Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 542 din 12 iulie 2016  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIE nr. 542 din 12 iulie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 818 din 17 octombrie 2016

    Valer Dorneanu - preşedinte
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Augustin Zegren - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent


    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Farmec" - S.A. din Cluj-Napoca, Mircea Liviu Turdean, Petru Iacob Pântea, Mihaela Turdean şi Liviu Turdean în Dosarul nr. 40.876/300/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.354D/2015.
    2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunţarea la 12 iulie 2016.

                                    CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din 2 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 40.876/300/2015, Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială "Farmec" - S.A. din Cluj-Napoca, Mircea Liviu Turdean, Petru Iacob Pântea, Mihaela Turdean şi Liviu Turdean cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva dispoziţiei din ordonanţa de clasare de menţinere a măsurii sechestrului asigurător.
    4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă principiile constituţionale privind accesul liber la justiţie, dreptul de proprietate privată şi restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât nu prevăd posibilitatea contestării soluţiei de menţinere a măsurii asigurătorii dispuse de procuror prin ordonanţa de clasare. În acest sens, invocă şi considerentele cuprinse în paragrafele 23-25 din Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2016, prin care Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată este neconstituţională. Subliniază faptul că problema sechestrului asigurător este strâns legată de exercitarea dreptului de proprietate, fiind vorba de o restrângere a exerciţiului acestui drept prin dispoziţia de menţinere a indisponibilizării unor bunuri imobile. Consideră că nu este îndeplinită condiţia vizând necesitatea măsurii şi circumscrierea acesteia motivelor expres prevăzute de art. 53 din Constituţie. Astfel, nu se mai poate vorbi de justificarea măsurii pentru desfăşurarea vreunei instrucţii penale atâta timp cât se pronunţă o soluţie de netrimitere în judecată, moment în care procesul penal încetează şi se constată că cele avute în vedere iniţial nu se confirmă. De asemenea, ingerinţa analizată nu este proporţională cu cauza care a determinat-o, aşa încât menţinerea măsurii asigurătorii fără a se reglementa posibilitatea contestării acesteia la un judecător nu asigură un echilibru just între interesul public şi cel individual. În fine, dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Codul de procedură penală nu îndeplinesc nici condiţia ca măsura să fie aplicată în mod nediscriminatoriu, având în vedere că legiuitorul prevede faptul că doar luarea măsurii poate fi contestată, nu şi menţinerea acesteia. Această diferenţă de tratament juridic este nejustificată în condiţiile în care pe parcursul urmăririi penale se iau anumite măsuri de netrimitere în judecată raportat la unele acuzaţii, existând o schimbare a situaţiei avute în vedere iniţial atât în ceea ce priveşte persoanele acuzate, cât şi cuantumul prezumtivului prejudiciu. Însă, cu toate acestea, persoanele interesate nu pot contesta în niciun fel dispoziţia de menţinere a măsurii asigurătorii, aducându-se, astfel, atingere existenţei dreptului de proprietate în condiţiile în care, ulterior momentului încetării procesului penal faţă de o persoană prin pronunţarea unei soluţii de clasare, este menţinută măsura, iar persoana în cauză nu poate exercita prerogativele dreptului de proprietate din moment ce bunul este indisponibilizat. Mai mult, chiar şi în ipoteza în care legea dispune încetarea de drept a măsurii asigurătorii, această împrejurare trebuie să fie constatată de către organul de urmărire penală care a luat iniţial măsura, încetarea neoperând ope legis. În ceea ce priveşte competenţa pentru ridicarea măsurii, consideră că, mergând pe principiul similitudinii juridice, aceasta se poate dispune de aceleaşi organe care pot lua astfel de măsuri, în funcţie de faza procesuală, similar contestaţiei prevăzute de art. 250 din Codul de procedură penală, dar este problematic în ce măsură un organ de urmărire penală care s-a desesizat prin ordonanţa de clasare ar mai avea competenţa să se pronunţe cu privire la această împrejurare.
    5. Judecătoria Cluj-Napoca - Secţia penală arată că autorii excepţiei ridică problema nereglementării exprese de către legiuitor a unei căi de atac în faţa unui judecător în ipoteza dispunerii de către procuror a unei soluţii de clasare în parte - pentru unele dintre infracţiunile care au făcut obiectul urmăririi penale - şi de disjungere cu privire la alte infracţiuni, măsură însoţită de dispoziţia de menţinere a sechestrului asigurător în întregime, aşa cum a fost luată iniţial. Judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că, în ipoteza în care art. 250 din Codul de procedură penală s-ar interpreta în sensul inadmisibilităţii căii de atac a contestaţiei împotriva unei asemenea dispoziţii de menţinere, această interpretare ar fi constituţională, având în vedere că o astfel de dispoziţie de menţinere nu ar fi decât o continuare a măsurii iniţiale. În plus, în această ipoteză, dispoziţia de menţinere