Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 519 din 27 septembrie 2005  privind asigurarea informarii corecte si a pluralismului    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 519 din 27 septembrie 2005 privind asigurarea informarii corecte si a pluralismului

EMITENT: CONSILIUL NATIONAL AL AUDIOVIZUALULUI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 888 din 4 octombrie 2005

Având în vedere dubla calitate a Consiliului Naţional al Audiovizualului de garant al interesului public şi de autoritate unicã de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale,
convinşi cã libertatea de exprimare şi asigurarea accesului neîngrãdit la orice informaţie de interes public constituie fundamente esenţiale ale unei societãţi democrate şi ţinând seama de faptul cã exercitarea dreptului la libera exprimare comportã îndatoriri şi responsabilitãţi,
având în vedere obligaţia radiodifuzorilor de a informa publicul prin prezentarea corectã şi imparţialã a faptelor şi evenimentelor, ca şi obligaţia Consiliului Naţional al Audiovizualului de a asigura respectarea exprimãrii pluraliste de idei şi opinii, precum şi pluralismul surselor de informare a publicului,
în temeiul art. 3 alin. (2) şi al <>art. 17 alin. (1) lit. d) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptã urmãtoarea decizie:

ART. 1
(1) În programele de ştiri informarea în probleme de interes public, de naturã politicã, economicã, socialã şi culturalã, trebuie sã respecte urmãtoarele principii:
a) asigurarea imparţialitãţii, echilibrului şi favorizarea liberei formãri a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publicã;
b) asigurarea unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate;
c) evitarea oricãror forme de discriminare, în special pe considerente de rasã, religie, naţionalitate, sex, orientare sexualã sau etnie.
(2) Prevederile alin. (1) lit. a) sunt respectate şi în cazul în care punctele de vedere exprimate aparţin experţilor, jurnaliştilor, reprezentanţilor partidelor neparlamentare, minoritãţilor, organizaţiilor neguvernamentale, sindicatelor şi patronatelor.
(3) Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigurã, de regulã, în cadrul aceleiaşi emisiuni sau, în mod excepţional, în emisiunile urmãtoare; în cazul în care cei solicitaţi refuzã sã-şi precizeze punctul de vedere, acest fapt se menţioneazã pe post.
ART. 2
Principiile enunţate la art. 1 alin. (1) nu exclud posibilitatea radiodifuzorului de a-şi exprima opinia în legãturã cu subiectul prezentat.
ART. 3
În vederea respectãrii şi garantãrii prevederilor alin. (1) şi (2) ale <>art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi a prevederilor art. 1 din prezenta decizie, radiodifuzorii nu pot difuza emisiuni audiovizuale editate, prezentate, moderate sau realizate de parlamentari, reprezentanţi ai Guvernului şi ai administraţiei publice locale, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, persoane cu funcţii în structura partidelor politice sau purtãtori de cuvânt ai acestora, persoane desemnate public sã candideze sau care şi-au anunţat public intenţia de a candida la alegerile locale, parlamentare sau prezidenţiale.
ART. 4
(1) În aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) lit. a), radiodifuzorii aflaţi sub jurisdicţia României vor respecta regula celor trei pãrţi, dupã cum urmeazã:
a) o treime din timpul total destinat exprimãrii punctelor de vedere ale reprezentanţilor puterii şi opoziţiei va fi alocatã opoziţiei parlamentare (senatori, deputaţi, persoane cu funcţii de conducere în partide, primari, consilieri locali şi judeţeni);
b) o treime din timpul total destinat exprimãrii punctelor de vedere ale reprezentanţilor puterii şi opoziţiei va fi alocatã reprezentanţilor autoritãţii publice centrale (primul-ministru, miniştri, secretari de stat, prefecţi şi purtãtori de cuvânt ai acestora);
c) o treime din timpul total destinat exprimãrii punctelor de vedere ale reprezentanţilor puterii şi opoziţiei va fi alocatã partidelor care formeazã majoritatea parlamentarã (senatori, deputaţi, persoane cu funcţii de conducere în partide, primari, consilieri locali şi judeţeni).
(2) Se excepteazã de la regula celor trei pãrţi timpul alocat primului-ministru, atunci când acesta reprezintã România la evenimente internaţionale oficiale, interne sau externe.
ART. 5
În emisiunile de dezbatere, de divertisment şi sportive, reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei, în cazul în care sunt invitaţi, vor beneficia de condiţii egale de exprimare.
ART. 6
În cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordeazã probleme de interes public privind minoritãţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi punctul de vedere al acestora.
ART. 7
Radiodifuzorii trebuie sã precizeze calitatea politicã a persoanelor care îşi exprimã punctele de vedere în cadrul programelor audiovizuale.
ART. 8
În cadrul emisiunilor cu caracter informativ radiodifuzorii trebuie sã respecte urmãtoarele reguli:
a) rigoare şi exactitate în redactarea şi prezentarea informaţiilor, astfel încât sensul ştirilor sã nu fie deformat prin modul de formulare, prin titluri, prin trunchiere sau prin alte procedee tehnice;
b) între subiectul tratat şi imaginile ce însoţesc comentariul sã existe o conexiune realã;
c) sã se asigure o distincţie clarã între reconstituirea faptului cu ajutorul altor persoane şi imaginile şi/sau sunetul înregistrate la evenimentul real;
d) în cazul prezentãrii de materiale audiovizuale provenind din surse externe redacţiei, sã se precizeze acest lucru;
e) în enunţarea unor ipoteze sau a unor relaţii de cauzalitate privind producerea unor eventuale catastrofe, sã se solicite şi un punct de vedere al unei persoane cu competenţã în domeniu;
f) sondajele de opinie prezentate sã fie însoţite de urmãtoarele informaţii:
- denumirea instituţiei care a realizat sondajul;
- data sau intervalul în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizatã;
- dimensiunea eşantionului şi eroarea maximã de eşantionare;
- solicitantul sondajului;
g) televotul sau anchetele fãcute pe stradã sã nu fie prezentate ca fiind reprezentative pentru opinia publicã sau pentru un anumit grup social sau etnic.
ART. 9
(1) În cazul informãrii asupra unor accidente, dezastre sau tragedii colective, se va evita accentuarea gratuitã a stãrii de îngrijorare şi se vor cita sursele de informare.
(2) Se vor evita speculaţiile asupra evenimentelor tragice, a cauzelor şi consecinţelor lor, ori prezentarea repetatã a unor imagini şocante, pentru a nu provoca temeri inutile sau panicã în rândul publicului.
(3) Nu se va preciza numele victimelor, pânã la comunicarea sau confirmarea oficialã a acestora.
ART. 10
(1) Radiodifuzorii care dau publicitãţii date, informaţii, avertizãri şi prognoze meteorologice sunt obligaţi sã precizeze sursa de informare.
(2) Serviciile publice de radio şi televiziune sunt obligate sã aducã la cunoştinţã publicului, în mod repetat, informaţiile, prognozele generale şi avertizãrile meteorologice referitoare la fenomenele meteorologice periculoase, furnizate de Centrul meteorologic naţional.
ART. 11
În vederea informãrii corecte a populaţiei despre iminenţa producerii unor dezastre şi a zonelor de risc potenţial, despre mãsurile de prevenire, de intervenţie operativã şi de refacere în cazul dezastrelor (calamitãţi naturale şi alte catastrofe), pentru diminuarea efectelor sociale, economice şi ecologice ale acestora radiodifuzorii au obligaţia sã confrunte informaţiile primite din surse proprii sau de la colaboratori ocazionali cu informaţiile deţinute de autoritãţile competente, înainte de a transmite ştiri şi puncte de vedere care pot genera panicã în rândul populaţiei; în cazul în care versiunile primite diferã, se va transmite în mod obligatoriu şi informaţia provenitã de la sursa autorizatã legal, cu menţionarea acesteia.
ART. 12
(1) Informaţiile şi comunicatele oficiale ale autoritãţilor publice cu privire la dezastre, la starea de urgenţã sau la starea de asediu se difuzeazã integral şi cu prioritate.
(2) În conformitate cu prevederile legale, decretul de instituire a stãrii de asediu sau a stãrii de urgenţã, împreunã cu mãsurile urgente de aplicare, se aduc neîntârziat la cunoştinţã populaţiei; decretul se difuzeazã pe posturile de radio şi de televiziune în cel mult douã ore de la semnare şi este difuzat în mod repetat în primele 24 de ore de la instituirea stãrii de asediu sau de urgenţã.
(3) Informaţiile cu privire la starea de asediu sau la starea de urgenţã, cu excepţia celor referitoare la dezastre, se dau publicitãţii numai cu avizul autoritãţilor militare.
(4) Pe timpul stãrii de asediu sau al stãrii de urgenţã radiodifuzorii sunt obligaţi sã transmitã, cu prioritate, mesajele autoritãţilor militare, la cererea acestora.
ART. 13
(1) Prezenţa siglei serviciului de programe de televiziune pe întreaga duratã a difuzãrii, cu excepţia timpului afectat publicitãţii, este obligatorie.
(2) Afişarea pe ecran a informaţiilor ce se impun pentru precizarea caracterului transmisiei este obligatorie în urmãtoarele cazuri:
a) la transmiterea în direct a unor emisiuni, evenimente sau manifestãri, cu excepţia buletinelor de ştiri, se va face menţiunea "Transmisiune în direct" sau "Direct" pe întreaga duratã a emisiunii ori transmisiei;
b) la difuzarea în reluare a emisiunilor informative, politice, social-economice, sportive, culturale, religioase şi de divertisment se va face menţiunea "Reluare" sau "În reluare", pe întreaga duratã a difuzãrii acestora.
ART. 14
În cazul utilizãrii unor imagini şi/sau înregistrãri sonore de arhivã în alte emisiuni decât cele având caracter retrospectiv declarat, este obligatorie informarea publicului prin menţiunea "Arhivã"; data filmãrii sau a înregistrãrii trebuie precizatã, dacã este necesarã pentru înţelegerea corectã a informaţiei.
ART. 15
Radiodifuzorii au obligaţia de a asigura respectarea orei anunţate de începere a emisiunii/ programului, în special a emisiunilor informative; fac excepţie situaţiile de forţã majorã.
ART. 16
Încãlcarea de cãtre radiodifuzori a prevederilor prezentei decizii se sancţioneazã potrivit dispoziţiilor <>art. 91 din Legea nr. 504/2002 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
ART. 17
Începând cu data publicãrii prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, se abrogã <>Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 40/2004 privind asigurarea informãrii corecte şi a pluralismului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 17 martie 2004, cu completãrile ulterioare.

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului,
Ralu Filip

Bucureşti, 27 septembrie 2005.
Nr. 519.

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016