Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
 DECIZIE nr. 629 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală
Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 629 din 8 octombrie 2015  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIE nr. 629 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 868 din 20 noiembrie 2015


    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Mihaela Ionescu - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Frusinica Gheorghe în Dosarul nr. 8.455/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 765D/2015.
    2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că dispoziţiile criticate disciplinează exercitarea căii de atac a contestaţiei formulate împotriva măsurii asigurătorii dispuse de procuror, stabilind un termen, respectiv condiţiile de exercitare a acesteia. Lecturând atent textul de lege criticat, se poate concluziona că există două tipuri de contestaţie, cu privire la luarea măsurii de către procuror şi, respectiv, cu privire la modul de ducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşa încât nu se poate face confuzie între cele două tipuri de termene care curg de la momentul prescris în lege, respectiv de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia. Cât priveşte o eventuală durată nerezonabilă a măsurii asigurătorie dispuse de procuror, apreciază că partea are calea liberă de a formula contestaţie privind durata procesului penal. Pentru aceste considerente, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 12 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 8.455/299/2015, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, judecătorul de drepturi şi libertăţi, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Frusinica Gheorghe într-o cauză având ca obiect contestarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituită prin ordonanţa din data de 24 octombrie 2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu privire la un imobil aflat în proprietatea autoarei excepţiei.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, autoarea arată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează contestarea măsurii asigurătorii la un termen de 3 zile, care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia. Totodată, arată că, pe parcursul întregului proces penal, dreptul de a sesiza autoritatea statului faţă de luarea unei măsuri asigurătorii se poate face o singură dată şi într-un număr limitat de zile. Aşa încât, din perspectiva autoarei excepţiei, acest termen contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 care garantează accesul liber la justiţie. De asemenea, arată că măsura asigurătorie este menţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul penal, ca durată procedura putând depăşi un "termen rezonabil" şi, totodată, luarea unei asemenea măsuri îngrădeşte dreptul de proprietate pe o perioadă de timp nelimitată şi fără a avea posibilitatea de revenire asupra acestei dispoziţii. Totodată, face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, în care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ şi în care s-a reţinut că "părţile nu au un reper sigur al termenului în care pot să atace cu recurs hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ în primă instanţă, ceea ce face ca accesul lor la justiţie pe calea exercitării căii de atac prevăzute de lege să fie incert şi aleatoriu, adică limitat."
    6. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, judecătorul de drepturi şi libertăţi, apreciază ca fiind neîntemeiată critica autoarei excepţiei potrivit căreia dreptul de a sesiza autoritatea statului faţă de luarea unei măsuri asigurătorii se poate exercita o singură dată pe durata întregului proces penal şi într-un număr limitat de zile, întrucât dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, limitând termenul de contestare a măsurii asigurătorii la 3 zile, nu îngrădesc dreptul de acces la justiţie consacrat de art. 21, fiind dreptul legiuitorului de a stabili un termen înăuntrul căruia pot fi exercitate drepturile procesuale. De altfel, aceeaşi limitare se regăseşte şi în situaţia declarării apelului şi recursului. De asemenea, promovarea unei singure contestaţii pe durata întregului proces penal împotriva măsurii asigurătorii sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia nu reprezintă o îngrădire a dreptului de acces la justiţie, această măsură fiind justificată de raţiuni ce ţin de securitatea raporturilor juridice. Arată că în legislaţia procesual penală sunt întâlnite şi alte situaţii în care persoana interesată poate uza de o singură cale de atac în faţa instanţei împotriva soluţiilor procurorului dispuse în faza de urmărire penală, cum ar fi plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată prevăzute de art. 340 din Codul de procedură penală.
