Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 5 din 12 martie 2012  privind recursul in interesul legii, referitor la instanta competenta sa solutioneze cererea de intoarcere a executarii silite si la calea de atac care se poate exercita impotriva hotararilor judecatoresti pronuntate in solutionarea cererilor avand ca obiect intoarcerea executarii silite, formulate in temeiul dispozitiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 5 din 12 martie 2012 privind recursul in interesul legii, referitor la instanta competenta sa solutioneze cererea de intoarcere a executarii silite si la calea de atac care se poate exercita impotriva hotararilor judecatoresti pronuntate in solutionarea cererilor avand ca obiect intoarcerea executarii silite, formulate in temeiul dispozitiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedura civila

EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - COMPLETUL COMPETENT SA JUDICE RECURSUL IN INTERESUL LEGII
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 13 aprilie 2012

    Dosar nr. 4/2012

    Rodica Aida Popa - vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
    Lavinia Curelea - preşedintele Secţiei I civile
    Corina Michaela Jîjîie - preşedintele Secţiei penale
    Ionel Barbã - peşedintele delegat al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Adrian Bordea - preşedintele Secţiei a II-a civile
    Florentin Sorin Drãguţ - judecãtor la Secţia I civilã
    Cristina Luzescu - judecãtor la Secţia I civilã
    Elena Floarea - judecãtor la Secţia I civilã
    Dãnuţ Cornoiu - judecãtor la Secţia I civilã
    Eugenia Puşcaşiu - judecãtor la Secţia I civilã, judecãtor-raportor
    Raluca Moglan - judecãtor la Secţia I civilã
    Adriana Chioseaua - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Minodora Condoiu - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Tatiana Gabriela Nãstase - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Carmen Trãnica Teau - judecãtor la Secţia a II-a civilã, judecãtor-raportor
    Elena Cârcei - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Mirela Poliţeanu - judecãtor la Secţia a II-a civilã
    Rodica Florica Voicu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Simona Camelia Marcu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Carmen Sîrbu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Carmen Maria Ilie - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Emanuel Albu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Carmen Magdalena Frumuşelu - judecãtor la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Mirela Sorina Popescu - judecãtor la Secţia penalã
    Ionuţ Matei - judecãtor la Secţia penalã

    Completul competent sã judece recursul în interesul legii ce formeazã obiectul Dosarului nr. 4/2012 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 330^6 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, modificat şi completat prin Legea nr. 202/2010 şi prin Legea nr. 71/2011, raportate la dispoziţiile art. 27^2 alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    Sedinţa completului este prezidatã de doamna judecãtor Rodica Aida Popa, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror-şef adjunct al Secţiei judiciare, lipsind judecãtorul desemnat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi sã susţinã recursul în interesul legii, doamna judecãtor Simona Bacşin, preşedintele Secţiei I civile a Curţii de Apel Galaţi.
    La şedinţa de judecatã participã magistratul-asistent desemnat pentru aceastã cauzã, doamna Oana-Cristina Stan, din cadrul Direcţiei legislaţie, studii, documentare şi informaticã juridicã a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sã judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, referitor la instanţa competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite şi la calea de atac care se poate exercita împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executãrii silite, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
    Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia şi pronunţarea unei decizii prin care sã se asigure interpretarea şi aplicarea unitarã a legii, prin care sã se stabileascã faptul cã dispoziţiile art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã se interpreteazã în sensul cã instanţa competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite este instanţa de executare, respectiv judecãtoria, iar calea de atac care se poate exercita împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în soluţionarea acestor cereri este recursul.
    Preşedintele completului, doamna judecãtor Rodica Aida Popa, constatând cã nu sunt întrebãri de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecatã a rãmas în pronunţare asupra recursurilor în interesul legii.

                                 ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursurilor în interesul legii, constatã urmãtoarele:

    1. Problemele de drept ce au generat practica neunitarã
    Prin recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi s-a arãtat cã în practica instanţelor de judecatã nu existã un punct de vedere unitar cu privire la:
    1. interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, referitor la instanţa competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite;
    2. calea de atac care se poate exercita împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executãrii silite, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.

    2. Examenul jurisprudenţial
    În urma verificãrii jurisprudenţei la nivelul întregii ţãri s-a constatat cã nu existã practicã unitarã în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, cu referire la instanţa competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite şi la calea de atac care se poate exercita împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în soluţionarea unor astfel de cereri.

