Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 511 din 7 octombrie 2014  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală    Twitter Facebook
Cautare document

 DECIZIE nr. 511 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 896 din 10 decembrie 2014

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Toni Greblă - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Simina Popescu - magistrat-asistent


    Cu participarea în şedinţa din 7 octombrie 2014 a reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Paul Ştirbu în Dosarul nr. 127/112/2012 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului nr. 261D/2014 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    4. Prin Încheierea din 28 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 127/112/2012, Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
    5. Excepţia a fost ridicată de Paul Ştirbu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii împotriva unei decizii de impunere.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt discriminatorii în ceea ce priveşte posibilitatea de a beneficia de serviciile oferite prin asigurările de sănătate publică. Astfel, nu este constituţional posibil ca, pentru acelaşi serviciu public prestat cetăţenilor (pachet de asigurări sociale de sănătate), casa de sănătate să încaseze indemnizaţii diferite, în raport cu veniturile realizate lunar de cetăţeni. Într-un atare caz, cum este cel existent la asigurările sociale de sănătate, există o situaţie discriminatorie, raportată la veniturile realizate de cetăţeni, în ceea ce priveşte acordarea (obţinerea) şi/sau plata serviciilor de asigurări sociale de sănătate. Aceeaşi discriminare conduce la un abuz de drept în ceea ce priveşte încasarea inegală a contribuţiilor la asigurările sociale de sănătate, determină o inegalitate între cetăţeni privind accesul la sistemul public de sănătate şi o încălcare a dreptului de proprietate al persoanei care apelează la sistemul public, prin încasarea unor sume (indemnizaţii) inegale (diferite).
    7. Or, contribuţia la sistemul asigurărilor de sănătate publică nu este un impozit. Drept urmare, o atare contribuţie nu poate să stabilească în sarcina cetăţenilor indemnizaţii diferite pentru aceleaşi servicii oferite, aşa încât normele legale care reglementează plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate nu asigură o aşezare justă a sarcinilor fiscale.
    8. De asemenea, susţine că prevederile art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, referitoare la penalităţile de întârziere, protejează inechitabil şi discriminatoriu proprietatea publică (creanţele fiscale) în detrimentul proprietăţii private. Altfel spus, în situaţia întârzierii la plata unei creanţe fiscale, "s-a legiferat" curgerea unor penalităţi de întârziere, de drept. În schimb, pentru situaţia în care bugetul de stat este debitorul unui particular, aceleaşi penalităţi de întârziere nu se mai datorează de drept, iar bugetul de stat datorează, numai la cererea expresă a particularului, doar dobânzi legale şi nicidecum penalităţi de întârziere.
    9. Tribunalul Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006, precum şi cele ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, întemeindu-se pe principiul solidarităţii şi subsidiarităţii, consacrate în vederea îndeplinirii obligaţiei ce incumbă statului din perspectiva prevederilor art. 34 din Constituţie, nu contravin normelor constituţionale invocate.
    10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    11. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006, precum şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale. Reţine că diferenţa dintre cuantumul efectiv al contribuţiei ce revine diferitelor persoane este determinată, în practică, de mărimea veniturilor la care se calculează cota de contribuţie. Principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari, însă cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv.
    12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007.
    15. Curtea observă că autorul excepţiei invocă textele de lege în forma în care acestea erau în vigoare în perioada 1 mai 2007 - 22 februarie 2011, menţionată în Decizia de impunere nr. 1.053/22 februarie 2011, contestată în cauză.
    16. Prevederile art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, invocate de autorul excepţiei, au următorul cuprins: "Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra:
    [...]
    b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar."
    17. Curtea constată că prin art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 20 septembrie 2013, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 25/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 24 martie 2014, ordonanţă în vigoare de la data de 1 ianuarie 2014, dispoziţiile alin. (2) al art. 257 au fost modificate în sensul că: "Veniturile asupra cărora se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate sunt prevăzute în Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare."
    18. Prevederile art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006, invocate de autorul excepţiei, au următorul cuprins: "Persoanele care au obligaţia de a se asigura şi nu pot dovedi plata contribuţiei sunt obligate, pentru a obţine calitatea de asigurat: [...]
    b) să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripţie privind obligaţiile fiscale contribuţia legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum şi obligaţiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă."
    19. Prevederile art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, invocate de autorul excepţiei, au următorul cuprins: "(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.
    (2) Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel:
    a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse;