    7. Distinct faţă de cele arătate, instanţa constată că momentul de la care începe să curgă termenul de 3 zile prevăzut de art. 250 din Codul de procedură penală şi înăuntrul căruia persoana interesată poate formula contestaţie împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, constituie o limitare a dreptului de acces liber la justiţie. Astfel, în textul legal precitat nu se face nicio distincţie după cum contestaţia împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror se poate formula numai într-un termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei sau se poate formula şi înăuntrul aceluiaşi termen de 3 zile, dar care curge de la data ducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii. În ceea ce priveşte termenul de contestare a modului de ducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, instanţa apreciază că textul de lege este previzibil în ceea ce priveşte data de la care acesta începe să curgă, având în vedere succesiunea măsurilor dispuse de organele de urmărire penală, respectiv luarea măsurilor asigurătorii în prima etapă, iar apoi ducerea la îndeplinire a acestor măsuri. În această ipoteză este previzibil faptul că termenul de 3 zile începe să curgă de la data ducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii, nefiind posibilă contestarea modului de ducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii atât timp cât nu s-a trecut la transpunerea în practică a dispoziţiei de luare a unei asemenea măsuri. În ipoteza în care persoana interesată contestă măsura asigurătorie luată de procuror în faza de urmărire penală, dreptul de acces la justiţie ar putea fi limitat în condiţiile în care momentul de la care începe să curgă termenul de 3 zile prevăzut de legiuitor nu este suficient de clar stabilit, existând posibilitatea pentru organul judiciar de a se raporta la unul dintre cele două momente de la care începe să curgă termenul în cauză. În acest fel se aduce atingere principiului accesului liber la justiţie care implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condiţiile şi termenele în care justiţiabilii îşi pot exercita drepturile lor procesuale. În cazul de faţă, persoana care s-ar adresa judecătorului de drepturi şi libertăţi cu o contestaţie împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror în faza de urmărire penală ar considera că este îndreptăţită să facă acest lucru atât în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei, cât şi în termen de 3 zile de la data ducerii la îndeplinire a măsurii asigurătorii. În aceste condiţii, judecătorului de drepturi şi libertăţi i s-ar da posibilitatea de a adăuga la lege, stabilind cazurile şi persoanele în privinţa cărora termenul de 3 zile curge de la comunicarea ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii, respectiv de la data ducerii la îndeplinire a aceleiaşi măsuri.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    9. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale. În acest sens, reţine că norma legală criticată instituie un termen de 3 zile pentru contestarea măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de ducere la îndeplinire a acesteia, ca atare nu înlătură dreptul persoanelor interesate de a se adresa justiţiei, ci, dimpotrivă, stabileşte cadrul legal de exercitare a acestuia. Accesul la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar stabilirea unui termen pentru contestaţie face parte din regulile de desfăşurare a procesului penal în faţa instanţelor judecătoreşti. Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, procedura de judecată este prevăzută numai prin lege, ca atare intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Aceasta nu constituie o negare a dreptului în sine, ci reprezintă expresia ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anume drept având drept consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură.
    10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    12. Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond."
    13. Autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată.
    14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că măsurile asigurătorii sunt definite în doctrina juridică drept măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente sau altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori acoperirii despăgubirilor civile. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Potrivit art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului; în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate; în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora. Măsurile asigurătorii se dispun de procuror, în cursul urmăririi penale, din oficiu sau la cererea părţii civile, prin ordonanţă motivată, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată în timpul procesului penal, la sesizarea procurorului, a părţii civile sau din oficiu, prin încheiere motivată, producându-şi efectele de la momentul dispunerii până la momentul pronunţării hotărârii definitive în dosarul penal.
    15. Curtea reţine că, potrivit doctrinei, măsura asigurătorie, indiferent de organul judiciar care o instituie, trebuie motivată, fiind necesar să se arate, în cuprinsul actului prin care se dispune (ordonanţă sau încheiere), îndeplinirea condiţiilor legale privind necesitatea dispunerii măsurii şi, de asemenea, întinderea prejudiciului sau a valorii necesare pentru care se solicită sechestrul şi valoarea care urmează a fi garantată în acest fel. De asemenea, pentru instituirea sechestrului asigurător nu este necesar ca suspectul sau inculpatul să pregătească ori să realizeze manopere sau activităţi din care să rezulte că ar intenţiona ascunderea bunurilor sale, măsura putând fi dispusă în toate cazurile în care s-a produs un prejudiciu sau legea impune confiscarea specială sau extinsă.
    16. Având în vedere toate acestea, Curtea reţine că sechestrul este o măsură asigurătorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând aşadar caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din Codul penal, măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.
    17. În continuare, Curtea observă că, potrivit art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală, împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată pot face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Aşadar, măsura asigurătorie a sechestrului instituită de procuror este supusă controlului judiciar al instanţei, de vreme ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că "nu poate ignora faptul că procurorii români, acţionând în calitate de magistraţi ai Ministerului Public, nu îndeplinesc condiţia de independenţă faţă de executiv" [a se vedea Hotărârea din 22 mai 1998, pronunţată în Cauza Vasilescu împotriva României, şi Hotărârea din 3 iunie 2003, pronunţată în Cauza Pantea împotriva României].
