Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 57 din 13 martie 2003  privind protectia minorilor in cadrul serviciilor de programe    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 57 din 13 martie 2003 privind protectia minorilor in cadrul serviciilor de programe

EMITENT: CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 27 martie 2003
Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului, de garant al interesului public şi de unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,
ţinând seama de nevoia de protecţie şi îngrijire specialã a copilului, generata de lipsa sa de maturitate fizica şi intelectualã, precum şi de discernamantul redus al acestuia,
interesaţi în cel mai înalt grad de creşterea şi educaţia copilului în spiritul valorilor şi idealurilor democratice, proclamate de Carta Naţiunilor Unite şi de Convenţia europeanã a drepturilor omului, constienti de necesitatea pregãtirii sale pentru o integrare armonioasã în viata socialã,
ţinând seama, în mod corespunzãtor, de importanta traditiilor şi valorilor culturale ale fiecãrui popor în protecţia şi dezvoltarea armonioasã a copilului,
constienti de necesitatea respectãrii drepturilor copilului, de faptul ca în toate deciziile care îi privesc pe copii interesele superioare ale acestora trebuie luate în considerare cu prioritate,
având în vedere obligaţiile ce revin Consiliului Naţional al Audiovizualului în asigurarea protecţiei minorilor, dar şi faptul ca afectarea dezvoltãrii fizice, mentale sau morale a minorilor este o problema de interes public,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (3) lit. e) şi ale art. 17 alin. (1) lit. d), coroborate cu dispoziţiile <>art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 ,

membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adopta urmãtoarea decizie:

Protecţia drepturilor minorului
ART. 1
În sensul prezentei decizii, prin minor se înţelege persoana fizica având varsta pana la 18 ani.
ART. 2
Este interzisã difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii ale minorilor în varsta de pana la 14 ani, în situaţia în care aceştia au fost supuşi abuzurilor fizice, psihice ori sexuale, sunt acuzati de comiterea unei infracţiuni ori sunt victimele infracţiunilor, cu excepţia rapirii.
ART. 3
Este interzisã difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii ale minorilor în varsta de pana la 14 ani care au asistat la evenimente dramatice, petrecute în comunitate sau în familie, ori la comiterea unor infracţiuni.
ART. 4
Este interzisã difuzarea de imagini, fotografii, interviuri sau declaraţii ale minorilor în varsta de pana la 14 ani în situaţia în care se reconstituie infracţiuni ori abuzuri de orice fel sau evenimente dramatice de natura sa îi afecteze.
ART. 5
(1) Minorii cu varste cuprinse între 14 şi 16 ani, acuzati de comiterea unei infracţiuni sau victime ale infracţiunilor ori abuzati fizic, psihic sau sexual, pot participa ori pot fi prezentaţi în programele de ştiri, emisiuni de dezbateri sau reportaje audiovizuale, cu îndeplinirea cumulativa a urmãtoarelor condiţii:
a) existenta prealabilã a consimţãmântului lor;
b) existenta prealabilã a consimţãmântului pãrinţilor sau al reprezentanţilor legali, în forma scrisã;
c) asistarea pe parcursul transmisiei sau înregistrãrii de cãtre un pãrinte sau de cãtre reprezentantul legal, respectiv de avocat în cazul cercetãrii penale sau arestãrii;
d) eliminarea oricãror elemente care ar putea duce la identificarea lor în cazurile în care minorii sunt victimele unor infracţiuni ori ale abuzurilor fizice, psihice sau sexuale.
(2) În cazul minorilor cu varste cuprinse între 16 şi 18 ani acuzati de comiterea unei infracţiuni sunt necesare acordul în scris al acestora şi asistarea de cãtre avocat, în situaţia în care sunt cercetati penal, reţinuţi sau arestaţi.
(3) În cazul minorilor cu varste cuprinse între 16 şi 18 ani, care sunt victime sau martori la comiterea unor infracţiuni ori care au fost abuzati fizic, psihic sau sexual, sunt necesare:
a) acordul acestora;
b) la solicitarea minorilor, eliminarea oricãror elemente care ar putea duce la identificarea lor.
ART. 6
Minorul, pãrinţii sau reprezentantul legal trebuie sa fie informati cu privire la drepturile lor înainte de filmare sau înregistrare.
