Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │— preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │— judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │— judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │— judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │— judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │— judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│— judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │— judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │— judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ionescu │— │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2), ale art. 11 şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, excepţie ridicată de Alexandru Ciprian Sandu, cu privire la dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 61/2011, respectiv de Dumitru Vonica şi Ilie Banu, cu privire la dispoziţiile art. 10 alin. (2), ale art. 11 şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011, în Dosarul nr. 1.480/88/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.703D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, considerând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt clare, iar, în cauză, nu se aplică considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 72 din 29 ianuarie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 27 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.480/88/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2), ale art. 11 şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelurilor declarate de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa şi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei penale nr. 105 din 27 aprilie 2018 pronunţate de Tribunalul Tulcea - Secţia penală în Dosarul penal nr. 1.480/88/2016, prin care s-a dispus achitarea inculpaţilor, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, pentru infracţiunile săvârşite. În cauză, procurorul care a instrumentat dosarul de urmărire penală a solicitat DLAF efectuarea unor controale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 61/2011 sunt contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece permit procurorului să solicite DLAF efectuarea de controale anterior începerii urmăririi penale. Din această perspectivă, susţin că principiul egalităţii armelor nu este respectat, norma criticată permiţând unor instituţii să administreze probe în defavoarea unei persoane fără ca aceasta să îşi poată exercita drepturile recunoscute de legea procesual penală. Sub acest aspect, susţin că este încălcată inclusiv prezumţia de nevinovăţie, deoarece, deşi nu există suficiente probe pentru a se dispune sesizarea din oficiu şi începerea urmăririi penale, DLAF este mandatat să facă cercetări în vederea strângerii de probe pentru dovedirea unei posibile învinuiri. În aceste condiţii, susţin că textul criticat conferă DLAF competenţa de desfăşura acte de cercetare penală, contrar dispoziţiilor art. 131 alin. (1) din Constituţie. 6. Cât priveşte dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 61/2011, susţin că legiuitorul şi-a respectat numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără să stabilească o necesară corelare între textul criticat şi sintagma "acte de control care pot constitui mijloace de probă", pe de o parte, şi art. 61 alin. (5), art. 97 alin. (2) lit. e), art. 172 alin. (9) şi art. 198 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală, pe de altă parte, cu consecinţa fragilizării sistemului de administrare a probelor în procesul penal, contrar dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 16 şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Consideră că dispoziţiile criticate prin raportare la prevederile art. 10 alin. (2), ale art. 16, 18 şi 19 din acelaşi act normativ nu se coroborează cu normele Codului de procedură penală şi nu îndeplinesc exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii. Susţin că, spre deosebire de Codul de procedură penală anterior, noul Cod de procedură penală nu mai reglementează caracterul de mijloc de probă al procesului-verbal încheiat de organul de constatare şi, prin urmare, într-un cadru extraprocesual, deşi organul de constatare poate întocmi un proces-verbal de constatare, acesta nu poate constitui în acelaşi timp şi mijloc de probă în procesul penal. De aceea, susţin că actele de control întocmite de DLAF conform art. 11 din Legea nr. 61/2011 nu pot fi acte de constatare în raport cu art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, ci doar acte de sesizare a organelor de urmărire penală în sensul art. 61 alin. (5) din acelaşi act normativ. Totodată, susţin că actele de control ale DLAF nu sunt reglementate sub aspectul procedurii de urmat, al limitelor acestora sau al posibilităţii de contestare a concluziilor acestor verificări, intrând mai degrabă în categoria mijloacelor de probă nenumite, prevăzute de art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală, fără însă a fi reglementată procedura de obţinere a acestora. 7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în ipoteza în care activitatea de control desfăşurată de DLAF, din oficiu sau la solicitarea organelor de urmărire penală, în afara procesului penal, deci înainte de începerea urmăririi penale, se finalizează cu întocmirea unui proces-verbal (act de control al DLAF), care este exploatat judiciar şi pe o altă cale decât cea prevăzută de dispoziţiile art. 61 din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, apreciază că interpretarea dispoziţiilor legale criticate - în sensul că actul de control (procesul-verbal de control şi constatare a infracţiunii), întocmit înainte de începerea urmăririi penale, nu serveşte doar ca act de sesizare a organelor judiciare, ci poate fi administrat în cursul procesului penal ca mijloc de probă, potrivit dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală - este contrară sistemului administrării probelor conceput de Codul de procedură penală. Apreciază că, din această perspectivă, dispoziţiile legale criticate ridică probleme de claritate, coerenţă şi unitate a legislaţiei specifice, pun în pericol securitatea juridică a persoanei şi conduc la încălcarea dreptului la un proces echitabil. Invocă considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 72 din 29 ianuarie 2019, potrivit cărora solicitarea procurorului adresată unor organe/instituţii de stat de a efectua verificări cu privire la respectarea dispoziţiilor legale particulare (specifice unui domeniu de activitate de competenţa acestora) face parte din activitatea generală de colaborare între organele de urmărire penală şi respectiva instituţie, rezultatul verificării concretizându-se într-un act de control care poate constitui probă în condiţiile Codului de procedură penală, fără ca pe această cale organele de specialitate ale statului să se substituie organelor judiciare din perspectiva atribuţiilor/competenţelor celor din urmă (paragraful 56). 