    18. Curtea reţine, aşadar, că măsurile asigurătorii dispuse de procuror pot fi contestate atât pe fond, cât şi cu privire la aducerea lor la îndeplinire, la judecătorul de drepturi şi libertăţi. O primă condiţie de admisibilitate a contestaţiei este ca persoana care o formulează să dovedească interesul ei privind bunurile sau sumele asupra cărora a fost instituită măsura, în cazul suspectului sau inculpatului, interesul legal în a formula contestaţia fiind prezumat.
    19. Pe fond, sechestrul asigurător poate fi contestat în 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii, odată cu contestarea temeiniciei măsurii putându-se contesta şi neregularităţile actului prin care a fost dispusă instituirea sechestrului asigurător, aşadar toate menţiunile pe care trebuie să le conţină ordonanţa procurorului, potrivit art. 286 din Codul de procedură penală, aşa încât judecătorul de drepturi şi libertăţi va proceda la verificarea condiţiilor legale pentru luarea măsurii asigurătorii, respectiv necesitatea şi întinderea prejudiciului.
    20. O a doua etapă din cadrul procedurii privind măsurile asigurătorii, după dispunerea lor de către organul judiciar competent, constă în executarea lor, aducerea lor la îndeplinire. Sechestrul asigurător se instituie diferenţiat în funcţie de tipul bunurilor, mobile sau imobile, iar dispoziţia de sechestrare conţine fie descrierea bunului, fie valoarea până la concurenţa căreia se estimează despăgubirea ori confiscarea specială sau extinsă. Potrivit art. 251 din Codul de procedură penală, ordonanţa de luare a măsurii asigurătorii dispuse de către procuror se aduce la îndeplinire de către organele de cercetare penală. În aceste condiţii, Curtea reţine că, ulterior întocmirii actelor de executare a măsurii sechestrului, persoanele interesate au posibilitatea să conteste modul de aducere la îndeplinire a măsurii în termen de 3 zile de la data când a fost pusă în executare.
    21. Aşadar, Curtea reţine că prin norma criticată legiuitorul a instituit un control judiciar atât al ordonanţei procurorului de luare a măsurii - un control de legalitate şi temeinicie, cât şi al modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, aşadar al actelor de executare efectuate de organele de cercetare penală - inventarierea bunurilor, înscrierile funciare, valorificarea bunurilor - fiind necesară o examinare a unei autorităţi judiciare a acestor acte procedurale şi procesuale, din perspectiva respectării drepturilor fundamentale ale persoanelor interesate.
    22. Cât priveşte termenul în care calea de atac poate fi exercitată de persoanele interesate, acesta este de 3 zile "de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia". Aşadar, momentul de la care începe să curgă termenul de 3 zile este cel al comunicării ordonanţei de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului, când se contestă, pe fond, măsura dispusă de procuror, sau cel al datei de la care s-a pus în executare măsura, când se contestă modalitatea de aducere la îndeplinire a acesteia de către organele de cercetare penală.
    23. Curtea constată că redactarea normelor procesuale criticate, din perspectiva stabilirii datei de la care începe să curgă termenul de 3 zile reglementat de legiuitor pentru contestarea măsurii asigurătorii sau a executării sale, este clară, fiind respectate limbajul şi stilul juridic specific normativ, cu respectarea regulilor gramaticale, conjuncţia "sau", cu funcţie disjunctivă, având înţelesul curent din limba română - ori/fie, în concret legând noţiuni care se exclud ca alternative. Aşadar, formularea "3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia" indică necesitatea de a alege între două alternative, respectiv între două momente de la care termenul de 3 zile urmează a fi calculat, în funcţie de contestarea ordonanţei procurorului sau a actelor de executare ale organelor de cercetare penală.
    24. Cât priveşte critica autoarei potrivit căreia dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală limitează contestarea măsurii asigurătorii la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 21 din Legea fundamentală, Curtea reţine că, potrivit art. 129 din Constituţie, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, legiuitorul poate să reglementeze, în privinţa căilor de atac, termene, forma şi conţinutul, instanţa la care se depun, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate astfel cum prevede şi art. 126 alin. (2) din Constituţie potrivit căruia "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege".
    25. În consecinţă, Curtea reţine că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiţie, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă, astfel cum am arătat, din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994).
    26. Raportat la cauza de faţă, Curtea reţine că legiuitorul, prin edictarea normei legale criticate, şi-a exercitat tocmai competenţa dată în sarcina sa de textul art. 126 alin. (2) din Constituţie, ţinând cont de specificul măsurilor asigurătorii instituite în procesul penal - măsuri procesuale cu caracter provizoriu - şi de scopul pentru care acestea sunt dispuse, respectiv de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune, plata amenzii, a cheltuielilor judiciare sau realizarea confiscării, dispuse prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Prin instituirea măsurilor asigurătorii se acordă persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilităţii suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plăţii amenzii ori a existenţei bunurilor în proprietatea subiecţilor procesuali, a părţilor menţionate ori a altor persoane, în vederea confiscării.
    27. Aşadar, norma procesuală criticată, limitând contestarea măsurilor asigurătorii la un termen de 3 zile care începe să curgă de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cărora statul este ţinut, în egală măsură, să le acorde ocrotire.
    28. De asemenea, este de principiu că impunerea, prin lege, a unor exigenţe cum ar fi instituirea unor termene sau condiţii procesuale pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă reprezintă îngrădiri ale accesului liber la justiţie, are o solidă şi indiscutabilă justificare prin prisma finalităţii urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilităţilor de exercitare abuzivă a respectivului drept.
    29. Totodată, Curtea reţine că motivele de neconstituţionalitate invocate de către autoare privesc şi faptul că măsura asigurătorie este menţinută până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în dosarul penal, ca durată procedura putând depăşi un "termen rezonabil" şi, de asemenea, luarea unei asemenea măsuri îngrădeşte dreptul de proprietate pe o perioadă de timp nelimitată şi fără a avea posibilitatea de revenire asupra acestei dispoziţii.
    30. Cu privire la aceste susţineri, Curtea reaminteşte că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale provizorii, cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului, părţii responsabile civilmente ori altei persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile (acestea din urmă în ipoteza confiscării), prin instituirea unui sechestru. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea reţine că sechestrul asigurător poate afecta şi atributele de usus şi fructus, atunci când bunurile sechestrate trebuie ridicate în mod obligatoriu şi predate pentru păstrare unor instituţii de specialitate [art. 252 alin. (2), (3), (4) şi (5) din Codul de procedură penală] ori atunci când au fost puse sub sigiliu şi se desemnează un custode [art. 252 alin. (9) din acelaşi cod]. Aşadar, interzicerea până la soluţionarea definitivă a cauzei a transferului, distrugerii, transformării, înstrăinării, deplasării bunurilor asupra cărora s-a instituit sechestrul, asumarea temporară a custodiei sau controlului asupra acestor bunuri afectează dreptul de proprietate nu numai al suspectului, inculpatului ori persoanei responsabile civilmente, dar şi al terţilor proprietari ai acestor bunuri şi care nu au calitate de parte în procesul penal.
    31. Dreptul de proprietate este un drept fundamental, garantat prin Constituţie, conţinutul şi limitele acestuia fiind stabilite prin lege. Aşadar, dreptul de proprietate nu este un drept absolut prin natura lui, putând fi supus unor limitări rezonabile, iar pentru a constata restrângerea în mod nepermis a exerciţiului acestui drept, este necesar să se analizeze dacă această restrângere este conformă cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală.
    32. Din analiza dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, Curtea reţine condiţiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, respectiv: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, şi nu orice drepturi subiective de natură legală sau convenţională; restrângerea exerciţiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune şi doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să poată opera numai în una din ipotezele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie; restrângerea să fie proporţională cu cauza; restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanţa dreptului.
    33. Raportând condiţiile arătate la prezenta cauză, Curtea reţine că ingerinţa generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv art. 249 şi următoarele din Codul de procedură penală, are ca scop legitim desfăşurarea instrucţiei penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie şi este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept. Totodată, Curtea constată că ingerinţa analizată este proporţională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, întrucât acestea se dispun pe durata procesului penal, iar Curtea, analizând principiul proporţionalităţii, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că acesta presupune caracterul excepţional al restrângerilor exerciţiului drepturilor sau libertăţilor fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, şi caracterul lor temporar.

    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Frusinica Gheorghe în Dosarul nr. 8.455/299/2015 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constată că dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 8 octombrie 2015.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                                Mihaela Ionescu


                                    ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016