    b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse;
    c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de 15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse.
    (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor."
    20. Curtea constată că prevederile art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 au fost modificate prin art. I pct. 2 din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 3 iunie 2013, având următorul cuprins: "(1) Penalităţile de întârziere reprezintă sancţiunea pentru neîndeplinirea obligaţiilor de plată la scadenţă şi se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispoziţiile art. 120 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător.
    (2) Nivelul penalităţii de întârziere este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere.
    (3) Penalitatea de întârziere nu înlătură obligaţia de plată a dobânzilor."
    21. Având în vedere modificările aduse textelor de lege ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, pe de o parte, şi, pe de altă parte, obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate (contestaţie formulată împotriva deciziei de impunere), precum şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, se reţine îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii prevederilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 şi art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, în forma aplicabilă cauzei în care fost ridicată excepţia.
    22. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 56 alin. (2) privind contribuţiile financiare şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană.
    23. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 privind interzicerea discriminării, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 privind dreptul la respectarea bunurilor din Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi ale art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 20 privind egalitatea în faţa legii, art. 21 privind nediscriminarea şi art. 54 privind interzicerea abuzului de drept, dispoziţii cuprinse în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
    24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare. În acest sens sunt Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Decizia nr. 258 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2010, şi Decizia nr. 1.363 din 18 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 25 din 12 ianuarie 2012.
    25. Astfel, Curtea a reţinut că sistemul asigurărilor sociale de sănătate îşi poate realiza obiectivul principal datorită solidarităţii celor care contribuie. Curtea a arătat că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate. Această diferenţă este rezonabilă şi justificată de situaţia obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari faţă de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum şi de principiul solidarităţii şi subsidiarităţii în colectarea şi utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate.
    26. Curtea a statuat că principiul constituţional al aşezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferenţierea contribuţiei persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuţie, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferenţa valorică a contribuţiei este determinată de nivelul diferit al venitului.
    27. În sfârşit, Curtea a reţinut că legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, în funcţie de provenienţa veniturilor, a înţeles să stabilească un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia lunară.
    28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    29. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, susţinută din perspectiva unei diferenţe de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanţă ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţă ale celorlalte persoane, Curtea reţine că respectarea exigenţelor constituţionale privind ocrotirea unor interese naţionale, de interes general, ce se sprijină pe contribuţiile prin impozite şi taxe la cheltuielile publice ale cetăţenilor, justifică poziţia privilegiată a statului în raport cu celelalte subiecte de drept, sub aspectul protecţiei acordate drepturilor de creanţă.
    30. De asemenea, valorificând jurisprudenţa sa, Curtea reţine că instituţiile publice care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale acestor instituţii. În acest sens este Decizia nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007.
    31. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că stabilirea, prin prevederile de lege criticate, a unui tratament juridic diferit în ceea ce priveşte aplicarea penalităţilor de întârziere şi a dobânzilor în cazul neîndeplinirii obligaţiei fiscale, corelativă dreptului de creanţă al statului, nu încalcă dreptul fundamental de proprietate privată, ale cărui conţinut şi limite sunt stabilite prin lege.
    32. În fine, Curtea constată că invocarea celorlalte dispoziţii din Constituţie şi din actele juridice internaţionale nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

                       CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                           În numele legii
                              DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Paul Ştirbu în Dosarul nr. 127/112/2012 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 257 alin. (2) lit. b) şi art. 259 alin. (7) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi ale art. 120^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Bistriţa-Năsăud - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 octombrie 2014.


               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                       AUGUSTIN ZEGREAN

                     Magistrat-asistent,
                       Simina Popescu

                           ----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice