Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIE nr. 540 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIE nr. 540 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 960 din 30 decembrie 2014
Comenteaza legea

    Augustin Zegrean       - preşedinte
    Toni Greblă            - judecător
    Petre Lăzăroiu         - judecător
    Mircea Ştefan Minea    - judecător
    Daniel Marius Morar    - judecător
    Mona-Maria Pivniceru   - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent


    1. Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Aron în Dosarul nr. 1.109/2/2014 (nr. 566/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Paul Gheorghe în Dosarul nr. 502/232/2014 al Judecătoriei Găeşti şi de Vlăduţ Petre Motoc în Dosarul nr. 568/232/2014 al Judecătoriei Găeşti. Excepţia formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 227D/2014, nr. 434D/2014 şi nr. 435D/2014.
    2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 14 octombrie 2014, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu, şi au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea, în temeiul art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 15 octombrie 2014.

                                 CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    3. Prin Încheierea din data de 24 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.109/2/2014 (566/2014), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Marian Aron cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.
    4. Prin Încheierea din data de 21 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 502/232/2014, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Paul Gheorghe cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.
    5. Prin Încheierea din data de 18 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 568/232/2014, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Vlăduţ Petre Motoc cu ocazia soluţionării unei cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate împiedică posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome în cazul pedepselor definitive, spre deosebire de dispoziţiile art. 5 din Codul penal care permit o astfel de aplicare, creându-se din această perspectivă o discriminare între cele două categorii de cetăţeni. Totodată, dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu permit reducerea pedepselor aplicate pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, pedepse care sunt egale sau nu depăşesc maximul special prevăzut de Codul penal.
    7. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 din Constituţie, se arată că dispoziţiile criticate instituie o discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnaţi şi cei care săvârşind faptele în aceleaşi condiţii nu au fost condamnaţi, aplicându-li-se noile dispoziţii. Textele criticate, pe lângă discriminarea arătată mai sus, creează o discriminare şi între cei condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii care depăşeşte maximul special prevăzut de noua legislaţie şi cei condamnaţi definitiv la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte acest maxim, fără a fi respectate condiţiile prevăzute de prevederile constituţionale ale art. 53. Deşi este evident că dispoziţiile art. 15 din Codul penal din 1969 sunt mai favorabile, textele criticate împiedică aplicarea acestora, ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2).
    8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile de lege criticate urmăresc ca o persoană condamnată sub imperiul Codului penal din anul 1969 să nu execute o pedeapsă mai mare decât maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, doar în situaţia în care se depăşeşte acest maxim o astfel de pedeapsă putând fi redusă însă numai până la acest maxim. În cazul aplicării legii penale mai favorabile persoanelor condamnate definitiv înainte de 1 februarie 2014 nu se poate proceda la o reducere a pedepselor aplicate şi care sunt sub maximul special prevăzut de noua lege, întrucât practic aceasta ar însemna o reindividualizare a pedepselor stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, aducându-se atingere stabilităţii raporturilor juridice, în absenţa căreia nu se poate vorbi de o ordine de drept.
    9. Judecătoria Găeşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor aplicate prin hotărâri judecătoreşti definitive trebuie să se realizeze în corelaţie cu principiul respectării autorităţii de lucru judecat, deoarece o restrângere a acestei autorităţi se justifică doar în măsura în care este necesar să se asigure şi respectarea principiului legalităţii pedepsei. Legalitatea pedepsei nu implică doar un suport legal la data aplicării, ci şi menţinerea acestui suport pe durata executării, însă art. 15 alin. (2) din Constituţie nu obligă la retroactivitatea nelimitată a legii penale mai favorabile, ci doar permite această retroactivitate, lăsând legiuitorului libertatea de a-i stabili limitele în cazul proceselor definitiv judecate. Aplicarea legii penale mai favorabile se poate realiza în cazul proceselor în curs la data când intervine legea penală mai favorabilă după un algoritm diferit decât cel aplicabil în cazul proceselor definitiv judecate, cu respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, dar şi al legalităţii pedepsei, în acest sens fiind şi art. 4 din Legea nr. 187/2012 şi art. 6 din Codul penal. De asemenea, dispoziţiile legale criticate asigură acelaşi tratament sancţionator pentru persoanele condamnate definitiv, fără nicio discriminare.
    10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Avocatul Poporului arată că soluţia legislativă criticată este justificată de necesitatea asigurării unui echilibru între principiile de rang constituţional vizând separaţia puterilor în stat, legalitatea pedepsei şi neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. Principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat impune o restrângere minimă adusă de către puterea legiuitoare autorităţii de lucru judecat, restrângerea fiind justificată doar în considerarea altor principii de natură constituţională - cel al legalităţii pedepsei şi al aplicării legii penale mai favorabile. Prevederile legale criticate nu instituie o pedeapsă mai severă decât aceea care era aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii, astfel încât să se poată reţine încălcarea principiului legii penale mai favorabile. Dimpotrivă, ele reprezintă o aplicare a acestui principiu, deoarece permit reducerea la maximul special a unei pedepse aplicate definitiv sub imperiul Codului penal din 1969.