    3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecãtoreşti
    3.1. În ceea ce priveşte instanţa competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite
    3.1.1. Într-o primã orientare jurisprudenţialã, unele instanţe, învestite cu o cerere de întoarcere a executãrii în condiţiile prevãzute de art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, au considerat cã este competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite instanţa care a soluţionat în fond litigiul în care au fost pronunţate hotãrârile a cãror desfiinţare justificã întoarcerea executãrii, stabilitã potrivit dispoziţiilor art. 1-19 din Codul de procedurã civilã sau desemnatã printr-o lege specialã, în raport cu natura juridicã a litigiului şi, respectiv, cu elementele acţiunii civile (obiect, pãrţi, cauzã).
    S-a considerat cã o asemenea interpretare are la bazã considerente de ordin raţional şi, raportat la art. 404^2 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, este de neconceput instituirea unor mecanisme procedurale diferite pentru soluţionarea unor cereri ce au o naturã identicã.
    3.1.2. Într-o a doua orientare jurisprudenţialã s-a considerat cã în stabilirea competenţei materiale de soluţionare a cererii de întoarcere a executãrii silite se are în vedere doar criteriul valoric al obiectului litigiului.
    În argumentare s-a arãtat faptul cã, în ipoteza prevãzutã de dispoziţiile art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, reclamantul poate exercita dreptul la acţiune pentru întoarcerea executãrii silite pe calea unei cereri separate care se adreseazã instanţei judecãtoreşti "competente potrivit legii".
    S-a susţinut cã, avându-se în vedere caracterul echivoc al sintagmei "instanţa judecãtoreascã competentã potrivit legii" şi posibilitatea interpretãrii diferite a acesteia, se impun referinţe privitoare la conceptele de "drept subiectiv civil", "acţiune" şi "drept la acţiune", pentru determinarea competenţei materiale de soluţionare a cererii de întoarcere a executãrii silite.
    Ca atare, s-a susţinut cã identificarea şi cunoaşterea exactã a conceptelor sus-evocate conduc la concluzia cã este exclusã ipoteza ca legiuitorul sã fi avut în vedere instanţa de executare prevãzutã de art. 373 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
    Din aceastã perspectivã, unele instanţe au reţinut cã, întrucât dispoziţiile art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu indicã expres competenţa instanţei de executare precum în cazul contestaţiei la executare, regula nu poate fi aplicatã prin extrapolare şi altei situaţii, chiar dacã existã o strânsã legãturã între acestea, şi, ca atare, devin incidente prevederile art. 1 pct. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã civilã care stabilesc competenţa judecãtoriei şi tribunalului în funcţie de criteriul valoric al obiectului cererii de chemare în judecatã.
    În argumentarea punctului de vedere, pornind de la raportul dintre legea generalã şi legea specialã, potrivit principiului generalia specialibus non derogant şi specialia generalibus derogant, s-a ajuns la interpretarea restrictivã fundamentatã pe argumentul cã "excepţia este de strictã interpretare şi aplicare", ce permite astfel a se trage concluzia cã atunci când nu este reglementatã o situaţie de excepţie intervine dreptul comun.
    Ca atare, s-a reţinut cã, întrucât normele care reglementeazã competenţa materialã a instanţei de executare sunt norme cu caracter special, acestea sunt de strictã interpretare, nefiind susceptibile de a fi aplicate prin analogie.
    În aceeaşi opinie s-a mai reţinut cã întoarcerea executãrii silite nu face parte din "categoria oricãror alte incidente" apãrute în cursul executãrii silite pentru a se putea stabili competenţa de soluţionare a cererii în favoarea instanţei de executare, dat fiind faptul cã aceastã fazã procesualã s-a finalizat anterior introducerii cererii de chemare în judecatã.
    Un alt argument în susţinerea celei de-a doua opinii vizeazã faptul cã natura juridicã originarã a litigiului din care a rezultat titlul executoriu nu poate avea relevanţã pentru determinarea instanţei competente prevãzute la art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, întrucât în faza execuţionalã se naşte un nou raport juridic în care pãrţile au o altã calitate, de creditor şi debitor, iar fundamentul cererii de întoarcere a executãrii silite îl constituie desfiinţarea hotãrârii care constituie titlu executoriu, neavând nicio relevanţã materia juridicã în care s-a pronunţat hotãrârea.
    3.1.3. În cea de-a treia orientare jurisprudenţialã, instanţele au apreciat cã instanţa competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite este judecãtoria ca instanţã de executare.
