Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 6 din 15 decembrie 2001  cu privire la aplicarea dispozitiilor   art. 4 din Legea nr. 46/1996 in cazul neprezentarii pentru executarea serviciului utilitar alternativ la care se refera acest text de lege.    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 6 din 15 decembrie 2001 cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 4 din Legea nr. 46/1996 in cazul neprezentarii pentru executarea serviciului utilitar alternativ la care se refera acest text de lege.

EMITENT: CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 19 decembrie 2001

Sub preşedinţia preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie, cu privire la aplicarea dispoziţiilor <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 în cazul neprezentarii pentru executarea serviciului utilitar alternativ la care se referã acest text de lege.
Au fost prezenţi 76 de judecãtori din totalul de 82 în funcţie, Secţiile Unite fiind constituite, astfel, cu respectarea prevederilor <>art. 20 din Legea nr. 56/1993 , republicatã.
Procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie a fost reprezentat de Ion Ionescu, procuror şef de secţie în cadrul Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie.
Punându-se în discuţie dacã dezbaterile sa se ţinã în şedinţa publica, s-a hotãrât, cu majoritate de voturi, ca acestea sa aibã loc în şedinţa nepublica, fiind impotriva judecãtorii: Gabriela Victoria Barsan, Gheorghe Bucur, Silvia Caramihai, Alexandrina Cochinescu, Adrian Duta, Emil Gherghut, Radu Giroveanu, Cornelia Silvia Marica, Anton Pandrea, Iuliana Popescu, Lucia Popescu, Luana Stancu, Margareta Teodorescu şi Camelia Toader.
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, astfel cum este formulat, cerând sa se decidã în sensul ca refuzul persoanelor, care au optat sa execute serviciul utilitar alternativ, de a se prezenta la unitatea la care au fost repartizate de cãtre autoritatea militarã, în vederea prestãrii acestui serviciu, constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare prevãzutã de art. 354 alin. 2 din Codul penal.
A mai cerut sa se constate ca nu este exceptat, de la aceasta obligaţie, nici personalul ordinat al Organizaţiei religioase "Martorii lui Iehova", întrucât acea organizaţie nu este recunoscuta de lege ca fiind cult religios.

SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constata urmãtoarele:
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare, s-a constatat ca instanţele de judecata nu au un punct de vedere unitar în aprecierea faptelor de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ a cetãţenilor repartizaţi sa presteze acest serviciu, deoarece, din motive religioase, refuza sa îndeplineascã serviciul militar sub arme.
Astfel, în unele cauze s-a considerat ca neprezentarea pentru executarea serviciului utilitar alternativ a cetãţenilor repartizaţi sa presteze acest serviciu pe motiv ca, din convingeri religioase, refuza sa îndeplineascã serviciul militar sub arme, constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare prevãzutã de art. 354 alin. 2 din Codul penal.
În alte cauze, dimpotriva, s-a hotãrât ca fapta de neprezentare în vederea executãrii serviciului utilitar alternativ nu poate fi incadrata în dispoziţiile art. 354 alin. 2 din Codul penal, deoarece autorul unei atare fapte nu poate fi considerat ca are calitatea de "incorporat", iar prin termenul "unitate", la care se referã acest text de lege, nu se poate înţelege decât o unitate militarã sau o formaţiune militarã, iar nu una din cele denumite "angajator" în înţelesul <>Hotãrârii Guvernului nr. 618 din 6 octombrie 1997 , adoptatã în temeiul <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 .
În aceste din urma cauze s-a procedat corect.
Potrivit art. 354 alin. 1 din Codul penal "neprezentarea la încorporare sau concentrare în termen de 3 zile de la încunoştinţare, iar dacã termenul de prezentare fixat este mai mare de 3 zile, neprezentarea la acest termen a celui chemat de autoritatea militarã" constituie infracţiunea de neprezentare la încorporare sau concentrare şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
Totodatã, în conformitate cu alin. 2 al aceluiaşi articol, "cu aceeaşi pedeapsa se sancţioneazã şi neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi".
Din aceste dispoziţii ale legii rezulta deci ca infracţiunea menţionatã se poate comite şi prin neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi.
Dar, din moment ce chemarea pentru satisfacerea stagiului militar în una dintre aceste doua modalitãţi nu se poate realiza decât prin repartizarea celor încorporaţi sau concentraţi la o unitate militarã, iar nu şi la o instituţie publica, regie autonomã sau societate comercialã, în cadrul cãrora nu se pot desfasura activitãţi specifice îndeplinirii serviciului militar, este evident ca legiuitorul nu a vizat incriminarea, prin dispoziţiile menţionate, a faptelor de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ la care se referã <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare.
Înscrierea în alin. 1 al <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 a prevederii potrivit cãreia "cetãţenii care, din motive religioase, refuza sa îndeplineascã serviciul militar sub arme executa serviciul utilitar alternativ" nu poate justifica incriminarea neprezentarii acestora la instituţia publica, regia autonomã sau societatea comercialã unde se organizeazã executarea serviciului utilitar alternativ în conformitate cu prevederile <>art. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 618/1997 .
Reglementarea prin <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 a obligativitatii executãrii serviciului utilitar alternativ de cãtre cei care, din motive religioase, cum sunt şi preceptele invocate de adeptii Organizaţiei "Martorii lui Iehova", refuza sa îndeplineascã serviciul militar sub arme nu poate suplini o norma de trimitere la textul art. 354 alin. 2 din Codul penal, prin care este incriminata "neprezentarea celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea la care au fost repartizaţi", sau la o alta dispoziţie de lege cu caracter penal.
Ca urmare, este evident ca neprezentarea celor repartizaţi la instituţia publica, regia autonomã sau societatea comercialã, pentru executarea serviciului utilitar alternativ prin participarea la activitãţi de natura celor menţionate în <>art. 2 alin. 2 din Hotãrârea Guvernului nr. 618/1997 , nu poate fi echivalata cu o neprezentare a celor încorporaţi sau concentraţi la unitatea unde au fost repartizaţi, care, în accepţiunea art. 354 din Codul penal, nu poate fi decât o unitate militarã, singura apta sa primeascã cetãţeni într-un asemenea scop.
Dispoziţia <>art. 21 din Hotãrârea Guvernului nr. 618/1997 ca "nerespectarea prevederilor prezentei hotãrâri sau a clauzelor contractuale de cãtre executantii serviciului utilitar alternativ atrage, dupã caz, rãspunderea disciplinarã, materialã sau penalã, potrivit legii", nu poate avea alta semnificatie decât aceea ce decurge din natura incalcarilor aduse <>Legii nr. 46/1996 şi hotãrârii Guvernului, data în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 2 din acea lege, iar nu şi aceea de referire la art. 354 alin. 2 din Codul penal sau la o alta dispoziţie a legii penale.

În consecinta, fata de considerentele ce preced, în temeiul <>art. 26 lit. b) din Legea Curţii Supreme de Justiţie nr. 56/1993 , republicatã, precum şi al art. 414 2 din Codul de procedura penalã, urmeazã sa se admitã recursul în interesul legii, dar în sensul celor arãtate, şi sa se constate ca fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu este prevãzutã de legea penalã.

PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
DECIDE:

Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângã Curtea Suprema de Justiţie.
În aplicarea dispoziţiilor <>art. 4 din Legea nr. 46/1996 , constata ca fapta de neprezentare pentru executarea serviciului utilitar alternativ nu este prevãzutã de legea penalã.
Pronunţatã în şedinţa publica la data de 15 octombrie 2001.

PREŞEDINTELE CURŢII SUPREME DE JUSTIŢIE,
PAUL FLOREA

Prim-magistrat-asistent,
Ioan Raileanu


────────────
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016