclus în afara unei instanţe care să garanteze efectiv independenţa judecătorului.
    23. Aşadar, caracterul definitiv şi irevocabil al hotărârilor jurisdicţionale pronunţate de plenul Consiliului în soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în soluţionarea contestaţiilor privind raportul de evaluare profesională al magistraţilor reprezintă o transpunere în legislaţia infraconstituţională a dispoziţiilor art. 133 alin. (7) din Legea fundamentală, aspect asupra căruia Curtea a apreciat ca fiind oportun să se revină prin revizuirea Constituţiei.
    24. În acest context însă Curtea observă că, încă din anul 2005, odată cu republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, la art. 29 alin. (7) s-a prevăzut că hotărârile plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    25. De asemenea, Curtea reţine că prin deciziile nr. 634 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 22 august 2007, nr. 485 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, şi nr. 1.122 din 23 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010, a statuat că "partea interesată are posibilitatea de a formula recurs [contestaţie] la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la hotărârea pronunţată de plenul Consiliului Superior al Magistraturii referitoare la cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil", stabilind astfel, pe cale jurisprudenţială, un standard mai ridicat de protecţie decât cel conferit prin dispoziţiile constituţionale ale art. 133 alin. (7). De asemenea, prin deciziile precitate, în privinţa hotărârilor cu privire la cariera magistraţilor, Curtea Constituţională a stabilit că existenţa unei singure căi de atac satisface exigenţele Legii fundamentale.
    26. Totodată, Curtea reţine că, potrivit unei soluţii de principiu şi de unificare a practicii judiciare adoptate de plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 3 mai 2007 şi menţinută în şedinţa din 20 mai 2013, "Hotărârile adoptate de plenul Consiliului Superior al Magistraturii privind raportul de evaluare a activităţii profesionale a unui judecător ţin de cariera şi drepturile magistratului şi pot fi atacate cu recurs [contestaţie] de orice persoană interesată la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 433/2004 s-a considerat că dispoziţiile art. 40 alin. (4) din Legea nr. 303/2004, precum şi dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Constituţie, republicată vizează doar hotărârile cu caracter jurisdicţional adoptate de plenul Consiliului Superior al Magistraturii care, prin natura lor, pot avea însuşirea de a fi definitive şi irevocabile, iar nu şi alte hotărâri cu caracter administrativ emise de plenul Consiliului Superior al Magistraturii. O altă interpretare ar avea drept consecinţă încălcarea principiului constituţional al accesului la justiţie statuat prin art. 21 din Constituţie, republicată."
    27. Aşadar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, a instanţei supreme şi, în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârile cu privire la cariera magistraţilor, deci cele date de plenul Consiliului în soluţionarea contestaţiilor formulate de judecători şi procurori împotriva hotărârilor pronunţate de secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în soluţionarea contestaţiilor formulate cu privire la raportul de evaluare profesională, pot fi contestate direct la instanţa supremă, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare. Contestaţia se judecă în complet format din trei judecători şi, totodată, contestaţia suspendă executarea hotărârii plenului Consiliului Superior al Magistraturii, iar hotărârea instanţei supreme prin care se soluţionează contestaţia este definitivă, potrivit alin. (8) şi (9) ale art. 29 din Legea nr. 317/2004.
    28. Prin urmare, Curtea constată că exigenţele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanţă judecătorească, consacrate prin art. 21 alin. (3) din Constituţie şi prin art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sunt îndeplinite prin reglementarea "contestaţiei", prevăzută la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, care este o veritabilă şi efectivă cale de atac împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera procurorilor şi judecătorilor.
    29. Având în vedere cele arătate, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor precitate sunt aplicabile şi în prezenta cauză, criticile de neconstituţionalitate invocate de către autor urmând a fi respinse ca neîntemeiate.

    30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gabriel Ulianov în Dosarul nr. 83/1/2015 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 40 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                Mihaela Ionescu


                                    ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIE nr. 634 din 8 octombrie 2015

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016