    În argumentarea acestei opinii s-a susţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 404^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, în toate cazurile în care se desfiinţeazã titlul executoriu sau executarea însãşi, cel interesat are dreptul la întoarcerea executãrii, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia. Regula rezultã din art. 404^2 alin. 1 din Codul de procedurã civilã şi exprimã posibilitatea celui interesat de a solicita instanţei de casare ca, prin aceeaşi hotãrâre, sã dispunã şi asupra restabilirii situaţiei anterioare executãrii.
    Dacã partea nu a avut diligenţa de a valorifica posibilitatea procesualã mai sus enunţatã, iar instanţa care a desfiinţat hotãrârea executatã nu a dispus cu privire la întoarcerea executãrii silite, instanţa care rejudecã fondul va putea dispune aceastã mãsurã în conformitate cu art. 404^2 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
    Dacã nici aceastã cale nu a fost urmatã, cel îndreptãţit va putea cere "instanţei competente potrivit legii" sã dispunã restabilirea situaţiei anterioare, astfel cum prevede art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
    S-a reţinut cã la determinarea instanţei competente sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii trebuie evidenţiat faptul cã dispoziţiile art. 404^1 alin. 1, art. 404^2 şi art. 404^3 din Codul de procedurã civilã, ce reglementeazã întoarcerea executãrii silite, sunt cuprinse în cartea a V-a "Despre executarea silitã", cap. I "Dispoziţii generale", secţiunea a VI^1-a "Întoarcerea executãrii" din Codul de procedurã civilã.
    În aceastã opinie s-a susţinut cã din interpretarea dispoziţiilor art. 404^1 alin. 1 şi art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã rezultã urmãtoarele concluzii:
    a) cererea de întoarcere a executãrii este o cerere ce ţine de faza procesualã a executãrii, subsecventã fazei procesuale de soluţionare irevocabilã a fondului litigiului;
    b) dispoziţiile legale aplicabile cu privire la instanţa competentã şi cãile de atac sunt cele prevãzute pentru executarea silitã şi contestaţia la executare;
    c) stabilindu-se o procedurã judiciarã contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executãrii, reglementatã subsecvent contestaţiei la executare, acesteia îi este aplicabilã procedura de soluţionare prevãzutã pentru contestaţia la executare - instituţia-cadru generalã în raport cu procedura specialã a întoarcerii executãrii ce reprezintã o contestaţie specialã la executare.
    Astfel, fãcând aplicarea prevederilor art. 373 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, conform cãrora instanţa de executare este judecãtoria în circumscripţia cãreia s-a fãcut executarea, competenţa de soluţionare a litigiului privind întoarcerea executãrii silite aparţine aceleiaşi instanţe - judecãtoriei, ca instanţã de executare.
    3.2. În ceea ce priveşte calea de atac care se poate exercita împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executãrii silite, formulate în temeiul dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
    3.2.1. Într-o primã orientare jurisprudenţialã, unele instanţe au considerat cã hotãrârile judecãtoreşti pronunţate în cauzele având ca obiect întoarcerea executãrii silite, în condiţiile prevãzute de art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, sunt supuse aceloraşi cãi de atac prevãzute pentru hotãrârile ce soluţioneazã fondul cauzei, întrucât întoarcerea executãrii silite este reglementatã în Codul de procedurã civilã într-o secţiune separatã de contestaţia la executare şi nu cuprinde dispoziţii de trimitere la aceastã din urmã instituţie, care are prevederi exprese privind competenţa şi cãile de atac.
    Drept urmare, s-a susţinut cã nici în privinţa cãilor de atac nu este aplicabilã procedura contestaţiei la executare, în condiţiile în care aceste dispoziţii procedurale sunt de strictã interpretare, iar în materia întoarcerii executãrii silite nu sunt prevãzute dispoziţii speciale, astfel cã sunt incidente prevederile de drept comun conţinute de art. 282 şi 282^1 din Codul de procedurã civilã.
    3.2.2. În cea de-a doua orientare jurisprudenţialã, alte instanţe au apreciat cã, stabilindu-se o procedurã judiciarã contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executãrii, reglementatã subsecvent contestaţiei la executare, acesteia îi sunt aplicabile procedura de soluţionare şi cãile de atac prevãzute pentru contestaţia la executare - instituţia-cadru generalã în raport cu procedura specialã a întoarcerii executãrii care a fost definitã în doctrinã şi în jurisprudenţã ca fiind o contestaţie specialã la executare.
    Prin urmare, împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în materia întoarcerii executãrii se poate exercita numai calea extraordinarã de atac a recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 402 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, cu excepţiile prevãzute de aceastã normã.