a sechestrului asigurător prezintă caracter temporar, până la finalul procesului penal disjuns, neafectând însăşi substanţa dreptului, este necesară şi se circumscrie motivelor expres prevăzute de textul constituţional, şi anume salvgardarea drepturilor şi intereselor persoanelor păgubite prin săvârşirea unor fapte penale, cu privire la care nu s-a dispus clasarea, este proporţională cu situaţia care a determinat-o, respectiv este aplicată în mod nediscriminatoriu, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie. În acest context, indiferent de modalitatea în care este interpretat art. 250 din Codul de procedură penală, deci şi atunci când se consideră că este voinţa legiuitorului omisiunea de a permite contestaţia împotriva dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător în ipoteza prezentată, acesta respectă rigorile impuse de art. 53 din Constituţie, nefiind decât o continuare a unei măsuri asigurătorii luate iniţial. Pe de altă parte, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (Decizia din 18 septembrie 2006 cu privire la Cererea nr. 26.315/03 introdusă de Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei), măsurile asigurătorii nu se circumscriu noţiunii de acuzaţie în materie penală, nefiind incidente prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De altfel, în nicio situaţie măsurile asigurătorii nu au o existenţă de sine stătătoare, depinzând de existenţa unui proces penal, putând exista maximum 30 de zile după încheierea procedurilor penale. Astfel, chiar dacă art. 250 din Codul de procedură penală este interpretat restrictiv, în sensul omisiunii intenţionate a legiuitorului de a acorda dreptul la contestaţie împotriva dispoziţiei de menţinere a sechestrului asigurător în cazul unei soluţii de clasare parţială a cauzei, omisiunea nu încalcă art. 53 din Constituţie.
    6. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    7. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi cadrul procesual în care a fost ridicată, consideră că aceasta vizează, de fapt, doar dispoziţiile art. 250 alin. (1) şi (8) din Codul de procedură penală, care stabilesc, în esenţă, că măsurile asigurătorii luate de procuror pot fi contestate o singură dată, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei prin care au fost luate, şi că, după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie numai cu privire la modul de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii, iar nu împotriva măsurii înseşi. Arată că - întrucât în cazul menţinerii măsurilor asigurătorii ingerinţa în exerciţiul dreptului de proprietate se justifică prin necesitatea protejării intereselor persoanei vătămate, este proporţională cu scopul urmărit, fiind temporară, se aplică nediscriminatoriu şi nu aduce atingere însuşi dreptului de proprietate - inexistenţa unei căi de atac împotriva dispoziţiei de menţinere a măsurii asigurătorii din cuprinsul ordonanţei de clasare nu înfrânge prevederile art. 53 din Constituţie. Consideră că încălcarea art. 53 din Legea fundamentală nu poate fi invocată nici prin raportare la dreptul de acces la justiţie, deoarece în art. 250 din Codul de procedură penală legiuitorul recunoaşte dreptul la o cale de atac împotriva măsurilor asigurătorii luate de procuror, şi anume contestaţia întemeiată pe dispoziţiile alin. (1) al acestui text de lege, iar, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
    8. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală este inadmisibilă. Arată că, potrivit art. 53 din Constituţie, exerciţiul unor drepturi şi libertăţi poate fi restrâns prin lege dacă se impune pentru desfăşurarea "instrucţiei penale". Curtea Constituţională a reţinut, în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 339 din 30 aprilie 2015, că înţelesul acestei noţiuni este unul larg, ce include şi urmărirea penală, ca primă fază a procesului penal. Prin urmare, dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală nu sunt încălcate. Pe de altă parte, instanţa de contencios constituţional a statuat că art. 53 din Constituţie nu poate avea o existenţă de sine stătătoare, ci trebuie corelat cu un alt text constituţional care să reglementeze un drept sau o libertate fundamentală (Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2010). Un asemenea raţionament are la bază chiar conţinutul normativ al art. 53 din Legea fundamentală, care vorbeşte despre restrângerea exerciţiului unui drept sau al unei libertăţi, ce trebuie în mod expres specificat în excepţia de neconstituţionalitate, deoarece Curtea Constituţională nu poate extinde critica autorului excepţiei şi să se raporteze şi la un drept fundamental al cărui exerciţiu să fi fost în mod neconstituţional restrâns. Într-o atare situaţie, practica instanţei constituţionale este în sensul că excepţia de neconstituţionalitate nu a fost motivată potrivit cerinţelor stabilite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 şi, prin urmare, este inadmisibilă.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autoarei excepţiei prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile de lege criticate au fost completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 250 din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 250 din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii de lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, având următorul cuprins:
    "(1) Împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie, în termen de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.
    (2) Contestaţia nu este suspensivă de executare.
    (3) Procurorul înaintează judecătorului de drepturi şi libertăţi dosarul cauzei, în termen de 24 de ore de la solicitarea dosarului de către acesta.
    (4) Soluţionarea contestaţiei se face în camera de consiliu, cu citarea celui care a făcut contestaţia şi a persoanelor interesate, prin încheiere motivată, care este definitivă. Participarea procurorului este obligatorie.
    (5) Dosarul cauzei se restituie procurorului în termen de 48 de ore de la soluţionarea contestaţiei.
    (6) Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.
    (7) Contestaţia nu suspendă executarea şi se soluţionează, în şedinţă publică, prin încheiere motivată, cu citarea părţilor, în termen de 5 zile de la înregistrarea acesteia. Participarea procurorului este obligatorie.
    (8) După rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestaţie potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii.
    (9) Întocmirea minutei este obligatorie."
    12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (1) referitor la dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia ridică problema nereglementării unei căi de atac în ipoteza în care procurorul dispune clasarea pentru unele dintre infracţiunile care au făcut obiectul urmăririi penale şi menţinerea sechestrului asigurător aşa cum a fost luat iniţial. Dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză, şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 20 din 19 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 8 aprilie 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate prin care autorul acesteia susţinea că dispoziţiile de lege criticate lipsesc persoana faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii de posibilitatea de a solicita, pe parcursul procesului penal, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri, pentru motive survenite ulterior luării acesteia, fiindu-i astfel încălcat, printre altele, dreptul de acces la justiţie. Prin decizia mai sus menţionată, Curtea a reţinut că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale - cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii - se completează cu dispoziţiile procesual civile care reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, astfel că, în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie fiind astfel garantat (paragrafele 34 şi 39). Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus citată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie privind dreptul de proprietate privată.
    14. În plus, Curtea reţine că procurorul dispune clasarea atunci când există unul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Ordonanţa de clasare trebuie să cuprindă, dacă este cazul, şi dispoziţii privind ridicarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, respectiv sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale [art. 315 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. a) şi c) din Codul de procedură penală]. Aşa cum reiese din interpretarea dispoziţiilor art. 249 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală, măsurile asigurătorii se pot dispune pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse sau în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare. Întrucât în cazul clasării nu se mai pune problema aplicării vreunei pedepse, menţinerea măsurii asigurătorii prin ordonanţa de clasare poate avea ca scop fie luarea ulterioară, de către judecătorul de cameră preliminară, la sesizarea procurorului, a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, ipoteză vizată de art. 315 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală, fie garantarea executării cheltuielilor judiciare avansate de stat, fie repararea pagubei produse prin infracţiune. Pentru această ultimă ipoteză, art. 315 alin. (2) lit. a) teza a doua din Codul de procedură penală prevede expres că, dacă procurorul dispune, prin ordonanţa de clasare, menţinerea măsurii asigurătorii, iar persoana vătămată nu introduce acţiune în faţa instanţei civile, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei, respectiva măsură asiguratorie încetează de drept. Aşadar, menţinerea măsurii asigurătorii este temporară, aceasta încetând ope legis la expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea soluţiei dacă persoana vătămată nu sesizează instanţa civilă.
    15. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei, a art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, prevederile constituţionale invocate fiind aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care însă nu s-a constatat.

    16. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Farmec" - S.A. din Cluj-Napoca, Mircea Liviu Turdean, Petru Iacob Pântea, Mihaela Turdean şi Liviu Turdean în Dosarul nr. 40.876/300/2015 al Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 250 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Cluj-Napoca - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.

                PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE
                         prof. univ. dr. VALER DORNEANU

                              Magistrat-asistent,
                              Oana Cristina Puică


                                     ------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice