Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 6.142/2/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 72 D/2015. 2. La apelul nominal răspunde partea Claudiu Simulescu, prezent personal şi asistat de avocat Cristian Duţescu din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Cristian Duţescu, care arată că lasă la aprecierea Curţii Constituţionale soluţionarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că critica formulată de instanţa de judecată ar putea fi explicată prin aceea că actualul Cod de procedură penală nu foloseşte aceeaşi exprimare ca şi cea cuprinsă în art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968. Se susţine că şi în actuala reglementare, prin textul criticat, se urmăreşte înlăturarea omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal. Se subliniază faptul că, altfel, contestaţia în anulare care ar solicita pentru prima dată pronunţarea asupra acestui aspect ar fi inadmisibilă, pentru că în acest mod s-ar ajunge la înlăturarea unei erori de procedură, şi nu asupra uneia de judecată, ceea ce ar duce la modificarea naturii juridice a căii de atac a contestaţiei în anulare. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 8 decembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 6.142/2/2014, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul criticat permite instanţei învestite cu soluţionarea cererii de contestaţie în anulare să reanalizeze fondul cauzei soluţionate definitiv şi să reevalueze probele depuse la dosar, printre acestea şi pe cele referitoare la prescripţia răspunderii penale. Se arată că toate celelalte motive de contestaţie în anulare prevăzute la art. 426 din Codul de procedură penală privesc nelegalităţi procedurale, care presupun o simplă constatare de către instanţă a unor aspecte ale cauzei, în timp ce motivul de contestaţie în anulare prevăzut prin textul criticat are o natură diferită, ce vizează aspectele de fond ale cauzei. Astfel, instanţei extraordinare îi este permisă, prin dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, reinterpretarea probelor, în acelaşi sens sau în sens contrar interpretării definitive date de instanţele ordinare, aspect care presupune încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive supuse contestaţiei în anulare. Se susţine că, pentru aceste motive, instituţia contestaţiei în anulare este lipsită de un caracter unitar, bazat pe aceeaşi raţiune juridică, ce ar trebui să o limiteze numai la cazurile de nelegalităţi procedurale sancţionate cu nulitatea absolută. Se observă că, potrivit art. 386 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, fondul cauzei putea fi analizat cu ocazia soluţionării unei contestaţii în anulare doar în situaţia omisiunii instanţei de recurs de a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal, printre care prescripţia răspunderii penale, cu privire la care existau probe în dosar. 7. Se arată că prevederile art. 53 alin. (1) din Constituţie permit restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi numai prin lege şi numai în scopul, printre altele, al apărării ordinii de drept, din a cărei sferă face parte şi autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti definitive. Se susţine, astfel, că textul criticat aduce atingere autorităţii de lucru judecat, afectând stabilitatea raporturilor juridice stabilite, în mod definitiv, de către instanţele ordinare. Se arată că, pentru aceste motive, prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală contravin dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Legea fundamentală. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [...] b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; [...]". 12. Se susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) cu privire la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 53 alin. (1) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac cu o natură juridică mixtă, atât de anulare, având în vedere scopul urmărit, cât şi de retractare, fiind de competenţa instanţei a cărei hotărâre se vrea a fi anulată. Fiind o cale extraordinară de atac, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive, restul condiţiilor şi motivele pentru care poate fi invocată fiind strict şi limitativ prevăzute de către legiuitor. 14. În acest context, prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală stabilesc că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Conform art. 396 alin. (6) din Codul de procedură penală, încetarea procesului penal se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din acelaşi cod, respectiv când lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; când a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; când a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; când există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; când există autoritate de lucru judecat; sau în condiţiile în care a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. 15. Având însă în vedere natura mixtă a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare, respectiv cea de anulare şi cea de retractare, mai sus arătată, Curtea reţine că reglementarea motivului de contestaţie în anulare criticat prin prezenta excepţie nu este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie. În acest sens, Curtea constată că, chiar dacă procedura reglementată prin textul criticat ar putea presupune administrarea unor noi probe sau reevaluarea unor probe existente, participanţii la procesul penal beneficiază, prin aplicarea dispoziţiilor art. 431 şi 432 din Codul de procedură penală, de toate garanţiile procesuale pe care le presupune dreptul la un proces echitabil. 16. Curtea reţine, totodată, că prevederile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, exprimată în marja de apreciere prevăzută la art. 61 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, Curtea constată că textul criticat reprezintă o aplicaţie în domeniul legii procesual penale a dispoziţiilor constituţionale ale art. 126 alin. (2), conform cărora "competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", coroborate cu cele ale art. 129, care fac referire la "condiţiile legii" în reglementarea constituţională a căilor de atac. În acest sens, Curtea reţine că reglementarea de către legiuitor, alături de cele două căi ordinare de atac (judecata în primă instanţă şi apelul) a căilor extraordinare de atac echivalează cu asigurarea unor garanţii procesuale suplimentare în scopul aflării adevărului, principiu al aplicării legii procesual penale prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală. 17. Având în vedere faptul că textul criticat nu contravine prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea reţine că dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu sunt aplicabile în cauză. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că norma constituţională de la art. 53 este aplicabilă doar în situaţia în care se constată că dispoziţiile legale criticate restrâng exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale cetăţenilor (a se vedea Decizia nr. 255 din 7 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 26 mai 2015). Or, cum dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală nu aduc atingere vreunui drept sau vreunei libertăţi fundamentale, prevederile constituţionale ale art. 53 nu sunt aplicabile în cauză. 18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală în Dosarul nr. 6.142/2/2014 şi constată că dispoziţiile art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 7 iulie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop -------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