    4. Opinia procurorului general
    Procurorul general a opinat în sensul cã instanţa competentã sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite este instanţa de executare, respectiv judecãtoria, iar calea de atac care se poate exercita împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în soluţionarea acestor cereri este recursul.
    Astfel, procurorul general a susţinut cã, întrucât competenţa de încuviinţare a executãrii silite revine, potrivit art. 373 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, judecãtoriei, ca instanţã de executare, respectând principiul simetriei, tot acesteia îi revine şi competenţa de soluţionare în primã instanţã a cererii de întoarcere a executãrii, prin care se poate restabili situaţia anterioarã executãrii, aceeaşi instanţã fiind competentã sã soluţioneze şi contestaţia la executare, în lumina dispoziţiilor art. 400 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
    În baza principiului simetriei, dacã executarea nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecãtoreşti, atunci şi revocarea unei executãri (înţeleasã ca o a doua executare în sens invers) nu se poate obţine decât tot prin ordinul aceleiaşi instanţe, fiind singura care cunoaşte în detaliu modul de efectuare a procedurii de urmãrire silitã.
    Deoarece întoarcerea executãrii reprezintã o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale, derivând din desfiinţarea titlului executoriu, iar legea în materia executãrii instituie competenţa judecãtoriilor de a soluţiona astfel de litigii, rezultã cã nici criteriul valoric şi nici cel dedus din natura litigiului din care a rezultat titlul executoriu nu pot fi valorificate pentru determinarea competenţei materiale.
    Excepţiile instituite de art. 373 alin. 2 ultima tezã din Codul de procedurã civilã, care fac trimitere la o altã instanţã de executare în afara judecãtoriei, sunt însã prevãzute în mod expres în alte acte normative [art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare].
    Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevede cã instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ, respectiv tribunalul sau curtea de apel, dupã distincţiile prevãzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    În concluzie, s-a reţinut cã întreaga reglementare a executãrii silite, precum şi a cererilor ce vizeazã aceastã instituţie juridicã stabileşte atribuţii şi competenţe doar pe seama judecãtoriilor, ca instanţe de executare, iar excepţiile de la aceastã regulã sunt prevãzute în mod expres.
    În acord cu dispoziţiile art. 402 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, care stipuleazã cã "hotãrârea pronunţatã cu privire la contestaţie se dã fãrã drept de apel, cu excepţia hotãrârii pronunţate în temeiul art. 400^1 şi al art. 401 alin. 2", calea de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executãrii silite, formulate în temeiul prevederilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, este, în opinia procurorului general, numai recursul.
    S-a mai arãtat cã, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã dreptul de acces la tribunal nu este unul absolut, fiind vorba de un drept pe care Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale l-a recunoscut fãrã sã îl defineascã, în sensul restrâns al cuvântului existând posibilitatea limitãrilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept.
    Totodatã, s-a învederat cã art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, consacrând dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, acordã şi posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
    Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la soluţia ce urmeazã a fi pronunţatã în recursul în interesul legii pe care l-a promovat, deşi particularitatea lui vizeazã soluţionarea cererii de întoarcere a executãrii silite, atunci când titlul executoriu iniţial era o hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã de un complet specializat de dreptul muncii şi asigurãri sociale.