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 10 alin. (2), ale art. 11 şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 12 mai 2011, cu modificările ulterioare. Având în vedere criticile formulate de autori, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 alin. (2), ale art. 11 alin. (3) şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011, care au următorul conţinut: - Art. 10 alin. (2): "(2) Departamentul poate, la solicitarea procurorului, să efectueze controale cu privire la respectarea dispoziţiilor legale în materia protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene."] – Art. 11 alin. (3): "(3) Departamentul întocmeşte acte de control care pot constitui mijloace de probă, în condiţiile Codului de procedură penală, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.", – Art. 16: " În cazul constatării unor elemente de natură infracţională, Departamentul sesizează parchetul competent să efectueze urmărirea penală şi transmite actul de control în vederea recuperării prejudiciului şi tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate." 12. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că normele criticate contravin atât prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind valorile supreme în statul de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi alin. (12) privind legalitatea pedepselor, ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, ale art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei şi ale art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public, cât şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prin Sentinţa penală nr. 105 din 27 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Tulcea - Secţia penală în Dosarul penal nr. 1.480/88/2016, s-a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală conform cărora acţiunea penală nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege. În speţă, instanţa de judecată a reţinut că faptele puse în sarcina inculpaţilor, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, nu au tipicitatea cerută de norma de incriminare (astfel că faptele nu sunt prevăzute de legea penală) şi nici nu au fost săvârşite cu vinovăţia prevăzută de lege. În consecinţă, s-a dispus, în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, achitarea inculpaţilor, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, pentru infracţiunile săvârşite. La adoptarea soluţiei de achitare, instanţa de judecată a avut în vedere şi practica recentă a Curţii de Apel Constanţa în cauze similare. 14. Împotriva sentinţei penale menţionate au formulat apel Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Constanţa şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în calitate de parte civilă. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.199 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 1.480/88/2016, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de DNA - Serviciul Teritorial Constanţa şi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva sentinţei penale menţionate. Astfel, raportând situaţia de fapt reţinută la dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa de control judiciar a apreciat că soluţiile de achitare pronunţate de prima instanţă sunt legale şi temeinice. 15. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei [...]". Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea dispoziţiilor de lege criticate în cauza dedusă judecăţii, cât şi pertinenţa excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele impuse de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, condiţia incidenţei textului de lege criticat în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificată, în primul rând, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15, Decizia nr. 465 din 23 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 29 octombrie 2014, paragraful 20, Decizia nr. 230 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 5 iulie 2019, paragraful 15, Decizia nr. 28 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 25 martie 2021, paragraful 14). 16. Având în vedere atât jurisprudenţa precitată, cât şi cele reţinute anterior în ceea ce priveşte cauza penală în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată incidenţa unei cauze de inadmisibilitate, şi anume lipsa condiţiei interesului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituţionalităţii normelor procesual penale criticate. Cu alte cuvinte, eventuala admitere a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile legale referitoare la competenţa D.L.A.F. nu ar produce niciun efect în cauză, de vreme ce, astfel cum Curtea a reţinut anterior, apelurile declarate de D.N.A. şi de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură au fost respinse, astfel că sentinţa penală prin care au fost achitaţi inculpaţii, autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, a rămas definitivă. 17. Curtea a subliniat în jurisprudenţa sa că, "în cadrul procesului judiciar, excepţia de neconstituţionalitate se înscrie în rândul excepţiilor de procedură prin care se urmăreşte împiedicarea unei judecăţi care s-ar întemeia pe o dispoziţie legală neconstituţională. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract. [...] Neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează în primul rând situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată" (Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 30). Tot astfel, Curtea a mai reţinut, într-o altă cauză, că "autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu are un interes real, personal în promovarea acesteia. Astfel, posibila admitere a excepţiei nu ar schimba cu nimic situaţia acestuia [...]" (Decizia nr. 315 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 24 iulie 2014, paragraful 20, cu referire la Decizia nr. 29 din 21 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014), iar ,,[...] excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie realmente utilă pentru soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată. Practic, decizia Curţii Constituţionale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfăşurării procesului, cerinţa relevanţei fiind expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului dintre părţi (Decizia nr. 566 din 9 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 8 ianuarie 2021, paragraful 41). 18. În aceste condiţii, Curtea constată că, în prezenta cauză, examinarea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 10 alin. (2), ale art. 11 alin. (3) şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011 ar transforma, în mod nepermis, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate într-un control abstract. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2), ale art. 11 alin. (3) şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, excepţie ridicată de Alexandru Ciprian Sandu, cu privire la dispoziţiile art. 10 alin. (2) şi ale art. 11 din Legea nr. 61/2011, respectiv de Dumitru Vonica şi Ilie Banu, cu privire la dispoziţiile art. 10 alin. (2), ale art. 11 şi ale art. 16 din Legea nr. 61/2011, în Dosarul nr. 1.480/88/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Mihaela Ionescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