    12. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că dispoziţiile criticate permit aplicarea lor în mod egal şi unitar tuturor destinatarilor normei juridice, în speţă persoanelor condamnate printr-o hotărâre definitivă şi care se află în executarea unei pedepse stabilite în temeiul Codului penal din 1969, pedeapsă care depăşeşte maximul special al legii penale noi.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    15. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate în Dosarul nr. 502/232/2014 şi Dosarul nr. 568/232/2014 ale Judecătoriei Găeşti, Curtea observă că, deşi autorii excepţiei aduc critici atât dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012, cât şi celor ale art. 5 şi art. 6 din Codul penal, instanţa de judecată, fără a analiza întrunirea condiţiilor de admisibilitate referitoare la fiecare dintre dispoziţiile vizate, a sesizat Curtea Constituţională doar cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 din Legea nr. 187/2012. Astfel, având în vedere cele reţinute prin Decizia nr. 122 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 27 mai 2014, precum şi motivarea autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea apreciază că obiectul acesteia îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi cele ale art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal. De asemenea, în ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate invocate în Dosarul nr. 1.109/2/2014 (nr. 566/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Curtea reţine că, deşi este criticat întregul art. 6 din Codul penal, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă că autorul acesteia este nemulţumit de alin. (1) al acestui articol.
    16. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, şi ale art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009, dispoziţii care au următorul conţinut:
    - Art. 4 din Legea nr. 187/2012: "Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.";
    - Art. 5 din Codul penal: "(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.
    (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile.";
    - Art. 6 alin. (1) din Codul penal: "Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim."
    17. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul aplicării legii penale mai favorabile, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 142 referitor la structura Curţii Constituţionale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 15 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 august 2014; Decizia nr. 385 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 31 iulie 2014, şi Decizia nr. 437 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 4 august 2014, Curtea Constituţională a statuat că aceste dispoziţii nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16.
    19. Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Totodată, Curtea a reţinut că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabile, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014).
    20. De asemenea, Curtea a reţinut existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, care intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a apreciat că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unei sancţiuni care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză. Curtea a statuat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate, descris mai sus, şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.
    21. Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    22. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea, cu aceleaşi prilejuri, a observat că analiza situaţiei supuse controlului de constituţionalitate porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorul excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat, însă, că diferenţa rezidă în aceea că, în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găseşte şi autorul excepţiei, sancţiunile aplicate acestuia nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.
    23. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv înainte de apariţia noii legi, altele se aflau în curs de judecată la aceea dată), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.
    24. Distinct de cele reţinute în deciziile anterior menţionate, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile criticate împiedică posibilitatea aplicării legii penale mai favorabile pe instituţii autonome în cazul pedepselor definitive spre deosebire de dispoziţiile art. 5 din Codul penal care permit o astfel de aplicare, creându-se din această perspectivă o discriminare între cele două categorii de cetăţeni. Astfel, Curtea observă că prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. De asemenea, prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 13 mai 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu ocazia pronunţării unei hotărâri prealabile, a apreciat că raţiunea art. 6 din noul Cod penal nu este aceea de a aplica tratamentul cel mai favorabil privitor la fiecare dintre instituţiile autonome, ci doar aceea de a nu permite ca persoanele definitiv judecate să suporte un tratament sancţionator mai greu decât cel permis, în abstract, de legea nouă. Aşa fiind, Curtea observă că, indiferent dacă este vorba de aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei sau după judecarea definitivă a acesteia, aplicarea legii penale mai favorabile nu se realizează pe instituţii autonome.
    25. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal, Curtea a reţinut că acestea trebuie privite în coroborare cu cele ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 379 din 26 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 7 august 2014, a observat că cele statuate referitor la dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 se aplică mutatis mutandis şi dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal.
    26. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, Curtea reţine că acestea se referă la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei. Totodată, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată cu ocazia soluţionării unor cereri de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei. Având în vedere dispoziţiile art. 5 din Codul penal raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, "legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului.

    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

                         CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                             În numele legii
                                DECIDE:

    1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marian Aron în Dosarul nr. 1.109/2/2014 (nr. 566/2014) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală, de Paul Gheorghe în Dosarul nr. 502/232/2014 al Judecătoriei Găeşti şi de Vlăduţ Petre Motoc în Dosarul nr. 568/232/2014 al Judecătoriei Găeşti şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi ale art. 6 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoriei Găeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 octombrie 2014.

                   PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                           AUGUSTIN ZEGREAN

                        Magistrat-asistent,
                      Daniela Ramona Mariţiu

                               -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIE nr. 540 din 15 octombrie 2014

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Chubby
30 Aprilie 2016
Skulle behöva lite sol här också, fast jag blir mer och mer förtjust i denna gråa höst som snart är vinter. Och så söta små skjortor, det finns så mycket du hittar på dina inköpsresor som aldrig finns här. Är så roligt och titta på dina nyheter.Varm krrMmnnaAaaia
Meadow
04 Mai 2016
Your answer lifts the ineelligtnce of the debate.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016