    5. Raportul asupra recursurilor în interesul legii
    Raportul asupra recursurilor în interesul legii, întocmit conform art. 330^6 alin. 6 din Codul de procedurã civilã, a concluzionat ca fiind corectã una dintre soluţiile identificate de examenul jurisprudenţial, respectiv aceea cã în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã instanţa judecãtoreascã competentã potrivit legii sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecãtoria, iar hotãrârea judecãtoreascã pronunţatã este supusã cãii de atac a recursului.

    6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Având în vedere cã jurisprudenţa neunitarã a fost generatã de modalitatea de interpretare diferitã a dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, ce constituie obiect al recursurilor în interesul legii, urmeazã a fi supuse examinãrii urmãtoarele aspecte: 1. reglementarea legalã (sediul materiei) a instituţiei întoarcerii executãrii; 2. fundamentul juridic al acestei instituţii; 3. natura, caracterul, dinamica, mijloacele juridice şi modalitãţile de realizare a întoarcerii executãrii; 4. incidenţa principiului simetriei raportat la competenţa materialã a instanţelor, în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare; 5. calea de atac ce poate fi exercitatã împotriva hotãrârilor pronunţate în soluţionarea cererilor având ca obiect întoarcerea executãrii (prin raportare la natura juridicã a întoarcerii executãrii = "contestaţie specialã la executare"); 6. dreptul la un "recurs efectiv" prin prisma dispoziţiilor art. 402 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, art. 304^1 din Codul de procedurã civilã şi art. 13 şi 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    I. Instituţia întoarcerii executãrii este reglementatã în Codul de procedurã civilã, cartea a V-a "Despre executarea silitã", cap. I "Dispoziţii generale", secţiunea a VI^1-a" "Întoarcerea executãrii", ce constituie deci sediul materiei.
    Este de observat cã prin art. 379^1 din Codul de procedurã civilã se prevede expres şi imperativ cã "în cazul în care s-a desfiinţat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate în baza acestuia sunt desfiinţate de drept. Dispoziţiile art. 404^1-404^3 sunt aplicabile".
    Ca atare, din însãşi reglementarea instituţiei întoarcerii executãrii, constând în repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã, în cadrul executãrii silite, rezultã, fãrã posibilitate de echivoc, cã legiuitorul a avut în vedere ca acestei instituţii juridice, ce reprezintã de fapt o situaţie "simetric inversã executãrii sãvârşite", sã îi fie incidente reglementãrile statuate în privinţa contestaţiei la executare.
    Cã este aşa rezultã chiar din dispoziţiile art. 404^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã: "În toate cazurile în care se desfiinţeazã titlul executoriu sau însãşi executarea silitã, cel interesat are dreptul la întoarcerea executãrii, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia."
    Pentru a se realiza însã "întoarcerea executãrii" trebuie sã fie îndeplinite urmãtoarele condiţii:
    1. Cel interesat, debitorul urmãrit, trebuie sã cearã instanţei, odatã cu cererea de desfiinţare a titlului sau a executãrii silite, restabilirea situaţiei anterioare executãrii.
    2. Dacã însã aceasta nu mai este posibilã, întrucât executarea silitã s-a fãcut prin vânzarea unor bunuri mobile, partea interesatã va face o cerere în despãgubire, solicitând restituirea sumei rezultate din vânzare.
    Ca atare, în ambele situaţii, cererea debitorului are caracter accesoriu faţã de cererea principalã de desfiinţare a titlului sau a executãrii.
    3. Dacã debitorul nu a fãcut o astfel de cerere, solicitând numai desfiinţarea titlului sau a executãrii, o va putea face ulterior printr-o cerere principalã, invocând tocmai desfiinţarea titlului sau a executãrii.
    4. Dacã instanţa judecãtoreascã a desfiinţat titlul executoriu sau actele de executare, tot la cererea celui interesat, aceasta va putea dispune asupra restabilirii situaţiei anterioare printr-o hotãrâre (art. 404^2 alin. 1 din Codul de procedurã civilã).
    5. Dacã instanţa care a desfiinţat titlul executoriu a dispus rejudecarea în fond a cererii şi nu a luat mãsura restabilirii situaţiei anterioare, aceastã mãsurã se va putea dispune de instanţa care judecã fondul.
    6. În toate aceste situaţii, când nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, cel îndreptãţit o va putea solicita "instanţei judecãtoreşti competente potrivit legii", dacã nu se prevede altfel.
    Prin urmare, pentru a se realiza întoarcerea executãrii trebuie sã se înlãture temeiul executãrii prin anularea, desfiinţarea executãrii sau trebuie sã se invalideze executarea însãşi.
    Din situaţiile expuse rezultã cã "întoarcerea executãrii" va putea fi realizatã doar dacã s-a desfiinţat însuşi titlul executoriu ori s-a anulat executarea însãşi, nu însã şi atunci când s-a anulat un anume act de executare pentru cã acesta n-ar fi fost îndeplinit cu respectarea condiţiilor prevãzute de lege.
    Ipoteza prevãzutã de art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã este aceea care a creat un punct de vedere neunitar legat de interpretarea sintagmei "instanţã competentã potrivit legii".
    Textul de lege, art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, este cuprins în cartea a V-a, secţiunea a VI^1-a introdusã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 219/2005.
    Textul art. 404^2 din Codul de procedurã civilã, în întregul lui, reglementeazã competenţa instanţei cu privire la soluţionarea cererii de întoarcere a executãrii silite şi modalitatea de sesizare a acesteia.
    Nota comunã a dispoziţiilor alin. 1 şi 2 ale art. 404^2 din Codul de procedurã civilã este aceea cã titlul executoriu este reprezentat exclusiv de o hotãrâre judecãtoreascã ce face obiectul controlului judiciar.
    Textul alin. 3 al art. 404^2 din Codul de procedurã civilã vizeazã însã o situaţie aparte de restabilire a situaţiei anterioare pe calea unei acţiuni separate, doar în situaţiile în care nu s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare în condiţiile alin. 1 şi 2 ale art. 404^2 din Codul de procedurã civilã.
    Ca atare, rezultã cã, în aplicarea art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, cel interesat solicitã restabilirea situaţiei anterioare nu pe cale accesorie, ci pe calea unui proces distinct. Or, în condiţiile în care sediul materiei este cuprins în cartea a V-a "Despre executarea silitã", secţiunea a VI^1-a "Întoarcerea executãrii", se apreciazã cã natura juridicã a întoarcerii executãrii - astfel cum a fost definitã atât în doctrinã, cât şi în literatura de specialitate, dar şi în practica judiciarã - "de executare silitã în sens invers" determinã şi instanţa competentã pentru soluţionarea ei în acest caz, şi anume instanţa de executare - judecãtoria, aşa cum rezultã din dispoziţiile art. 373 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
    Din perspectiva celor expuse şi din coroborarea prevederilor art. 404^2 alin. 1 din Codul de procedurã civilã cu reglementarea sus-arãtatã din cuprinsul art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, urmãtoarele aspecte ce caracterizeazã instituţia întoarcerii executãrii sunt esenţiale în interpretarea textului de lege:
    a) Întoarcerea executãrii este în fapt o reluare a "drumului executãrii", însã în sens invers = restabilirea situaţiei anterioare executãrii sãvârşite.
    b) Cererea de întoarcere a executãrii silite, pe cale separatã, este o cerere ce ţine în exclusivitate de faza procesualã a executãrii, subsecventã fazei procesuale de soluţionare irevocabilã a fondului litigiului.
    c) Întoarcerea executãrii îşi are sorgintea în executarea anterioarã a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, cu alte cuvinte, fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executãrii şi, implicit, caracterul de "contestaţie specialã la executare" derivã din chiar executarea anterioarã a unui titlu executoriu ce fusese ulterior desfiinţat, neavând astfel nicio relevanţã materia juridicã în care s-a pronunţat hotãrârea desfiinţatã.
    d) Stabilirea unei proceduri judiciare contradictorii pentru soluţionarea întoarcerii executãrii, reglementatã subsecvent contestaţiei la executare, impune aplicarea procedurii de soluţionare prevãzute pentru contestaţia la executare - instituţia-cadru, generalã, în raport cu procedura specialã a întoarcerii executãrii care poate fi definitã, astfel, ca o "contestaţie specialã la executare".
    e) Caracterul de contestaţie specialã la executare atrage incidenţa dispoziţiilor legale aplicabile contestaţiei la executare, inclusiv a celor ce vizeazã competenţa materialã a instanţei.
    Pe cale de consecinţã, întrucât competenţa de încuviinţare a executãrii silite revine, potrivit art. 373 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, judecãtoriei, ca instanţã de executare, rezultã cã, în virtutea principiului simetriei, competenţa de soluţionare în primã instanţã a cererii de întoarcere a executãrii revine tot judecãtoriei, ca instanţã de executare, potrivit dispoziţiilor art. 400 alin. 1 din Codul de procedurã civilã.
    Totodatã, în virtutea aceluiaşi principiu, al simetriei, dacã executarea nu s-a putut obţine decât prin ordinul unei instanţe judecãtoreşti, atunci şi revocarea unei executãri - înţeleasã ca o a doua executare în sens invers - se poate obţine doar prin ordinul aceleiaşi instanţe, fiind singura care cunoaşte în detaliu modul de sãvârşire a procesului de executare silitã.
    f) Din aceastã perspectivã, a caracterizãrii întoarcerii executãrii ca "o contestaţie specialã la executare", sunt de amintit şi dispoziţiile Deciziei nr. XIV din 5 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, datã în recursul în interesul legii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 733 din 30 octombrie 2007, prin care s-a statuat cã: "Judecãtoria în circumscripţia cãreia se face executarea este competentã sã judece contestaţia, atât împotriva executãrii silite înseşi, a unui act sau mãsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscalã de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul cãruia a fost pornitã executarea...".
    Or, în condiţiile în care judecãtoria, ca instanţã de executare, este competentã sã soluţioneze contestaţia, atât împotriva executãrii, cât şi a titlului executoriu, aceeaşi competenţã aparţine aceleiaşi instanţe, judecãtoria, atunci când se pune problema restabilirii situaţiei anterioare executãrii (întoarcerea executãrii), ca urmare a anulãrii executãrii şi, respectiv, a desfiinţãrii titlului executoriu
în baza cãruia a fost efectuatã executarea silitã.
    g) Cum întoarcerea executãrii reprezintã o modalitate de "reluare a drumului executãrii", o "contestaţie specialã la executare" şi, respectiv, o modalitate de realizare a unor drepturi patrimoniale derivând din desfiinţarea titlului executoriu şi cum în materia executãrii silite (a contestaţiei la executare) este instituitã competenţa materialã în favoarea judecãtoriei (art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedurã civilã), pe cale de consecinţã, nu poate opera nici criteriul valoric, nici cel dedus din natura litigiului din care a rezultat titlul executoriu.