ART. 7
(1) Este interzisã, în cadrul programelor de ştiri, al dezbaterilor sau al reportajelor, difuzarea de imagini, inclusiv fotografii, care redau:
a) minori decedati ca urmare a infracţiunii de omor, a unui accident auto, a unui accident casnic, minori care s-au sinucis;
b) minori decedati în spital;
c) minori în varsta de pana la 14 ani aflaţi în una dintre urmãtoarele situaţii:
- internati în spital pentru intervenţii chirurgicale dificile;
- bolnavi de SIDA;
- bolnavi incurabili;
d) minori în varsta de pana la 16 ani acuzati sau reţinuţi pentru practicarea prostituţiei;
e) minori în varsta de pana la 16 ani aflaţi sub influenta drogurilor sau a bãuturilor alcoolice.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c) minorii supuşi unor intervenţii chirurgicale cu caracter de excepţie sau în premiera, precum şi reportajele sociale, cu condiţia eliminãrii oricãror elemente care ar putea duce la identificarea minorilor, apelurile umanitare şi campaniile cu scop caritabil.
(3) În situaţiile prevãzute la alin. (1) lit. a) şi b) pot fi difuzate, cu consimţãmântul pãrinţilor sau al reprezentanţilor legali, fotografii realizate în timpul vieţii victimei; în cazul minorilor cu notorietate publica pot fi difuzate şi imagini din timpul vieţii.
ART. 8
Este interzisã difuzarea de emisiuni al cãror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorelor în varsta de pana la 16 ani sau expunerea acestora în ipostaze nepotrivite vârstei.
ART. 9
Este interzisã difuzarea emisiunilor în care minorii sunt folosiţi de cãtre pãrinţi, rude, reprezentanţi legali sau avocaţi în scopul de a obţine avantaje personale sau de a influenta actul de justiţie.
ART. 10
(1) Interviurile şi declaraţiile luate minorilor sub 16 ani trebuie fãcute cu responsabilitate şi discernãmânt, astfel încât aceştia sa nu fie chestionati pentru a li se smulge pãreri asupra problemelor intime de familie sau pentru a li se cere opinii în probleme care depãşesc puterea lor de judecata.
(2) Este interzisã difuzarea de interviuri sau declaraţii luate minorilor în varsta de pana la 14 ani, realizate pe baza povocarii unor stãri emotionale menite sa sporeasca, cu orice preţ, spectaculozitatea productiilor.
ART. 11
Radiodifuzorii au obligaţia de a lua toate mãsurile astfel încât minorii implicaţi în orice mod în emisiuni de radio sau de televiziune sa nu fie expusi nici unui risc fizic, psihic sau moral care ar putea decurge din realizarea respectivelor emisiuni.
ART. 12
Respectarea prezumţiei de nevinovatie este obligatorie.
ART. 13
Este interzisã orice referire peiorativa sau discriminatorie referitoare la origine etnicã, naţionalitate, rasa, religie ori la un eventual handicap al minorilor.
Serviciile de programe şi protecţia minorilor
ART. 14
Pentru a permite pãrinţilor sau reprezentanţilor legali ai minorilor sa facã alegerea potrivita, toţi radiodifuzorii au obligaţia sa punã la dispoziţie publicului informaţii suficiente privind intervalul orar de difuzare, recomandãrile şi avertizarile acustice şi vizuale, astfel încât programele vizionate sau ascultate în familie ori numai de cãtre minori sa nu afecteze dezvoltarea fizica, mentala sau morala a acestora; aceleaşi obligaţii sunt valabile şi pentru serviciile de programe destinate exclusiv publicului din România, retransmise de distribuitorii de servicii.
ART. 15
Sunt interzise în cadrul emisiunilor destinate minorilor fumatul şi consumul bãuturilor alcoolice, comportamentul trivial, limbajul vulgar ori licentios, aluziile sexuale, ridiculizarea defectelor fizice şi a handicapurilor.
ART. 16
Sunt interzise în intervalul 6,00-22,00 anunţurile promotionale care includ scene de violenta, sex, limbaj vulgar sau alte elemente care pot afecta minorii.
ART. 17
Este interzisã prezentarea în detaliu, în programele de ştiri, dezbateri sau reportaje audiovizuale, a mijloacelor şi metodelor de sinucidere.
ART. 18
(1) Criteriile în funcţie de care se apreciazã productiile difuzate în serviciile de programe au drept scop stabilirea unor restrictii în programarea difuzãrii lor şi, totodatã, de atentionare a publicului asupra conţinutului şi posibilelor efecte pe care productiile respective le pot avea asupra minorilor.
(2) Responsabilitatea clasificarii productiilor audiovizuale revine titularilor de licenta audiovizuala.
(3) Criteriile generale de care titularii de licenta audiovizuala vor tine cont în clasificarea productiilor audiovizuale sunt urmãtoarele:
a) numãrul şi natura scenelor violenţe, precum şi caracterul gratuit sau indispensabil al acestora raportat la genul şi subiectul producţiei audiovizuale;
b) utilizarea violenţei şi rolul acesteia în rezolvarea problemelor;
c) modalitatea de tratare prin imagini a scenelor de violenta, punerea lor în scena, tipul de plan utilizat, realismul reprezentãrii, rolul benzii sonore de a genera sau nu frica ori angoasa;
d) numãrul şi natura scenelor de nuditate, reprezentarea actului sexual;
e) psihologia persoanjelor şi reperele morale pe care acestea le oferã publicului minor sau adolescent;
f) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenta;
g) prezenta şi rolul copiilor în scene de violenta;
h) prezentarea femeii în ipostaze degradante;
i) numãrul şi intensitatea scenelor de violenta casnica;
j) calitatea şi tipologia limbajului;
k) genul sau temele productiilor audiovizuale.
ART. 19
Categoriile în care se încadreazã productiile audiovizuale sunt urmãtoarele:
a) producţii audiovizuale accesibile tuturor categoriilor de public, fãrã restrictii sau semne de avertizare;
b) producţii audiovizuale care pot fi vizionate de minorii în varsta de pana la 12 ani numai cu acordul sau împreunã cu pãrinţii ori familia (violenta fizica redusã ca intensitate ori numãr de scene, limbaj sau expresii vulgare ori licentioase, nuditate, comportamente periculoase sau dãunãtoare care pot fi uşor imitate de copii);
c) producţii audiovizuale interzise minorilor sub 12 ani (violenta fizica sau psihicã de intensitate şi durata medie, violenta casnica ori sexualã, scene de cruzime asupra oamenilor sau animalelor, scene de sinucidere, consum de droguri şi alcool, comportamente şi atitudini antisociale ce pot fi imitate cu usurinta, scene care descriu abuzuri asupra copiilor sau care prezintã femeile în ipostaze degradante, scene care prezintã personaje cu handicap în ipostaze umilitoare);
d) producţii audiovizuale interzise minorilor sub 16 ani (violenta fizica sau psihicã intensa, sistematic repetatã, sexualitate, detalii privind tehnicile criminale, divertismentul cu teme sexuale sau în care abunda limbajul vulgar ori licentios, producţii cu un conţinut semnificativ de cruzime);
e) producţii audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme erotice, filme horror sau care conţin scene de sadism, filmele, altele decât cele pornografice, care în S.U.A. şi ţãrile din Uniunea Europeanã sunt interzise publicului sub 18 ani);
f) alte producţii audiovizuale interzise minorilor sub 18 ani (filme şi emisiuni pornografice care prezintã actul sexual sau modalitãţile de satisfacere a dorintelor sexuale, destinate exclusiv publicului adult).
ART. 20
(1) Productiile prevãzute la art. 19 lit. b) nu vor fi difuzate înainte şi imediat dupã emisiuni destinate copiilor şi vor fi însoţite periodic de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia majusculele AP (acord parental) de culoare alba, pe fond roşu.
(2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.
(3) Semnul de avertizare va fi expus timp de 5 minute la debutul difuzãrii şi timp de 3 minute dupã fiecare pauza publicitara.
(4) Pentru productiile care nu sunt întrerupte de pauze publicitare, semnul de avertizare va fi expus timp de 5 minute la debutul difuzãrii şi va fi repetat, într-un timp total de încã 10 minute, în restul difuzãrii producţiei.
ART. 21
(1) Productiile prevãzute la art. 19 lit. c) se difuzeazã numai dupã ora 20,00 şi vor fi însoţite periodic de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numãrul 12 de culoare alba, pe fond roşu.
(2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.
(3) Semnul de avertizare va fi expus timp de 10 minute la debutul difuzãrii şi timp de 5 minute dupã fiecare pauza publicitara.
(4) Pentru productiile care nu sunt întrerupte de pauze publicitare semnul de avertizare va fi expus timp de 10 minute la debutul difuzãrii şi va fi repetat, într-un timp total de încã 20 de minute, în restul difuzãrii producţiei.
ART. 22
(1) Productiile prevãzute la art. 19 lit. d) se difuzeazã numai în intervalul orar 22,00-6,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numãrul 16 de culoare alba, pe fond roşu.
(2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.
ART. 23
(1) Productiile prevãzute în art. 19 lit. e) se difuzeazã numai în intervalul orar 0,00-5,00 şi vor fi însoţite permanent de un semn de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numãrul 18 de culoare alba, pe fond roşu.
(2) Dimensiunea semnului de avertizare va fi de 30 pixeli.
ART. 24
(1) Productiile prevãzute la art. 19 lit. f) nu vor fi difuzate sau retransmise de radiodifuzori aflaţi sub jurisdicţia României.
(2) Productiile prevãzute la art. 19 lit. f) pot fi retransmise de cãtre distribuitorii de servicii numai în pachete opţionale, codat, în intervalul orar 1,00-5,00, şi vor fi însoţite permanent de semnul de avertizare reprezentând un cerc, iar în interiorul acestuia numãrul 18 de culoare alba, pe fond roşu.
ART. 25
(1) Difuzarea anunţurilor promotionale pentru productiile prevãzute la art. 19 lit. b), c) şi d) va conţine semnul de avertizare corespunzãtor şi va respecta prevederile art. 18.
(2) Este interzisã difuzarea anunţurilor promotionale pentru productiile prevãzute la art. 19 lit. e) şi f).
ART. 26
(1) Publicitatea pentru convorbirile telefonice erotice şi servicii erotice se difuzeazã numai în intervalul orar 0,00-5,00 şi va fi însoţitã permanent de semnul de avertizare prevãzut la art. 23.
(2) Publicitatea directa sau indirecta la publicaţii erotice se difuzeazã numai în intervalul 22,00-5,00 şi va fi însoţitã permanent de semnul de avertizare prevãzut la art. 22.
(3) Este interzisã difuzarea oricãrei forme de publicitate la publicaţii cu caracter pornografic.
ART. 27
(1) Radiodifuzorii au obligaţia de a informa sonor şi vizual publicul, înainte de începerea difuzãrii, cu privire la conţinutul producţiei sau emisiunii a carei vizionare este restrictionata.
(2) Durata anunţului prevãzut la alin. (1) nu va fi mai mica de 10 secunde.
(3) Radiodifuzorii au obligaţia sa solicite ca publicarea programelor de radio şi de televiziune sa fie însoţitã de marcajele prevãzute în prezenta decizie.
Programele de ştiri şi protecţia minorilor
ART. 28
(1) Programele de ştiri şi actualitati se supun cerinţelor de protecţie a minorilor şi vizionarii în familie.
(2) Sunt obligatorii avertizarea publicului în cazul difuzãrii unor scene de violenta şi o atentie maxima în ceea ce priveşte repetarea şi frecventa acestora.
(3) Este interzisã prezentarea de materiale care incita la comiterea de infracţiuni grave.
(4) Secventele care prezintã executii, oameni ucisi sau voluntari ai morţii, indiferent de motivatia acestora, se difuzeazã numai în cazuri temeinic justificate şi în conformitate cu deontologia jurnalistica.
(5) Subiectele sau evenimentele cu teme sexuale pot fi prezentate numai dupã ora 22,00, în cazul în care forma prezentãrii poate afecta minorii.
(6) Este interzisã ilustrarea unei informaţii cu suport de imagine din filme sau publicaţii pronografice.
Programele muzicale şi protecţia minorilor
ART. 29
(1) Productiile şi videoclipurile muzicale bazate pe violenta fizica, psihicã ori sexualã sau care folosesc un limbaj vulgar ori licentios pot fi difuzate doar cu respectarea criteriilor de clasificare şi a restrictiilor orare de difuzare.
(2) Este interzisã difuzarea productiilor şi videoclipurilor muzicale care încurajeazã consumul de droguri sau care sugereaza ca drogurile ar constitui un mijloc de rezolvare a problemelor de viata.
Sancţiuni, dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 30
(1) Nerespectarea prevederilor art. 24 şi ale art. 29 alin. (2) se sancţioneazã conform dispoziţiilor <>art. 90 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 .
(2) Nerespectarea prevederilor celorlalte articole atrage aplicarea dispoziţiilor <>art. 91 din Legea nr. 504/2002 .
ART. 31
La data intrãrii în vigoare a prezentei decizii se abroga Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 78/2002 privind protecţia minorilor în cadrul serviciilor de programe, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 16 august 2002.

Preşedintele Consiliului
Naţional al Audiovizualului,
Ralu Filip

Bucureşti, 13 martie 2003.
Nr. 57.

------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016