    Excepţiile instituite de art. 373 alin. 2 teza ultimã din Codul de procedurã civilã, care fac trimitere la o altã instanţã de executare în afara judecãtoriei, sunt însã în mod expres prevãzute în alte acte normative.
    Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, instanţa de executare este instanţa ce a soluţionat fondul litigiului în contencios administrativ (tribunalul sau curtea de apel) dupã distincţiile prevãzute la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
    O altã excepţie este cea derivatã din dispoziţiile art. 45 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, conform cãrora cererile de orice naturã privind drepturile şi obligaţiile în legãturã cu activele bancare preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, inclusiv cele formulate pentru angajarea rãspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38 din actul normativ sus-menţionat, sunt de competenţa curţii de apel în a cãrei razã teritorialã se aflã sediul sau, dupã caz, domiciliul pârâtului şi se judecã de urgenţã şi cu precãdere.
    Faţã de considerentele expuse, având în vedere atât sediul legal de reglementare a instituţiei întoarcerii executãrii - cartea a V-a - "Despre executarea silitã", secţiunea a VI^1-a "Întoarcerea executãrii" -, cât şi natura şi fundamentul juridic al instituţiei întoarcerii executãrii şi, implicit, caracterul de "contestaţie specialã la executare" care derivã din chiar executarea anterioarã a unui titlu executoriu, ce fusese ulterior desfiinţat, neavând, astfel, nicio relevanţã materia juridicã în care s-a pronunţat hotãrârea desfiinţatã, se apreciazã cã, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, "instanţa judecãtoreascã competentã potrivit legii", în restabilirea situaţiei anterioare (întoarcerea executãrii) pe calea unei acţiuni separate, este instanţa de executare, respectiv judecãtoria.
    II. În ceea ce priveşte calea de atac ce poate fi exercitatã împotriva hotãrârilor pronunţate în ipoteza reglementatã de dispoziţiile art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, urmeazã a fi avute în vedere toate aspectele sus-evocate, ce caracterizeazã pe deplin cererea de întoarcere a executãrii, şi anume:
    - cererea de întoarcere a executãrii este o cerere ce ţine de faza procesualã a executãrii, subsecventã fazei procesuale de soluţionare irevocabilã a fondului litigiului, iar dispoziţiile legale aplicabile, atât cu privire la instanţa competentã, cât şi cu privire la cãile de atac prevãzute pentru contestaţia la executare, îi sunt aplicabile;
    - s-a stabilit o procedurã judiciarã contradictorie pentru soluţionarea întoarcerii executãrii, reglementatã subsecvent contestaţiei la executare, acesteia fiindu-i aplicabile atât procedura de soluţionare, cât şi cãile de atac prevãzute pentru contestaţia la executare - instituţia-cadru, generalã, în raport cu procedura specialã a întoarcerii executãrii, ce reprezintã o "contestaţie specialã la executare";
    - dispoziţiile art. 402 alin. 2 din Codul de procedurã civilã prevãd cã: "Hotãrârea pronunţatã cu privire la contestaţie se dã fãrã drept de apel, cu excepţia hotãrârii pronunţate în temeiul art. 400^1 şi al art. 401 alin. 2.";
    - dispoziţiile art. 304^1 din Codul de procedurã civilã prevãd cã: "Recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 304, instanţa putând sã examineze cauza sub toate aspectele.";
    - art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv potrivit cãruia: "Orice persoanã ale cãrei drepturi şi libertãţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încãlcate are dreptul de a se adresa efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi dacã încãlcarea ar fi fost comisã de persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale".
    Or, în condiţiile în care dispoziţiile art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu sunt cuprinse în situaţiile de excepţie sus-evocate rezultã, fãrã posibilitate de echivoc, cã recursul este calea de atac ce poate fi exercitatã împotriva hotãrârilor pronunţate în ipoteza reglementatã de art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã.
    Este de reţinut cã, de altfel, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 436 din 30 mai 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 22 iunie 2006; Decizia nr. 540 din 7 iunie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 15 august 2007; Decizia nr. 1.066 din 20 noiembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 8 decembrie 2007; Decizia nr. 37 din 15 ianuarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2008; Decizia nr. 627 din 28 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 30 iunie 2009; Decizia nr. 295 din 24 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 9 mai 2011; Decizia nr. 441 din 7 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 25 iulie 2011; Decizia nr. 719 din 31 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 5 septembrie 2011, cu privire la suprimarea cãii de atac a apelului prin dispoziţiile art. 402 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, a statuat în jurisprudenţa sa constantã cã "accesul liber la justiţie nu înseamnã cã el trebuie asigurat la toate structurile judecãtoreşti, deoarece competenţa şi cãile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor care poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii deosebite."
    Aşa fiind, Curtea Constituţionalã a statuat cã textul de lege dedus controlului nu contravine art. 21 din Constituţia României, republicatã, în mãsura în care nu se precizeazã in terminis cã accesul liber la justiţie implicã întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului.
    În aceastã concluzie, Curtea aminteşte cã reglementãrile internaţionale în materie nu impun un anumit numãr de grade de jurisdicţie sau de cãi de atac, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale care prevãd asigurarea posibilitãţii unui recurs efectiv, la o instanţã naţionalã.
    Instanţa de contencios constituţional a mai statuat, prin deciziile sus-menţionate, cã "nu sunt încãlcate nici dispoziţiile art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare, deoarece exercitarea acestui drept nu este îngrãditã, pãrţile având dreptul de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului, de a beneficia în cadrul procesului de toate mijloacele de apãrare şi garanţiile prevãzute de lege."
    De altfel, potrivit art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, "recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 304, instanţa putând sã examineze cauza sub toate aspectele."
    Astfel fiind, prin prisma garanţiilor efective confirmate de art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, nu sunt îngrãdite şi nici afectate accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi cel privind dreptul la un recurs efectiv (art. 13 din Convenţie).
    Exercitarea cãii de atac a recursului împotriva hotãrârilor pronunţate în ipoteza reglementatã de art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã conferã instanţei, prin prisma art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, dreptul de a examina cauza sub toate aspectele, ceea ce înseamnã stabilirea situaţiei de fapt (raportat la obiectul dedus judecãţii - întoarcerea executãrii prin restabilirea situaţiei anterioare) ce vizeazã temeinicia chiar şi cu privire la aplicarea legii (legalitatea) fãrã a fi limitatã la motivele de nelegalitate prevãzute de art. 304 din Codul de procedurã civilã.
    În aceastã reglementare, recursul reprezintã singura cale de atac, care însã permite un control judiciar deplin, sub aspectul aplicãrii legii şi al temeiniciei soluţiei.
    Cu privire la dreptul la un recurs efectiv, prevãzut de art. 13 din Convenţie, se impun câteva precizãri desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în condiţiile în care dispoziţiile legale sus-evocate impun statelor contractante o obligaţie pozitivã, ce are ca obiect tocmai reglementarea în cadrul legislaţiei interne a unui asemenea "recurs" care sã permitã înlãturarea eventualelor încãlcãri ale dispoziţiilor Convenţiei, ca reparaţie subsecventã, indiferent de autorul acesteia, şi anume:
    - cã absenţa unui asemenea "recurs" în dreptul intern constituie, în concepţia instanţei europene, o încãlcare a acestei obligaţii, deci a dispoziţiilor Convenţiei;
    - cã "eficacitatea recursului" nu depinde de certitudinea unei soluţii favorabile pentru reclamant, "ceea ce intereseazã pe temeiul art. 13 din Convenţie este însãşi existenţa lui" (Cauza Rotaru împotriva României).
    Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a mai reţinut şi în alte cauze cã: "Exigenţele art. 13, ca şi cele ale oricãrei alte dispoziţii din Convenţie au în vedere întotdeauna o garanţie efectivã, şi nu un simplu act de voinţã sau un aranjament practic";
    - cã principiul preeminenţei dreptului, ca principiu fundamental al unei societãţi democratice, se impune a fi observat şi în privinţa examinãrii "eficacitãţii" recursului analizat;
    - cã recursul reglementat de art. 13 trebuie sã fie efectiv atât în "teorie, cât şi în practicã", în special în sensul cã exerciţiul sãu nu trebuie sã fie obstrucţionat, în mod nejustificat, prin acte sau omisiuni ale autoritãţilor statului;
    - cã în mãsura în care legislaţia naţionalã reglementeazã mai multe recursuri (cãi de atac), în sensul art. 13 din Convenţie, şi niciunul dintre ele, luate separat, nu îndeplineşte exigenţele acestui text, dar, dacã prin luarea în considerare a ansamblului acestor recursuri, cerinţele textului sunt îndeplinite, se poate admite cã persoana interesatã dispune de un "recurs efectiv" în sensul Convenţiei.
    Or, din perspectiva celor expuse, recursul, cale de atac ce poate fi exercitatã împotriva hotãrârilor pronunţate în materia executãrii silite, din care fac parte şi cererile privind întoarcerea executãrii, prin restabilirea situaţiei anterioare, apare şi este de fapt, prin prisma dispoziţiilor art. 402 alin. 2 şi art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, "un recurs efectiv", fiind astfel întrunite exigenţele art. 13 din Convenţie.

    Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 330^7 cu referire la art. 329 din Codul de procedurã civilã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,

                      ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Admite recursurile în interesul legii declarate de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi.
    1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 404^2 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, instanţa judecãtoreascã competentã potrivit legii sã soluţioneze cererea de întoarcere a executãrii silite prin restabilirea situaţiei anterioare este instanţa de executare, respectiv judecãtoria.
    2. Hotãrârea judecãtoreascã pronunţatã este supusã cãii de atac a recursului.
    Obligatorie, potrivit art. 330^7 alin. 4 din Codul de procedurã civilã.
    Pronunţatã în şedinţã publicã, astãzi, 12 martie 2012.

             VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
                                Rodica Aida Popa

                              Magistrat-asistent,
                               Oana Cristina Stan

                                     ------
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice